Patologia electorală actuală Avem un centru care tezaurizează dictatura şi o margine total aservită. Score: 0,30
Regizorul Iuri Liubimov, gigantul teatrului rus, a decedat Cunoscut pentru punerile sale în scenă novatoare şi de o inventivitate vizuală care i-a adus o reputaţie internaţională, a fost fondatorul teatrului „Taganka”, din Moscova, pe care l-a condus timp de 50 de ani, făcând din el simbolul rezistenţei la cenzură şi dictatura sovietică. Score: 0,29
Oferta lui Funar pentru prezidențiale Acesta a mai susținut că partidele politice i-au "păcălit" pe cetățeni și după ce "au fraudat alegerile", au instaurat "dictatura împotriva poporului". & Score: 0,29
„Corneliu Coposu”, o expoziţie excepţională de documente, fotografii, cărţi şi CD-uri …domiciliului forţat la Rubla Dintre temele abordate să amintim lupta lui Corneliu Coposu împotriva regimurilor nedemocratice de dreapta (dictatura regală a lui Carol al II-lea, dictatura militară a mareşalului Ion Antonescu) şi persecuţiile îndurate în acea perioadă, contribuţia lui Iuliu Maniu şi a lui Corneliu Coposu, în perioada 1943-1944… Score: 0,30
Reacţia lui Mircea Diaconu după ce ANI a cerut revocarea mandatului de europarlamentar Not found: dictatura Score: 0,29
Cine mai vrea să candideze la funcţia de preşedinte Autodefinit drept "luptător din Rezistenţa Naţională Anti-comunistă a României, 1961 – 1988, exilat de dictatura comunistă”, bărbatul cere să i se ofere "mijloacele de informare publice" necesare, invocând "dreptul public, care stipulează că oricine are dreptul… Score: 0,29
Iohannis: În orice ţară europeană Ponta ar fi trebuit să plece a doua zi pentru referirea la nazism Este o jignire profundă pentru toţi cei care au avut de suferit sub dictatura nazistă, şi cunoaştem din istorie foarte multe lucruri. Score: 0,29
Parlamentarii ACL acuză: PSD acţionează pe trei direcţii pentru a instaura dictatura în România Not found: dictatura Score: 0,53
Mostra de la Veneţia s-a deschis între dive şi proteste Sub dictatura ego-ului, toţi sucombăm. Score: 0,28
Despre discordia din politica externă americană şi victimele ei colaterale Susţinerea, în România, a unei dictaturi bicefale: dictatura neamului prost şi dictatura procurorilor. Score: 0,31
Procese-spectacol şi victime colaterale Pentru că Germania era sub ocupaţie, iar Spania sub dictatura franchistă. Score: 0,28
Portret de candidat ideal – Cine pe cine a păcălit? Cine pe cine mai păcălește? Not found: dictatura Score: 0,30
Dr. Nicuşor Dan: „Agresiunea asupra Bucureştiului, mai gravă decât cea din epoca Ceauşescu” Not found: dictatura Score: 0,28
Rex, numele de cod dat de Securitate Regelui Mihai I …care în conexiune cu elitele româneşti, dincolo de Cortina de Fier, au activat şi au încercat prin diverse mijloace să contribuie la eliberarea României captive de sub dictatura comunistă. Score: 0,29
Piesa „The Killer”/ „Le tueur sans gages” de Eugen Ionescu, la New York Tendinţa lui este să muşamalizeze şi să minimalizeze distopia, dictatura morţii care şi-a adjudecat oraşul strălucit şi l-a transformat într-o capcană criminală. Score: 0,31