Bucureşti, capitala României. Din punct de vedere urbanistic şi arhitectural, este metropola cel mai greu încercată din Europa, la sfârşitul secolului al XX-lea şi în primul sfert din secolul următor. Doar bombardamentele celui de-al Doilea Război Mondial au făcut mai mult rău oraşelor europene decât dictatorul din Scorniceşti, la un loc cu urmaşii săi, primarii generali de pe Dâmboviţa. Dacă Ceauşescu a demolat cartiere întregi, obsedat de liniile geometrice goale şi de monumentalitatea împietrită a Phenianului, primarii care l-au copiat au ţintit centrul vechi şi interbelic. De la demolările dictate de ideologie s-a trecut la distrugerile ordonate de forţa banului. Nicuşor Dan, doctor în matematică la Paris, este cunoscut pentru lupta sa neobosită cu Primăria Generală, mai exact cu ilegalităţile din această instituţie. Candidat la ultima ediţie a alegerilor locale, d-l Dan a obţinut un rezultat remarcabil, ţinând seama că întreaga sa campanie s-a condus pe bază de voluntariat şi donaţii simbolice. Mulţi bucureşteni au văzut în Nicuşor Dan „generaţia următoare” de edili, dedicaţi comunităţii şi lucrului bine făcut, conduşi cu sinceritate de spiritul dreptăţii şi respectului pentru trecutul oraşului.
„Din 2010 luptăm împotriva ilegalităţilor din primării; avem 40 de procese câştigate”
După întoarcerea de la studii, de la Paris, v-aţi implicat în lupta pentru salvarea patrimoniului de arhitectură al Bucureştiului. De ce aţi făcut această alegere?
Voiam să fiu unul dintre mulţii studenţi români cu studii în străinătate, care se întorc şi schimbă România. Ca urmare, din 2006, am început să fiu preocupat de distrugerile de patrimoniu. Bucureştiul plângea sub lama buldozerelor. Am înţeles repede că este o mare problemă şi cu spaţiile verzi şi cu poluarea şi, în general, cu întreaga dezvoltare urbană a capitalei. Am înfiinţat Asociaţia „Salvaţi Bucureştiul”, reuşind, prin presiune mediatică, în anii 2008-2010, să schimbăm legea urbanismului, să menţinem legea care interzice construirea pe spaţiile verzi, să oprim nişte proiecte nocive etc. Am început, din 2010, să luptăm împotriva ilegalităţilor din primării; avem 40 de procese câştigate! În 2012 am candidat la funcţia de primar general şi am fost onorat să văd cât de mulţi oameni m-au susţinut.
Bucureştiul a ieşit din dictatură cu o mare traumă: demolările ceauşiste. Ne-am fi aşteptat să nu mai vedem niciodată distrugeri de clădiri monument, de case vechi din cartiere pitoreşti. De ce nu a fost aşa?
În cifre, Ceauşescu a demolat 15% din Bucureştiul vechi. După 1989 s-au demolat peste 1.000 din cele 18.000 de clădiri din zona istorică, cam 6-7%. Specialiştii spun însă că agresiunea de după 1989 este mai gravă decât cea din epoca Ceauşescu. Pentru că, dacă Ceauşescu a demolat cartiere întregi, a lăsat neatinse altele, pe când, după 1989, au fost afectate toate zonele. E uşor de înţeles că un bloc nou pe o stradă cu case vechi afectează întreaga stradă. S-a întâmplat aşa pentru că toţi primarii au fost la cheremul speculatorilor imobiliari, în loc să încurajeze investitorii adevăraţi. Pentru că, demolând o casă şi construind un bloc, ajungeai să ai profit şi de 300%. Probabil că parte din acest profit a ajuns şi la primari şi la parte din aparatul din jurul lor. Puţin le-a păsat că, pentru acest profit pe termen scurt, anulează şansele de dezvoltare a oraşului pe termen lung.
Cum i-aţi caracteriza pe cei mai importanţi primari ai Bucureştiului de după 1989?
Primarii Bucureştiului au fost catastrofali. Înainte de anul 2000 nu existau bani, nici privaţi, nici în bugetul primăriei. În consecinţă, chiar dacă Bucureştiul a avut astfel de primari, nu s-au produs mari distrugeri patrimoniului construit. Unul dintre puţinele exemple din epocă este turnul Bancorex din Calea Victoriei. Banii şi, implicit, presiunea imobiliară au venit în anii 2002-2003, când s-a ştiut că România va intra în UE.
Atunci intră în scenă, fiecare la timpul lui, primarii Băsescu, Videanu şi Oprescu. Aceşti domni seamănă foarte mult unul cu altul: n-au dat/nu dau doi bani pe patrimoniul construit. Nu aveau/nu au nici o legătură cu administraţia publică: sunt zeci de acte semnate de fiecare şi anulate în instanţă. În plus, au mari greutăţi să înţeleagă ce se întâmplă în lume în materie de urbanism. Au rămas în ideologia anilor ’60, ca şi conducerea Universităţii de Arhitectură, din păcate, aducând autostrăzi prin mijlocul oraşului. În mandatul d-lui Băsescu s-a iniţiat proiectul Cathedral Plaza, pe care l-a aprobat d-l Videanu. Videanu a dat sute de PUZ-uri pentru blocuri în cartiere istorice. De exemplu, blocul de 20 de etaje din Bulevardul Mihalache. Videanu a iniţiat proiectul Berzei-Buzeşti, pe care l-a realizat d-l Oprescu. Oprescu a aprobat şi el zeci de proiecte aberante. Un singur exemplu: blocul de 12 etaje, din Strada George Enescu, care se construieşte acum.
„Într-un depozit de pe şoseaua de centură, în bătaia ploii, este un morman de fiare: resturile Halei Matache!”
Care sunt cele mai valoroase clădiri şi situri pierdute de Bucureşti în ultimii 25 de ani?
Am pierdut enorm de mult. Prin demolarea anexelor Palatului Ştirbei din Calea Victoriei, hanul cu cramă, anexa personalului şi grajdurile, am pierdut posibilitatea de a recrea în mijlocul Bucureştiului curtea domnească de la 1850. S-au demolat ruinele Aşezămintelor Sf. Sava, prima universitate românească, înfiinţată de Constantin Brâncoveanu. S-a demolat casa lui Spiru Haret, cel care a pus bazele învăţământului românesc modern, dar şi a primei liste a monumentelor istorice. S-a demolat casa în care a locuit Monseniorul Ghika, după ce Biserica Catolică îl beatificase. S-a avariat grav Casa Miclescu din Bulevardul Kiseleff, pictată de Mirea Demetrescu, casa în care s-a filmat „Felix şi Otilia”. Dar cea mai mare pierdere este zona Berzei-Buzeşti. Aici am pierdut un întreg cartier. Potenţialul turistic al acestei zone era la fel de mare ca potenţialul zonei Lipscani. Hala Matache forma o pereche cu Gara de Nord, pe care o găsim valorificată în multe oraşe europene. Starea multor clădiri era proastă, pentru că nimeni nu investise în ultimii 40 de ani, din cauza proiectului şoselei. Prin poziţia în mijlocul oraşului, simpla schimbare a proiectului şoselei, astfel încât să nu se demoleze nimic, ar fi transformat cartierul într-unul dintre cele mai atractive.
Primarul Oprescu a demolat Hala Matache, deşi nu era necesar. A promis că o va reconstrui. Cine va fi în stare s-o reconstruiască?
Într-adevăr, planurile erau făcute pentru ca şoseaua să ocolească Hala Matache, fără să se îngusteze. Era un acord semnat. Cu viziunea sa îngustă, primarul Oprescu a crezut că ne dă nouă satisfacţie dacă primăria nu demolează Hala Matache, aşa cum îi cereau ONG-urile. Aşa că le-a arătat el opozanţilor… Şi a demolat-o. Ce este foarte grav este că instituţiile statului au girat acest capriciu şi l-au lăsat să demoleze. Un articol recent, „Hala Matache nu a murit … (încă)?”, al revistei „Observatorul Urban”, a Uniunii Arhitecţilor, arăta cum, într-un depozit de pe şoseaua de centură, în bătaia ploii, este un morman de fiare: resturile Halei Matache! În loc să demonteze cu grijă structura metalică pentru reconstruire, ei au demolat cu excavatorul. E evident că nu vor să reconstruiască. Sper însă în înţelepciunea instanţei care să îi oblige la reconstruire.
O specie aparte de funcţionar public este arhitectul şef al Capitalei, inclusiv actualul, ca şi directorul direcţiei de cultură municipale. Cum i-aţi caracteriza?
În primul rând, toţi aceşti oameni au semnat zeci de acte, constatate ilegale de instanţele de judecată. Dacă Parchetul ar funcţiona în România, aceşti oameni ar fi fost de mult condamnaţi. Faptul că România nu are o administraţie publică şi, cum spuneam, nici un Parchet performant face ca ei să fie încă în funcţii. Actualul arhitect-şef, Gheorge Pătraşcu, pentru că nu a avut demnitatea să se opună, a semnat zeci de avize ilegale sau discutabile, la presiunea primarului sau a altor oameni din primărie, dintre care unul este chiar în aceste zile în arestul poliţiei. În orice oraş civilizat, arhitectul-şef este cea mai importantă persoană din primărie, împreună cu primarul. În cazul Bucureştiului, arhitectul-şef pare a fi prea-plecat în faţa unor oameni care n-au nimic de-a face cu dezvoltarea urbană.
„Primăria şi Ministerul Culturii ar putea expropria, restaura şi revinde pe piaţă clădiri istorice. Nu au arătat voinţa de a o face”
De-a lungul timpului, la interesele suspecte ale primăriei s-a ataşat şi Ministerul Culturii. Cum explicaţi acest „parteneriat” dintre cele două instituţii?
Omul care coordonează protejarea monumentelor în România este d-l Mircea Angelescu, funcţionarul care a plagiat integral un curs de arheologie (lucru dovedit de Institutul de Arheologie). Acest domn, după ce a avizat distrugerea ruinelor Academiei Sf. Sava, a emis o hârtie oficială în care a scris că „respectarea ad litteram a legii este excesivă”. A semnat sute de distrugeri scandaloase şi este în continuare în funcţie. Singura concluzie este că Ministerul Culturii, indiferent de numele ministrului, este captiv reţelelor de interese imobiliare.
Bucureştiul are palate şi case ale boierimii şi aristocraţiei interbelice, aflate în ruină. Cum vedeţi lipsa de interes faţă de ele a primarilor generali?
Este un mecanism economic viciat. Nu trebuie ca primăria să intervină cu bani pentru ca monumentele să fie restaurate. Primăria trebuie să garanteze doar că în zonele istorice nu se poate construi decât în limitele regulamentului de urbanism. Atunci, oameni cu bani vor investi în zonele istorice, pentru că este şi mai plăcut şi mai prestigios să locuieşti sau să ai sediul firmei într-o astfel de zonă. Atâta timp cât nu au garanţia că vecinul nu va construi un bloc, puţini vor veni să investească în zonele istorice. Un al doilea mecanism este lipsa de sancţiuni pentru cei care îşi lasă proprietăţile să de degradeze. Conform legii, atât primăria, cât şi ministerul le pot expropria. În mecanismul de expropriere, trebuie să deducă cheltuielile pentru reparaţiile pe care le au de făcut. În felul acesta, primăria şi ministerul ar putea expropria, restaura şi revinde pe piaţă clădiri istorice. Nu au arătat până acum voinţa de a o face.
La alegerile trecute s-au făcut auzite voci care au cerut unor străini să candideze la postul de primar general. Ar fi avantajat Bucureştiul să aibă ca primar un belgian sau un german?
Dacă găsim un primar, într-un mare oraş occidental, ar fi o soluţie pentru Bucureşti. După cum, aşa cum am propus, un arhitect străin de anvergură poate fi arhitectul-şef al Bucureştiului. Respectul pentru patrimoniu este încetăţenit în Occidentul european. Uitaţi-vă la lecţiile de bun-simţ pe care ni le dă Prinţul Charles, la toate venirile sale în România. Pe scurt, Bucureştiul frumos şi vechi este în pericol. Suntem la limită. Continuarea în acest mod încă 5-10 ani poate distruge definitiv perspectiva de dezvoltare a oraşului pe termen lung. Voi încerca să curm această stare de lucruri în 2016, când voi candida din nou. Până atunci, ne continuăm procesele cu primăria, deoarece nu ne dă nici o clipă de răgaz, eliberând pe bandă rulantă avize ilegale sau discutabile.
Mai multe detalii pe www.nicusordan.ro
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.