Cazuistică morală – Andrei Marga Cum se știe, acesta este conceput de Uniunea Europeană în interes public, iar de el este legată cerința de a fi discutat în fiecare țară cu forțele politice și civice. … În România nici măcar Parlamentul nu l-a discutat. Score: 0,29
Dan Petrescu, la națională: “Atât pot să spun” Joi, directorul tehnic al FRF, Mihai Stoichiţă, a anunţat că el şi preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, au discutat cu antrenorul CFR Cluj preluarea postului de selecţioner rămas liber după expirarea contractului cu Mirel Rădoi. Score: 0,29
Ce se pregătește în România în așteptarea Omicron "Am discutat, şi domnul prim-ministru s-a implicat direct în această discuţie, cum putem noi să adoptăm nişte măsuri în consonanţă cu ceea ce se întâmplă în spaţiul UE ca să… Score: 0,28
Scandalul în care este implicat Radu Tudor continuă Cu această pornire, jurnalistul continuă: „Dacă am fi discutat de un management profesionist al Antenei 3, Radu Tudor ar fi trebuit de multă vreme zburat de pe sticlă și pus să aleagă: ori se ocupă de presă ori face consultanță de imagine. Score: 0,28
Gânduri de Zilele Naţionale ale României Dacă tot ne aflam aşa aproape de Lancrăm, aveam atât de multe de discutat despre Blaga… Score: 0,28
Axa lumii (53) Atunci când dorea să aducă un argument suprem, care nu mai avea cum să fie discutat, se referea la câte un fragment din “Genealogia Universalis”, capodopera sa teoretică. Score: 0,28
Șefa Comisiei Europene: UE să discute despre vaccinarea obligatorie Ministrul a fost întrebat, miercuri, într-o conferință la Colegiul Medicilor, ce părere are despre introducerea obligativității vaccinării, despre care a discutat președintele CE, ursula von der Leyen. Score: 0,29
Rafila pune degetul pe variantă: Nu vom fi evitați Ministrul a fost întrebat, miercuri, într-o conferință la Colegiul Medicilor, ce părere are despre introducerea obligativității vaccinării, despre care a discutat președintele CE, ursula von der Leyen. Score: 0,29
Ciucă insistă: Certificatul verde să fie reintrodus în dezbatere în Parlament „Este un subiect pe care l-am discutat cu domnul ministru Rafila sâmbătă şi am convenit să găsim acele soluţii prin care certificatul verde să fie reintrodus în dezbatere în Parlament şi, în momentul… Score: 0,31
Final în cazul românilor blocați în Africa de Sud „Am discutat acest subiect cu ministrul Aurescu. Score: 0,29
Două județe se luptă pe Babe și Sfinx O vreme au discutat, numind noile discutii „negocieri”. Score: 0,29
Un Guvern de căcăcioși Eu nu am discutat cu domnul doctor Arafat, nu am avut ocazia, dânsul a fost destul de mult plecat din țară în ultima perioadă, dar după ce noul Guven se va instala voi avea discuții… Score: 0,28
Măsuri urgente în România din cauza tulpinii Omicron Premierul Nicolae Ciucă a mai anunțat că în cadrul ședinței de guvern de duminică vor fi discutate noi măsuri de prevenire a răspândirii virusului SARS CoV-2. Score: 0,28
(VIDEO) Discursul lui Iohannis la jurământul noilor miniștri Au fost cuprinse o seamă de asumări în programul de guvernare, în momentul în care ele au fost discutate tehnic, la nivelul miniștrilor de resort, s-au dezbătut și metodele prin care vom reuși să stângem mai mulți bani. Score: 0,28
Familia Regală a României, la Regina Elisabeta De asemenea, Majestatea Sa și comandantul colegiului au discutat despre posibilitatea de a organiza, în cursul anului 2022, o întâlnire între cursanții colegiului și cei ai Universității Naționale de Apărare Carol I. Score: 0,29
Discuție de urgență între comandanții armatelor SUA și Rusiei Generalii Mark Milley și Valeri Gherasimov au discutat despre ”chestiuni urgente legate de securitatea internațională”, potrivit comunicatelor. … În plus, cancelara Angela Merkel a discutat telefonic cu președintele Belarusului. Score: 0,30
Rafila pune piciorul în pragul CNSU: Ce se întâmplă cu Arafat? Întrebat miecuri, după audierile la comisia de specialitate a Parlamentului, dacă a vorbit cu Raed Arafat despre aceste schimbări, Alexandru Rafila a spus că încă nu a discutat, dar că va vorbi cu premierul, după instalarea Guvenului. Score: 0,31
Cătălin Predoiu, umflându-și mușchii Îi chem pe şefii parchetelor să-şi activeze echipele, să răstoarne dosarele pe masă, să lichideze stocurile şi să treacă mai serios la treabă, pentru că siguranţa cetăţenilor nu este de discutat", a declarat Cătălin Predoiu la audierile din comisiile parlamentare de specialitate. Score: 0,29
Rafila: În mod evident, valul 5 va veni „O să discut, am discutat deja cu colegi din zona de sănătate publică, și dacă în urma acestor discuții va rezulta, va fi un proces participativ, dacă găsim o variantă mai ușor accesptabilă de către populație și care să ofere și protecție o voi susține cu siguranță”, a mai declarat medicul. Score: 0,28
PSD îl nominalizează pe Grindeanu ca vicepremier și schimbă un ministru „Nu s-a discutat depre funcția de secretar general sau cine va ocupa acest post”, adaugă Oprea. Score: 0,29
Falcă e fleașcă după ce au pierdut o pleașcă: „Am un singur regret” Nu este o chestiune personală, pentru că liderii partidului au discutat cu mine pentru Ministerul Fondurilor Europene, pentru că sunt vicepreședinte pe fonduri europene, și eu le-am spus: voi rămâne europarlamentar”. „ Score: 0,28
Riscurile introducerii unei taxe de solidaritate …companiilor care înregistrează o cifră de afaceri de peste o sută de milioane de euro pe an, precizând că acest subiect nu se regăseşte în programul de guvernare, dar va fi discutat după instalarea Guvernului. Score: 0,29
Cel mai așteptat răspuns: Certificatul verde condiţionat de a treia doză? şi la chestiunea rapelurilor”, a adăugat purtătorul de cuvânt, sugerând că Comisia va face o propunere de modificare a normelor UE care apoi trebuie să fie discutate şi adoptate de ţările membre. Score: 0,29
Câștig de cauză pentru UDMR: Rămâne cu Dezvoltarea Până la 31 martie – SIIJ să fie desfiinţată şi, ulterior, să se reînfiinţeze o structură care să se ocupe de probleme, o structură care să poată să respecte directiva CJUE şi MCV", a explicat Ciucă, menţionând că nu au fost discutate alte detalii şi că decizia a fost luată în consens. Score: 0,30
Unde este elita intelectuală? de Andrei Marga Un exemplu discutat a fost suspendarea președintelui în 2012. Score: 0,28
Priponirea lui Cîțu: Nicolae Ciucă, și premierul PNL, și șeful negocierilor Ciucă a fost propus chiar de Florin Cîțu, asta după ce cu o seară înainte Cîțu a discutat cu Klaus Iohannis. Score: 0,29