Brazilia îşi va retrage progresiv căştile albastre din Haiti începând din 2012 'Nu trebuie şi nu dorim să ne eternizăm în Haiti, dar nici nu vom pleca într-un mod iresponsabil', a spus ministrul brazilian al apărării, Celso Amorim, cu prilejul unei audieri la Senat. Score: 0,28
Artemisia Gentileschi, pictoriţa „scandaloasă”, la Milano Se pleacă de la începuturile sale romane, urmând perioada florentină şi reîntoarcerea în Oraşul Etern, terminându-se cu Napoli, unde s-a stins din viaţă. Score: 0,28
H.Clinton: Colonizarea în Ierusalimul de Est afectează negocierile israeliano-palestiniene Israelul exclude la rândul său revenirea la frontierele de dinainte de Războiul de şase zile şi refuză, printre altele, să împartă Ierusalimul cu palestinienii, considerând oraşul capitala eternă şi indivizibilă a statului evreu. Score: 0,29
„Dansul e ca un drog. Dansul e ca metafora. Poezie” Acum am un proiect la Opera din Cluj, unde vreau să fac un balet, care se cheamă „Eterna plecare", pe muzica lui Mahler. Score: 0,27
Apelul unui mare patriot și inginer geolog Ionel Haiduc, preşedintele Academiei Române şi care a constituit punctul de vedere al Academiei Române şi ulterior şi al Institutului Geologic al României Andrei Justin ( 2011)-Mărturii, Profesorul Ion Băncilă- un OM pentru eternitate. Score: 0,27
Daniel Barenboim şi porţile spre absolutul din muzică Despre Ianus bifrons se ştie că era zeul porţilor pe care le închidea şi deschidea cu eternele lui atribute, bagheta portarului şi cheia. Score: 0,27
Visul conştient Cel care se antrenează spre a fi un etern ucenic, aventurier şi visător nu îmbătrâneşte niciodată psihic şi nu-şi pierde inventivitatea, chiar dacă trupul poartă amprenta timpului", spune Augusto Cury în cartea sa „Minţi sclipitoare, minţi antrenate" (Ed. Score: 0,29
Actualitate Gică la Festival …recuperată din minereuri îndepărtate şi amalgamate bârfitor de industrii care adaugă valoare şi comisioane, percuţia masivă pe timpanele încordate ale economiei mondiale, în etern picaj mai naţional decât propriul naţionalism extrem de moderat, coardele întinse la paroxism pe gâtlejuri manipulate, fiori din viori de dimensiuni diferite de la… Score: 0,28
Baconschi şi-a făcut blog ) Astăzi, vocea multora dintre noi rămâne suspendată undeva în eterul siturilor şi blogurilor. Score: 0,29
Victoria superproducţiei de autor Dacă Sokurov i-a consacrat o tratare mai preocupată de sensurile sale eterne, alţi autori au plasat-o în contexte extrem de actuale. Score: 0,28
Atac asupra fântânilor Romei Cele două fântâni din Cetatea Eternă au fost atacate de un individ care, în trei ore, a lovit violent una dintre statui cu o piatră, iar apoi a aruncat cu o dală din pavaj în sculptura din Fontana di Trevi fără a reuşi s-o strice. Score: 0,28
Copilul, figură de seamă pe scena avignoneză E poate un acord personal cu vârsta, depăşind astfel diagnosticul pe care-l formulasemn de mult şi care-i plăcea atunci: "Chéreau, etern tânar". Score: 0,28
„Lumea teatrului e fascinantă. Întotdeauna există o poveste” Ochiul dumneavoastră este asemeni celui al unei pictoriţe excepţionale, al unei scenografe cu apetit pentru montări baroce în care irumpe carnavalescul, un soi de Veneţie eternă. Score: 0,27
Gabriela Melinescu: Partid, „izvorul mare cu valul răscolit!” )Te amintesc culorilor aşezate pe inimi,/ aer al ţării, puternic bărbat,/ sânge etern al luminii/ de întâlnirile şi despărţirile noastre tulburat./ Fac dansuri şi cântece să te laud pe tine,/ parcă merg pe pământ prima dată/ aer al ţării,/ înflorire… Score: 0,29
Genii în dulap Această spusă nu se referă nicidecum la unul dintre veteranii scrisului sovietic moldovenesc Aureliu Busuioc, mereu în temă, polemist neobosit, veşnic ingenios, etern inspirat. Score: 0,28
Fascinantul palat al Regelui-Lună şi-a deschis porţile Mobilele erau un mix eterogen, copii după cele franceze, interpretate în stilul eclectic de la sfârşitul anilor 1800. Score: 0,28
Balurile de legendă inspiră Casa de bijuterii Van Cleef and Arpels De asemenea, un colier şi o pereche de cercei reiau simbolul etern al „Belle epoque", pana, fie ea a scriitorului sau a Păsării Colibri şi Păsării Paradisului. Score: 0,28
„Marşul târfelor” – protest împotriva agresiunilor sexuale La Berlin, coloana eterogenă, în care se aflau şi câţiva bărbaţi, număra peste o mie de persoane, potrivit estimărilor unui jurnalist AFP. Score: 0,28
„Marşul desfrânatelor” în mai multe oraşe germane La Berlin, coloana eterogenă, în care se aflau şi câţiva bărbaţi, număra peste o mie de persoane, potrivit estimărilor unui jurnalist AFP. Score: 0,28
Ştefan Bănică Jr. vorbeşte despre lucrurile care i-au motivat existenţa, la „Sinteza zilei” După o adolescenţă petrecută sub ochii publicului, după anii în care a făcut faţă eternei comparaţii cu tatăl său, care l-a onorat, vine să vorbească despre lucrurile care i-au motivat existenţa, cariera în teatru, muzica, filmul sau televiziunea şi explică… Score: 0,29
Regimul Băsescu a relansat diversiunea „sistemul de pensii-sistem piramidal” Eterna fixație a celor care conduc acum destine României: "Nu mai dați pensii pensionarilor!". … Firește că, după două-trei ore de tocat subiectul "sistemul de pensii este un sistem piramidal", Antena 3 a preluat și ea tema lansată în eter de televiziunea concurentă, Realitatea TV. Score: 0,30
Patriarhul Daniel oferă certificate de donator pentru Catedrala Neamului De aceea, la solicitarea Bisericii, în şcolile publice se predă şi religia care educă pe copii şi tineri în spiritul valorilor perene şi eterne, completând astfel disciplinele ştiinţifice, iar în spitale sunt prezenţi preoţi de caritate care ajută şi completează practica medicală ştiinţifică, întrucât… Score: 0,28
PSD: Funeriu îmbină campania electorală cu aşa-zisa reformă a educaţiei Sunt membri eterni ai comisiilor de Bacalaureat si Titularizare. Score: 0,28
Master Classes Mariana Nicolesco …despre "Mariana Nicolesco în universul lui Franz Liszt la aniversarea a 200 de ani de la naşterea acestuia, şi al lui Gustav Mahler la 100 de ani de la trecerea sa în eternitate". Score: 0,28
Pământ sacru, Monumente sacre Suntem obişnuiţi să ne gândim la temple magnifice, catedrale şi moschei, construite să dureze şi să reflecte aspiraţia umană către eternitate. Score: 0,27