(pe marginea unei Scrisori Deschise a lui Aureliu Busuioc)
L-am întrebat pe un coleg ce mai face octogenarul A.
– Ce să facă? mi-a răspuns îngrijorat colegul. C-un picior e-n groapă, iar cu altul scrie.
Această spusă nu se referă nicidecum la unul dintre veteranii scrisului sovietic moldovenesc Aureliu Busuioc, mereu în temă, polemist neobosit, veşnic ingenios, etern inspirat.
M-a bucurat nespus faptul că un clasic al realismului socialist s-a aplecat şi asupra lucrării mele „Tema pentru acasă”.
Autorul, adresându-mi-se, se referă numaidecât la „descoperirea Dvs. în genetică: cuplurile mixte etnic care dau naştere monştrilor etc.”, care nu e decât o invenţie ce nu-mi aparţine, de vreme ce în articolul „Rusoaicele-2″ se scrie negru pe alb: „…Nu sunt împotriva căsătoriilor mixte. Cu condiţia ca ambii soţi, prin copiii acestora, să respecte culturile, limbile ambelor popoare de care aparţin, şi nu doar pe ale unuia”. Amintesc că articolul respectiv apăruse în anul 2004 şi nu este inclus în romanul pe care îl recenzează A. Busuioc.
Citindu-i epistola m-am întrebat: oare să nu ştie prozatorul nostru un lucru cunoscut de când proza (lumea) că literatura se supune altor legi decât publicistica sau eseul istoric?!
Mai degrabă istoria Angliei pare o anexă la piesele lui Shakespeare decât viceversa, care, susţin cunoscătorii, şi-a schimbat în timp accentele, unele împrumutate din opera dramaturgului.
Scriitorul este cel care creează realităţile sale, la care le ajustează pe cele ale istoriei.
Realitatea poate crea doar istorici, cronicari, iar, de la o vreme, „critici literari”, şi mai puţin scriitori.
Pentru un scriitor planul ficţiunii este adevărata lui realitate.
Viaţa acestui scriitor, cum este Aureliu Busuioc, cu studii făcute în România, cu „repatrierea” în URSS-ul lui Stalin, martor la toate crimele staliniste ş.a., mi se pare ea însăşi o metaforă. Demnă de un roman.
Păcat doar că aţi trişat atunci când v-am propus să vă retrageţi din antologiile „Scrisoarea poporului moldovenesc tovarăşului Stalin” şi „Poezâi despre Lenin şi Stalin”, unde aţi rămas, refuzând să intraţi în „Antologia…” lui Grigore Vieru. Aţi scris în „Timpul” că la apariţia acelor cărţi vă aflaţi în România, pe care aţi abandonat-o ulterior, pentru a vă întoarce în Patria Sovietică. Şi atunci cum se explică prezenţa numelui dvs. în antologia „Poezâi despre Lenin şi Stalin” (cealaltă carte fiind o operă colectivă)?! Să fi trimis versurile prin intermediul poştei la editura „Şcoala sovietică”, ca Făt-Frumos din poveste buzduganul?!
Cum se explică faptul că-l apăraţi şi azi pe Stalin? Că mai visaţi URSS-ul?
Ne lipsise un roman despre deportări, despre drama intelectualului nostru, despre destinul Basarabiei după 1940. Speram mereu că A. Busuioc va fi cel care îl va scrie.
Dar domnia sa era mereu ocupat. Cu propria literatură autocenzurată nemilos (piese şi romane despre ilegalitatea revoluţionară şi antiromânească). Cu alte lucruri ce i se păreau mai importante. Cu pescuitul şi vânătoarea.
La vânătoare se ducea cu vechea nomenclatură. Ne imaginam, visam, speram să auzim într-o bună zi că, la o vânătoare de acestea, scriitorul Aureliu Busuioc l-a împuşcat întâmplător pe primul secretar al comitetului central al partidului comunist sau măcar pe şeful odios al securităţii. Dar n-a fost să fie.
M-au dezamăgit multe dintre faptele dvs. omeneşti: în 1976 l-aţi turnat la Securitatea sovietică pe N. Stănescu, după ce el v-a numit „frate”; aţi semnat o scrisoare ce-l viza pe P. Boţu, fostul preşedinte al Uniunii Scriitorilor, cel care v-a luat să-i fiţi mâna lui dreaptă aproape un deceniu, gest ce l-a dus la sinucidere; aţi cochetat cu toţi mai-marii timpului; l-aţi atacat murdar după moartea lui pe Grigore Vieru ş.a.
N-aţi fost prezent la niciuna dintre manifestările naţionale, n-aţi vorbit la nicio adunare scriitoricească din perioada Renaşterii Naţionale, n-aţi semnat scrisorile noastre de atunci adresate diferitor instanţe.
Ziceam: lăsaţi-l în pace, Busuioc scrie!
Poate, mă gândeam, scrie chiar romanul despre crimele staliniste.
Dar aşteptarea ne-a fost zădarnică.
Drama dvs. e că, având un talent deosebit, n-aţi scris nicio carte de curaj (nici cinismul, nici pornografia nu sunt curaj).
Cazul d-voastră e al unui talent irosit în van: n-aţi mers contra curentului (cum ne-ar fi plăcut să vă ştim), aţi semănat mai degrabă cu un buştean care s-a lăsat dus de viituri.
Părerea mea subiectivă este că Aureliu Busuioc a fost cel mai proeminent reprezentant al generaţiei sale – dar care nu s-a realizat, din motiv că, am impresia, dânsul mai şade, cum povestea poetul Petru Zadnipru, ghemuit în dulapul lui Medvedev de la comitetul central al partidului, aşteptând de-o viaţă ca acel Medvedev al realismului socialist să-i deschidă uşa şi să-i zică:
– Vâhodi! (Ieşi!)
Şi el, eliberat de povara laşităţii, să părăsească spaţiul închis, în care un uriaş de dimensiunile lui n-a putut sta decât îngenuncheat şi înghesuit.
Ieşi afară, tovarăşe Busuioc!
Timpurile de mult sunt altele!
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.