La ora palmaresului, cea mai bună ediţie din ultimii zece ani a Festivalului de la Veneţia lasă în urma sa o listă de premianţi care nu prea corespunde aşteptărilor celor prezenţi. După o excepţională prezenţă a unora dintre ultimii mari cineaşti (Roman Polanski cu „Carnagiu”, David Cronenberg cu „O metodă periculoasă”, William Friedkin cu „Killer Joe”) şi a unor nume foarte sus cotate în ierarhia internaţională (Todd Solondz cu „Dark Horse”, Johnnie Toe cu „Viaţă fără principii”, Andrea Arnold cu „La răscruce de vînturi”), câştigătorul „Leului de Aur” a fost rusul Alexandr Sokurov cu „Faust”. Chiar dacă pelicula lui a împărţit audienţa în două (unii au plecat în timpul proiecţiei, alţii s-au declarat pur şi simplu vrăjiţi), numai naivii ar putea spune că Sokurov nu era un candidat serios pentru trofeul major. Numele lui se află pe „lista scurtă” a celor mai mulţi critici care contează, iar opera lui îl plasează printre apărătorii redutei cinematografului de autor.
Probabil că după experienţa anului trecut, când un juriu condus de Quentin Tarantino a pus Leul mult râvnit în braţele Sofiei Coppola pentru „Somewhere”, micul film personal, dar considerat „neînsemnat” de majoritatea comentatorilor, ediţia cu numărul 68 trebuia să lase în urmă un film cu adevărat marcant, purtând pecetea unui cineast legitimat de mari recunoaşteri. „Faust” avea toate datele pentru a satisface aceste cerinţe: adaptare după o mare operă literară, monumentalul film este o superproducţie de autor (cu o serioasă susţinere financiară) impregnată de ideile regizorului despre lumea de azi, de viziunea lui personală. În plus, această interpretare a mitului faustic marchează coerenţa preocupărilor acestui cineast, care ne atrage atenţia că pelicula încheie o „tetralogie despre natura puterii” din care mai fac parte ficţiuni consacrate unor personaje istorice precum Hitler („Moloh”), Lenin („Taurus”) şi împăratul Hirohito („Soare”). Vorbit în limba germană, „Faust” are, într-adevăr, un exces de dialog (dublat uneori şi de voice over) care sufocă splendoarea imagistică. Chiar dacă unora li s-a părut „intolerabil de retoric”, filmul acumulează o colecţie de imagini care îţi taie respiraţia, de o picturalitate şi o consistenţă rareori întâlnite pe ecran. Beneficiind de participarea operatorului francez Bruno Delbonet (colaboratorul constant al lui Jean-Pierre Jeunet şi lansator de tendinţe cu „Amélie”) şi de uimitoarele posibilităţi ale tehnicilor CGI, „Faust” acaparează privirea şi şochează adesea. Scenele din laboratorul lui Faust (unde au loc necropsii şi se creează monştri în eprubetă), dar şi cele cu halucinaţiile personajului, atestă efervescenţa imaginaţiei autorului care meditează asupra vitalităţii răului.
Michael Fassbender în Shame
Sufletul ucis de dorinţele prea telurice a fost, de altfel, una dintre temele obsesive ale ediţiei. Dacă Sokurov i-a consacrat o tratare mai preocupată de sensurile sale eterne, alţi autori au plasat-o în contexte extrem de actuale. De pildă, în „Killer Joe” (o altă adaptare după o piesă de teatru), William Friedkin investighează infernul dintr-o familie americană în care trei membri se coalizează pentru a o ucide pe mamă, beneficiara unei atractive asigurări de viaţă. Comedia lui neagră devine o satiră a societăţii americane în care „unii decid să-şi ucidă soţii după ce consultă avocatul”, după cum comenta ironic cineastul. Iar lăcomia în contextul crizei financiare globale marcate de fluctuaţiile bursei devine „motorul” personajelor din producţia „Viaţă fără principii”, semnată de faimosul regizor din Hong Kong, Johnny Toe, un alt foarte bun film rămas, din păcate, în afara palmaresului.
Printre titlurile premiate se regăsesc însă şi câteva dintre cele unanim admirate, ca de pildă „Shame”, curajoasa abordare a temei dependenţei de sex semnată de regizorul britanic Steve McQueen. El a trebuit să se mulţumească doar cu Premiul „Cupa Volpi” pentru cel mai bun actor acordat lui Michael Fassbender şi cu Premiul criticii internaţionale, FIPRESCI. De altfel, Fassbender a fost cel mai confirmat pariu al festivalului, contând probabil şi excelenta lui interpretare a doctorului Jung din „O metodă periculoasă” de David Cronenberg. Oarecum aşteptată a fost şi varianta feminină a premiului de interpretare, care a revenit chinezoaicei Deanie Yip, pentru rolul unei bătrâne ajunse la azil după ce a servit 60 de ani o familie, din „O viaţă simplă” de Ann Hui. Foarte agreat întotdeauna la Veneţia, cinematograful asiatic a mai fost recompensat la ediţia a 68-a cu „Leul de argint” pentru cea mai bună regie, acordat lui Shanjung Cai pentru „Oamenii munţilor, oamenii mărilor”, povestea unei răzbunări pusă în frapanţi termeni cinematografici. Alt titlu asiatic reţinut de juriu este „Himizu” de Sono Sion (despre depresia post-Fukushima), care s-a ales cu „Premiul Mastroianni” pentru debut în actorie, acordat foarte tinerilor Shota Sometani şi Fumi Nikaidou.
O sugestivă imagine din Terraferma de Emanuele Crialese
Un singur titlul al palmaresului marchează prezenţa italiană: „Terraferma”, de Emnanuele Crialese, un mişcător film despre imigraţia ilegală din Africa, care a fost răsplătit cu „Premiul special al juriului”. Numeroşii admiratori ai frumuseţii vizuale din adaptarea britanicei Andrea Arnol, după „La răscruce de vânturi”, vor fi fost mulţumiţi de „Premiul Osella” pentru imagine (acordat lui Robbie Ryan), în timp ce mai puţinii susţinători ai peliculei greceşti „Alpii” de Yorgos Lanthimos s-ar putea declara mulţumiţi cu „Premiul Osella” pentru scenariu.
Mulţumiţi sau nu de palmares, cei care au asistat la ediţia a 68-a a Festivalului de la Veneţia trebuie să recunoască efortul directorului Marco Mueller (la final de mandat dar, poate, pregătit să preia altul) de a ilustra bogăţia cinematografului, fie el de artă sau comercial, oferind mari atracţii atât iubitorilor de staruri pe covorul roşu, cât şi cinefililor cu gusturi mai rafinate. În străvechea sa competiţie cu Festivalul de la Cannes, cel de la Veneţia a înregistrat anul acesta o rundă câştigătoare.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.