Ce e negru, ipotecat și concesionat pe termen lung? Viitorul …(I) Cu toate că multe spitale au lucrat chiar și la 20% din capacitate mai toată perioada pandemiei, decontările (plățile) de la fondurile de asigurare de sănătate au fost integrale, ca și când lucrul ar fi fost la 100% din capacitate. Score: 0,27
Gloria & Miseria Romaniae (V): 16 octombrie 1941 Încercuirea terestră s-a înfăptuit după zece zile, iar cursul inferior al Niprului a fost integral securizat de forţele mixte germane, române, ungare şi italiene la 25 august, făcând imposibilă orice legătură pe litoralul Mării Negre spre Crimeea. Score: 0,28
Statul acesta de rahat eşti chiar tu. Şi eu scrie într-un editorial Victor Lungu și postat pe Ziar de Cluj pe care îl publicăm și noi integral. Score: 0,27
(DOCUMENT) Lista cu toate noile restricții …de modul de finanțare şi subordonare, precum şi regiile autonome, societățile naționale, companiile naționale şi societățile la care capitalul social este deținut integral sau majoritar de stat ori de o unitate administrativ-teritorială să organizeze programul de lucru în regim de telemuncă sau muncă la domiciliu pentru cel puțin… Score: 0,27
(VIDEO) Restricțiile decise la Cotroceni …circulația noaptea, dar nu și pentru vaccinați În timpul zilei, la majoritatea activităților accesul va fi permis numai cu certificatul verde Declarația președintelui integral Tocmai s-a încheiat o ședință pe care am convocat-o de ieri deja, o ședință la care au participat premierul, miniștrii cu atribuții în domeniul combaterii pandemiei… Score: 0,27
Medalioane „anti Covid-19“, cumpărate de două societăți publice din Voluntari! Articolul integral poate fi citit pe Buletin.deBucurești. Score: 0,27
Cristoiu: preşedintele i-a întins o capcană lui Cioloş NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro. Score: 0,27
CNA va avea puterea de a elimina clipuri din online Iar, în toată această ecuație cu integrale și cu ridicări la puteri și cu reduceri la absurd, CNA vine să pună piciorul în prag, sub pretext că veghează la normă. … ) Articolul integral poate fi citit pe R3media.ro Score: 0,28
Liderul combaterii antisemitismului conduce România Îl reproduc integral și pentru mai buna cunoaștere a activității președintelui dar și pentru o înțelegere mai corectă a problemei uriașe pentru țara noastră. Score: 0,27
Motive de îngrijorare pentru BNR S-a observat că și noua ascensiune a fost determinată aproape integral de componente exogene ale IPC, impactul major venind de această dată din majorarea consistentă a prețurilor gazelor naturale și energiei electrice în luna iulie… Score: 0,27
Ipoteză-șoc: Cât va dura valul 4 în România! Este posibil, teoretic, peste tot unde este un număr mare de infecții, el să infecteze mult, să infecteze mult, iar la un moment dat, la una dintre persoanele infectate, poate să apară o mutație și o variantă nouă." Declarațiile integral AICI Score: 0,27
Octavian Jurma: Criza noastră sanitară a devenit o criză umanitară Iată mesajul lui Jurma integral 40,000 – 400 – 4 este ecuatia pandemiei in acest moment. Score: 0,27
Șeful CJ Arad și un consilier local, acuzați că au ascuns împrumuturi de la Falcă Articolul integral poate fi citit pe site-ul News Week. Score: 0,28
Liviu Antonesei – Din Foișor: Un caz de genocid? Articol preluat integral de pe blogul scriitorului Liviu Antonesei: „Citiți cu atenție articolul pe care îl citez în final. Score: 0,27
Cine zboară imediat? Am citit apoi postarea lui Lucian Duță, reprodusă integral și în Cotidianul. Score: 0,27
Doctorul Roșu, trompetul Apocalipsei negru-maro Lucian Postu, (articol preluat integral de pe 7iasi.ro) Lucian Postu este publicist şi consultant politic, PR & media. Score: 0,27
Vara rece (67) Răspuns la răspuns” este o negare de tot, o sinucidere integrală în sensul existenţei convenţionale. Score: 0,27
Sălaj – ”pepiniera” şefilor de la SRI, Interne, DNA și nu doar Articolul integral poate fi citit pe mediafax.ro Score: 0,27
Ţara arde şi Iohannis pleacă la plimbare Articolul integral poate fi citit pe mediafax.ro Score: 0,27
De ce spune Octavian Jurma: E rușinos să cerem ajutorul europenilor Iată mesajul lui Jurma integral: Am refuzat sa suspendam carciumile pentru 30 de zile ca sa inchidem pandemia pentru ca „nu ne permitem” si trebuie sa le tinem deschise „cu orice pret”. Score: 0,27
Un grup de 41 de parlamentari liberali îl cer pe Orban premier Text integral aici Ei se delimitează "de cei care se fac răspunzători pentru actualul context politic şi social, care nu poate continua, ţinând cont de aşteptările societăţii româneşti". Score: 0,27
BNR pune frână creditării. Prea multe incertitudini Creșterea a fost determinată și în acest interval aproape integral de componente exogene ale IPC, mai cu seamă de majorarea considerabilă a prețurilor gazelor naturale și energiei electrice în luna iulie, și într-o mai mică măsură de continuarea scumpirii combustibililor, preponderent pe seama categoriei non-benzină și motorină. Score: 0,27
Din secretele ascensiunii politice: Marcel Vela – partea a III-a Din secretele ascensiunii politice: Marcel Vela – partea I Dar pentru a putea analiza lecţia de manipulare şi trafic de influenţă marca Vela, anexăm procesul verbal în integralitatea lui: Din cele relatate mai sus putem trage câteva concluzii: Vela a minţit şi nu a donat niciodată 5% Consiliului Local Armeniş. Score: 0,27
Biserica Colțea: izvoare istorice și arheologice Latura N a vechii bisericii se păstrează aproape integral, în afara unei întreruperi (de cca 1,50 m), întrerupere realizată odată cu realizarea şanţului de fundare şi fundaţia soclului actualei împrejmuiri. Score: 0,27