„Sindromul chinez” şi coşmarul nuclear japonez Aflând acest amănunt, un jurnalist de la revista pariziană „Le Point" se întreba dacă el „nu reprezenta un mod de a spăla atomul de păcatul lui originar". Score: 0,25
Csibi Barna l-a „spânzurat” pe Avram Iancu la Miercurea Ciuc (video) În cadrul "spectacolului" oferit de Csibi Barna, Avram Iancu a fost judecat de "un tribunal", fiind acuzat de crimă împotriva umanităţii şi genocid, iar în urma "sentinţei" de condamnare la moarte prin spânzurare, el a fost spânzurat, potrivit jurnalul.ro. Score: 0,26
Mărmureanu: Feriţi-vă de clădirile din sticlă şi metal! Directorul Institutului de Fizică a Pământului spune, într-un interviu acordat Jurnalului Naţional, că în România nu există pericolul producerii unui cutremur puternic în perioada următoare. Score: 0,26
Traian Băsescu : „Sunt dispus la scurtarea mandatului meu de președinte” Conform jurnaliştilor de la Gândul, preşedintele i-a reproşat lui Vasile Blaga că nu a câştigat vreun tur de alegeri electorale, dar şi faptul că este preferatul televiziunilor cu care el se războieşte de mai mulţi ani. Score: 0,25
Mărginean contestă, dar dezvăluirile şochează! Luni seară, Jurnalul Național a făcut publică o scrisoare ce ar aparține lui Radu Mărginean (fostul șef al ANV), în care acesta îl indică pe Sorin Blejnar (președintele ANAF) drept regina mitei din vămi. Score: 0,78
Ţară bulevardieră: Moni şi Iri! Vecinii şi jurnaliştii călcaţi pe coadă în modestia lor răsuflă şi ei uşuraţi. Score: 0,26
Premiere teatrale Jurnalul unui nebun Scenă din spectacolul Teatrului "Radu Stanca" Secţia Germană a Teatrului Naţional „Radu Stanca" din Sibiu prezintă marţi, 15 martie, ora 19.00, în premieră, spectacolul „Jurnalul unui nebun / Tagebuch eines Wahnsinnigen", după N.V. Score: 0,26
Online-ul „bate” printul şi la cititori, şi la publicitate Venitul din publicitatea on-line din SUA este proiectat pentru a-l depăşi pe cel al ziarelor din 2010, potrivit ultimului raport din proiectul Centrului Pew Research pentru Excelenţă în Jurnalism. Score: 0,26
Atlantida a fost descoperită în sudul Spaniei Echipa de cercetători a afirmat că a descoperit ruinele oraşului antic, îngropate în noroi, alături de rămăşiţe ale altor oraşe din istoria timpurie a Spaniei, despre care se presupune că au fost construite de supravieţuitorii tsunamiului care a distrus Atlantida, în urmă cu mii de ani, scrie jurnalul.ro. Score: 0,26
Preşedintele clubului Galatasaray a dat cu Hagi de pământ Potrivit jurnalului turc, Adnan Polat intenţionează să renunţe la finalul sezonului la doi jucători, Aydin Yilmaz şi Hakan Balta. Score: 0,26
JP Morgan: Euro va coborî la 4 lei La rândul lor, analiştii de la Londra ai Royal Bank of Scotland notează într-un "jurnal de călătorie" după o vizită la Bucureşti că euro ar putea să coboare la 4,1 lei în următoarele şase luni. Score: 0,26
Culoare, iubire şi memorie A lucrat o vreme ca jurnalistă pentru publicaţia „Vanity Fair", înainte de publicarea romanului de debut „L'Appartement Temoin". Score: 0,26
Poziţia lui Băsescu privind Libia l-a enervat pe Sarkozy "Le-am explicat liderilor UE că reprezentanţii acestui consiliu din Benghazi sunt oameni care au torturat cadrele medicale bulgare timp de opt ani şi aceasta ne-a costat aproape 60 de milioane de dolari", le-a spus Borisov jurnaliştilor la încheierea summitului de vineri. Score: 0,25
Un cameraman de la Al-Jazeera, ucis într-o ambuscadă în estul Libiei Ali Hassan Al Jaber este primul ziarist străin ucis în Libia de la declanşarea insurecţiei împotriva lui Muammar Kadhafi, la 15 februarie, însă mai mulţi jurnalişti au fost arestaţi sau atacaţi. Score: 0,26
Moni îşi tratează acneea cu un medicament ce poate duce la suicid Informaţia este furnizată de jurnaliştii DC News. … Jurnaliştii DC News dezvăluie că Monica se tratează cu Roaccutane, un medicament pentru acneea nodulo-chistică. Score: 0,26
Un weekend primăvăratic …Julian Assange pe website-ul cel mai periculos din lume", de Daniel Domscheit-Berg şi "WikiLeaks: inside Julian Assange's war on secrecy", scris de jurnaliştii David Leigh şi Luke Harding de la cotidianul britanic "The Guardian" şi publicată în 31 ianuarie 2010. Score: 0,25
Soarele diminuează efectul medicamentelor Specialiştii au precizat că pe întreaga perioadă a monitorizării, subiecţii au luat aceeaşi doză de medicamente, se arată în studiul citat de jurnalul "Drug Metabolism and Disposition". & Score: 0,26
Masochişti şi la legume-fructe De la oftica pe jeep-uri, proletaro-jurnaliştii au trecut la vânătoarea vilelor iar acum muncesc de zor la amplificarea unei crize alimentare. Score: 0,26
Igaş: România trebuie să fie pregătită pentru un val de imigranţi din nordul Africii Igaş a fost întrebat de jurnalişti, într-o conferinţă de presă la Prefectura Arad, dacă România ar face faţă unui val de imigranţi din Africa, respectiv din ţările instabile politic în ultima perioadă. Score: 0,26
Videoclipul piesei „Change” a trupei Hotel FM, filmat la Castelul Bran şi Bâlea Lac Acest videoclip va fi predat, începând de luni, tuturor televiziunilor participante la concursul Eurovision din acest an şi va fi trimis apoi către jurnalişti, fani, radiodifuzori şi site-uri internaţionale specializate pe Eurovision. Score: 0,26
Necolaiciuc renunţă la căile de atac şi vrea să se întoarcă în ţară în câteva zile Mihai Necolaiciuc pare însă mai mulţumit să stea în România decât în Florida, pentru că în ambele situaţii tot într-o celulă ar fi cazat, scriu jurnaliştii de la Evenimentul Zilei, contactaţi de Carole Kaye, unul din avocaţii săi din Florida. Score: 0,26
Când minciuna stă la masă cu „Adevărul” De ce am mai fost pus eu, ca demnitar, sa imi pun viata pe internet si la dispozitia intregii opinii publice, daca un ziar de certa tinuta jurnalistica permite unui angajat al sau sa minta si sa incerce sa arunce cu noroi intr-un om? Score: 0,26
Cam multe „regine“ în scandalul vameşilor Toţi cei care dezvăluie astfel de nume o fac însă după ce încep să aibă probleme cu legea, scriu jurnaliştii de la Adevărul. … Cei care decid în fapt nu sunt aceiaşi care decid şi în drept", a spus Lincu, citat de jurnaliştii de la Jurnalul Naţional. Score: 0,26
Oana Stancu și Adrian Ursu, oficial la Antena3 „Vi-i prezint pe noii noștri colegi, Adrian Ursu și Oana Stancu, a spus Mihai Gâdea, când cei doi jurnaliști au intrat în platoul emisiunii". Score: 0,26