Nicușor Dan la NATO sau cum se adeverește zicala „La pomul lăudat să nu te duci cu sacul”

Nicușor Dan la NATO sau cum se adeverește zicala „La pomul lăudat să nu te duci cu sacul”

FOTO Presidency

Nicușor Dan la NATO sau cum se adeverește zicala „La pomul lăudat să nu te duci cu sacul”

FOTO Presidency

După ședința de după explozia dronei de la Constanța, românii au primit asigurări de la Nicușor Dan cu privire la cât de bine vor fi apărați de NATO, după ședința Consiliului Nord-Atlantic dedicată situației de securitate la Marea Neagră, care a avut loc ieri la Bruxelles!
Ca tot românul, am sperat și eu să aflăm că, începând de azi, va sosi cavaleria NATO în România, iar dronele nu vor mai avea curaj să se apropie de granița României!

Ieri am urmărit cu interes site-ul Administrației Prezidențiale, sa aflu veștile bune, însă acestea nu au apărut! Mă gândeam că dacă ne-a promis Nicușor Dan că vom primi ajutor sigur ne va anunța oficial despre veștile bune primite de la NATO! N-a fost să fie! M-am gândit că nu am căutat să mă informez unde trebuie și mi-am zis că poate găsesc ceva pe contul lui Nicușor Dan de Facebook (nu este informație oficială dar măcar aflu și eu niscaiva vești bune).

Aici lucrurile stau mai bine! Avem o părere exprimată de Nicușor Dan despre ce s-a întâmplat la ședința NATO de la Bruxelles! Sper că nu este vreun cont-fantomă și postarea este făcută chiar de Nicușor Dan, dat fiind că veștile primite nu par a fi în conformitate cu promisiunile acestuia de săptămâna trecută! Dacă citeam aceste vești pe site-ul Administrației Prezidențiale nu m-aș fi îndoit de veridicitatea lor, chiar dacă nu sunt în conformitate cu promisiunile Președintelui României! Însă pentru că Nicușor Dan alege să ne informeze despre lucrurile importante pe Facebook m-am gândit că poate vreun hacker i-a spart contul și a vrut să ne dezinformeze!

Pentru că, în postarea de ieri de pe Facebook, Nicușor Dan ne anunță că aliații din NATO “și-au exprimat ferm solidaritatea cu Romania după incidentele recente cu drone” și că „este important ca NATO să își întărească prezența și capabilitățile în România, inclusiv în domeniul contracarării dronelor aeriene și maritime. România a accentuat, o dată în plus, necesitatea unor contribuții suplimentare din partea Aliaților”.

Deci, România a cerut ajutorul NATO! Ce răspunde NATO? Nicușor Dan ne anunță, tot pe Facebook că “s-a rezolvat dar nu se poate, deocamdată”! Mai precis: “a fost agreată accelerarea proiectelor NATO în materie de răspuns la amenințările prezentate de drone, astfel încât la Summit-ul de la Ankara să poată fi aprobate măsuri de sprijin pentru Aliații vizați”.
Adică nu vom vedea niciun ajutor suplimentar de la NATO, cel puțin nu până luna viitoare (Summit-ul NATO de la Ankara este planificat a avea loc în perioada 7-8 iulie)! Să fim sănătoși și să trăim cu toții până atunci (asta dacă nu cumva, în următoarea lună, vor mai exploda drone și nu vom mai fi așa de norocoși precum în cazul celor de la Galați și Constanța, iar România va stabili un record sumbru de victime omenești)! Ce cred eu este că, la cum arată relațiile dintre SUA și aliații europeni din NATO, dacă nu se va termina conflictul din Iran, iar Strâmtoarea Hormuz nu va fi redeschisă, nu vom vedea vreo decizie capitală despre alocarea de resurse suplimentare pentru apărarea anti-dronă din România!

Să nu mai spun că Nicușor Dan ne anunță că, la ședința de ieri, s-a discutat că poate vor fi aprobate „măsuri de sprijin pentru Aliații vizați”. Adică România va trebuie să împartă eventuale resurse suplimentare cu Polonia și cu statele baltice, care se confruntă cu atacuri cu drone, la rândul lor!

Cel mai recent exemplu este drona care, lunea aceasta, a intrat în spațiul aerian al Letoniei dinspre Rusia. Bravo lor pentru că, spre deosebire de drona de la Galați, aceasta a fost doborâtă de avioanele din poliția aeriană a NATO! Asta după ce, luna trecută, căderea unor drone peste un depozit petrolier din Letonia a provocat o gravă criză politică, declanșată de decizia șefei guvernului de a-l demite pe ministrul Apărării, pentru că nu a activat sistemele anti-drone suficient de repede. Ulterior, partidul din care face parte ministrul demis s-a retras din coaliția de guvernare, provocând căderea guvernului. Deci la letoni s-au găsit vinovați de căderea dronelor, chiar cu riscul căderii guvernului! La noi știm că protocoalele sunt respectate când explodează drone!

Tot spre deosebire de noi, când au văzut că gluma se îngroașă, letonii nu au mers cu jalba în proțap la NATO ci au semnat un acord privind dronele cu Ucraina! Conform lui Volodimir Zelenski: „Acestea sunt măsuri concrete menite să consolideze apărarea noastră comună și coproducția și, mai ales, înseamnă că expertiza și experiența Ucrainei contribuie la consolidarea partenerilor noștri”.
De menționat că Letonia nu este primul stat baltic care semnează un astfel de acord cu Ucraina. Chiar la București, cu ocazia participării la summitul B9 de luna trecută, Zelenski a anunțat semnarea unui acord asemănător cu Lituania. În ceea ce ne privește, întrebat fiind de jurnaliști, a doua zi după explozia dronei de la Constanța, Nicușor Dan ne anunța că încă nu vorbise despre subiect cu Volodimir Zelenski!
Se face săptămâna de atunci și Nicușor Dan tot nu ne-a anunțat dacă au vorbit sau nu! Să ne așteptăm deja ca România să fi semnat deja un acord similar celui semnat de Letonia sau Lituania cred că ar fi o utopie! La fel precum pare a fi și mult-trâmbițata fabrică de drone ucrainene care va fi construită în România!

Revenind la ce ar putea face NATO pentru România, trebuie menționat cum acționează NATO în sprijinul statelor aliate!
NATO Force Model este cadrul în care Alianța organizează, gestionează, activează și comandă forțele naționale aliate. Astfel, Aliații desemnează forțe naționale care sunt disponibile Comandantului Suprem Aliat din Europa (SACEUR) al NATO pentru a îndeplini operațiunile, misiunile și alte activități ale Alianței în timp de pace. De asemenea, aceștia identifică un grup mai mare de forțe disponibile care pot fi desfășurate dacă sunt necesare în timpul unei crize sau al unui conflict.
Conform descrierii oficiale, NATO Force Model îmbunătățește capacitatea NATO de a răspunde într-un timp foarte scurt la apărarea colectivă și la alte crize, fiind conceput pe un sistem de pregătire pe trei niveluri, dintre care nivelul 1 este compus din forțe cu un grad de pregătire de 0-10 zile. Ce concluzie putem trage după ședința de ieri a NATO, dat fiind că o decizie a fost amânată până la summit-ul NATO de la Ankara, de luna viitoare? Că NATO nu consideră incidentul de la Constanța ca fiind de nivel 1!

Distribuie articolul pe:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.

4 comentarii

  1. NATO are in privinta Romaniei o singura teama, sa nu se razvrateasca populatia datorita sacrificiilor la care e supusa si a costurilor cu inarmarea si cu finantarea mai mult decat generoasa a ucrainei si evident a ucrainenilor stabiliti aici.

  2. Domnitorul Nicusor Dan stie bine ca NATO nu garanteaza 100% securitatea Romaniei dar e singurul aliat ce nu ataca neprovocat precum ataca Rusia.

  3. Crezi că te vor apăra armatele din NATO?…vax albina crema puka…!!!…
    Te-ai făcut de râs (editat)e,…nimeni ne te recunoaște!😂…
    Nu-i doare gura să ne apere…în realitate îi doare la bască de colonie…

  4. Si ce va face NATO??? Ne va apara de Ucraina? Pentru ca dronele au fost ale lor, dupa cum singuri au recunoscut. Cat de rau si cat de jos am ajuns! Nici macar Zelensky nu ne mai ia in cosideratie, cu tot ajutorul primit de la noi!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *