Abstracţionismul românesc Mai fine sau mai accentuate, liniile sale negre, plasate în figuri unghiulare, vibrează suprafaţa albă a pânzei, cu o sensibilitate remarcabilă. Score: 0,33
Actualitate Zsolt Nemeth: Ţinutul Secuiesc este o regiune unitară şi indivizibilă Va veni o vreme când acest lucru va fi recunoscut prin trasarea liniilor de reorganizare administrativă", a declarat Zsolt Nemeth, secretar de stat în cadrul Ministerului ungar de Externe, într-un discurs susţinut la inaugurarea unei porţi care marchează intrarea în Ţinutul Secuiesc. Score: 0,30
Actualitate E nostim să adormi o națiune și apoi să-i pui imnul „Deșteaptă-te Române” Avem aceleasi linii de tramvai si troleibuz 1.17. Score: 0,29
Lumea poveştilor de ieri şi de azi Stâlpi, linii, scări” (2008) şi “Fiul lui Dumnezeu şi mistica evreiască” (2010). Score: 0,28
Actualitate Iurie Leancă: Republica Moldova nu mai nevoie de ajutor financiar de la FMI Avem nevoie de un program ceva mai flexibil și în linii mari acum am ajuns la o înțelegere bună despre modul în care vom proceda mai departe”, a spus el. Score: 0,31
A doua viaţă pentru „La Cité Radieuse” Pe terasă, el expune între altele “Raze”, un fascicul de linii definind un plan virtual între verticalele şi orizontalele acoperişului, piese stabile, cum ar fi arbori plantaţi în jardiniere… Sunt dispuse 10 sculpturi şi instalaţii… Score: 0,29
Lovitura de stat. Ghid practic Comitetul Executiv pe întreaga Rusie al sindicatului angajaţilor de la căile ferate) a jucat un rol decisiv în înfrângerea puciului orchestrat de generalul Kornilov refuzând pur şi simplu să lucreze la liniile pe care erau transportate trupele sale spre Petrograd. Score: 0,28
Actualitate Extern Taifunul Soulik va lovi astăzi estul Asiei Trei linii de feribot care leagă Taiwanul de China continentală au fost anulate. Score: 0,31
Egiptul, în pragul unui război civil de proporții Planul armatei Planul după care armata conduce în acest moment țara are câteva mari linii directoare. Score: 0,29
Splendidele tezaure ale Ducesei de Alba După război, Rateau reia pe cont propriu aceste principii decorative în primele lui capodopere, pintre care, şi cele comandate de Ducesa de Alba, îndepărtându-se de severitatea liniilor cerută de avangarda anilor ‘20. Score: 0,28
Cu Băsescu vom da teză, cu Merkel vom lucra la raboteză Și nu în cele din urmă, elogiul adus de președintele Traian Băsescu si alti lideri europeni ’’strungului american’’ si invatamantului profesional este exprimarea frustă a unei realități: axarea sistemului de învățământ pe liniile directoare oferite de marile companii, fenomen ajutat mult de actualul proces Bologna. Score: 0,28
Jean-Louis Scherrer rămâne imaginea eleganţei şi a şicului parizian Crearea unei linii prêt-à-porter, de către Stéphane Rolland, în 1997 şi a alteia masculine, doi ani mai târziu, se bucură de acelaşi succes. Score: 0,29
Actualitate Editorial Eugen Mihăescu – politician mort, artist renăscut anunţând într-un fel excepţionala sa carte de memorialistică apărută în 2011 la Editura Rao, intitulată ”Între linii”. … Probabil ca uriaşul succes al volumului ”Între linii” să-l fi mobilizat pe grafician în direcţia scrisului, ca pe un drum pe care a intuit posibilitatea unei revanşe. Score: 0,34
„Pescăruşul”, la Teatrul de Comedie O inspirată etichetă aplicată universului cehovian, în care regizorul detectează cu aplicaţie la “Pescăruşul” liniile de forţă care îi vor ordona punerea în scenă: speranţă, optimism, neputinţă şi resemnare. Score: 0,28
Lumea în oglinzi paralele Grafica lui Ioan Atanasiu Delamare, artist cunoscut şi pentru incursiunile sale în pictură, propune o succesiune de poveşti, trasate în linii fine, vibrante, ce se înlănţuie sau se întretaie după o logică dificil de descifrat la prima vedere. Score: 0,29
„Regele şi artistul. Francisc I şi Rosso Fiorentino” În faţa acestui tablou, privitorul poate remarca părăsirea figurilor descărnate din “Coborârea de pe Cruce” de la Volterra în favoarea unui Christ monumental, cu linii suple, reliefat de clar-obscur şi înconjurat de îngeri cu părul buclat care anunţau deja unele fizionomii din “Spozalizio” de la “San Lorenzo”. Score: 0,29
Actualitate Extern Zona euro: Acord pentru recapitalizarea directă a băncilor "Am căzut de acord asupra modului în care va funcţiona, în linii mari, Mecanismul European de Stabilitate" (pentru recapitalizarea directă a băncilor), a declarat joi seară ministrul irlandez de finanţe, Michael Noonan, la finalul unei reuniuni cu omologii săi din zona euro, desfăşurată la Luxemburg. Score: 0,30
O populaţie de 19 milioane de români în anul 2011: ce perspective pentru mijlocul secolului? Suprafaţa de culoare neagră neacoperită de liniile albe este tocmai populaţia “extrasă” din cea de la începutul anului. Score: 0,28
Olandezii închid fabrica Napolact din Cluj Acordul a presupus preluarea mărcilor de sub brandul-umbrelă Napoca şi transferul angajaţilor, iar liniile de producţie rămâneau în proprietatea Friesland.Friesland a cumpărat Napolact în 2004 de la Asociaţia Salariaţilor. Score: 0,29
Între miniaturale Naturi statice, viciu şi galanterie Tabacherele sale aveau liniile inspirate din bijuteria reinventată. Score: 0,28
Actualitate David susține că a discutat la New York despre liberalizarea vizelor pentru români Ministrul delegat Cristian David a arătat că priorităţile viitoarelor documente internaţionale privind migraţia trebuie să se axeze pe trei linii, şi anume: apărarea drepturilor comunităţilor de imigranţi, folosirea resurselor diasporei pentru dezvoltare şi coordonarea ajutoarelor pentru dezvoltare. Score: 0,30
Cât mai valorează Comisia Barroso și recomandările ei În urmă cu o săptămână, Comisia Europeană, a prezentat recomandărilespecifice pentru fiecare stat membru al Uniunii Europene, procedură care face parte din cadrul aşa-zisului semestru european, adică un instrument ce ar trebui să producă linii directoare in fiecare an, pentru a întări guvernanța europeană. Score: 0,29
Actualitate Editorial Viaţă publică sub presiunea diversiunilor Euforizanta perspectivă comunitară pare a fi fost o înșelare a cărei linii se accentuează tot mai destructurant. Score: 0,29
23 august 1944: Negocierile de la Stockholm şi dosarele armistiţiului Semionov, doamna Kollon¬tai şi Duca discutară apoi diferitele posibilităţi pe care le avea avionul generalului român de a trece prin liniile frontului. … 236-258) care prezenta în linii mari modul în care se petrecuseră negocierile sale cu sovieticii. Score: 0,30
Scrisoare către premierul Victor Ponta > [7] Cinci milioane de linii de cod sursa, scrise în cinci mii de luni şi 150.000 de zile/expert programator, în perioada 1990-2003. Score: 0,28
Lifestyle Sănătate Institutul Cantacuzino reia producţia de vaccin Noile linii de fabricaţie sunt pregătite, la fel şi oamenii, sunt aşteptaţi banii pentru materii prime şi materiale. Score: 0,31