Procesul lui Mihai Stoica, amânat din lipsă de apărare Avocații lui Stoica au transmis o adresă instanței de judecată prin care anunță că au reziliat contractul pe care îl aveau cu fostul manager al Stelei. Score: 0,25
Judecătorul Stan Mustaţă a fost arestat preventiv pentru 30 de zile Între dosarele în care procurorii susţin că Stan Mustaţă trebuia să dea o soluţie favorabilă este şi cel al lui MM Stoica, fostul manager general de la FC Steaua Bucureşti. Score: 0,77
Mihai Stoica riscă un spor de pedeapsă dacă va fi găsit vinovat în dosarul judecătorului Stan Mustață Fostul manager al Stelei a ajuns după gratii la începutul lunii martie şi are de ispăşit trei ani şi jumătate de închisoare, în dosarul Transferurilor. Score: 0,25
Budapesta luptă ca terenul agricol sa rămână în proprietatea ungurilor Fondul Naţional pentru Managementul Terenurilor va anunţa licitaţii pentru arendarea a 40.000 de hectare. Score: 0,25
Şova: Concedierile la CFR Marfă se discută cu FMI Noi sperăm se afle în această situaţie cât mai puţini şi concluziile pe care le avem să le prezentăm în luna iunie, împreună cu managementul privat şi sindicatele, cu misiunea Fondului Monetar Internaţional, pentru a vedea în ce măsură ne este permis să concediem mai puţin, arătând noile cifre", a spus ministrul. Score: 0,25
Soţia fostului preşedinte Ion Iliescu, Nina Iliescu, a fost externată Soţia fostului preşedinte Ion Iliescu, Nina Iliescu, a fost externată, marţi, în jurul prânzului, de la Spitalul Elias din Bucureşti, unde a fost operată de colecist, a declarat, pentru MEDIAFAX, managerul unităţii sanitare, Doina Dimulescu. Score: 0,26
Liga I: Petrolul Ploieşti – FC Botoşani, scor 3-0 Petrolul Ploieşti: Pecanha – Achim, Geraldo, Manasse, Guilherme – Mustivar, De Lucas (Marinescu '82) – Score: 0,26
Antonescu: Am spus că Ponta o să-l regrete pe Băsescu pentru că nu fac pact cu bandiţii Not found: mana Score: 0,25
Companiile ruse sancţionate: SUA ţintesc direct în averea lui Putin Avia Group Nord – oferă servicii de management pentru aeroportul internaţional Pulkovo din Sankt Petersburg, Russia şi este controlată Timcenko. Score: 0,25
20 de ani de Festival Internaţional „Shakespeare” …Edward Hall Astăzi, după “Atelierul de Teatrologie”, realizat în colaborare cu “Asociaţia Internaţională a Criticilor de Teatru” şi Departamentul de “Teatrologie, Management Cultural şi Jurnalism Teatral” din cadrul Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti, coordonat de conf.univ. Score: 0,25
„Cetăţeanul” Bashar al-Assad îşi anunţă candidatura la alegerile prezidenţiale din Siria Not found: mana Score: 0,26
Teatrul românesc a pierdut un zâmbet: Petre Bokor Este, de asemenea, o importantă personalitate în învăţământul superior de teatru canadian, dar şi manager de teatru şi, nu în ultimul rând, fondator de teatru. Score: 0,25
Schumacher, tot în comă Managerul lui Schumacher a precizat, însă, că ştirea nu este reală. Score: 0,26
Bănicioiu, despre Spitalul de Arşi: Deocamdată, nu sunt probleme privind acoperirea urgenţelor Nouă medici de la Spitalul de Arşi, între care managerul unităţii, Vitalie Stan, au fost reţinuţi, vineri, în dosarul operaţiilor estetice. Score: 0,25
Directorul Spitalului de Arşi şi alţi opt medici, reţinuţi Bilanţul reţinerilor în urma audierilor de vineri din dosarul operaţiilor estetice este de zece persoane – nouă medici, între care managerul Spitalului de Arşi din Capitală, Vitalie Stan, şi o angajată a unei clinici private, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare. Score: 0,25
Mihai Stoica: Fac puşcărie degeaba E uşor de vorbit, însă eu stau la puşcărie ", a spus fostul manager general al Stelei. Score: 0,25