O poveste falsă, cu bunica și 10 milioane de dolari O poveste falsă potrivit căreia actorul Leonardo DiCaprio ar fi făcut o donație de 10 milioane de dolari Ucrainei a fost repetată săptămâna aceasta de mass-media din întreaga lume și preluată de zeci de mii de persoane pe rețelele de socializare, scrie CNN. Score: 0,27
Disperare în Mariupol: Peste 2.100 uciși There is massive destruction and a high number of civilian casualties. Score: 0,28
Arafat, despre platforma cu cântec: ”Primim ştirea, o verificăm şi ieşim cu un răspuns” …îi răspund dânsului, în niciun caz, pentru că dânsul, la rândul său, şi alţii care au comentat au urmat un fir, o ştire falsă, care a fost publicată de o entitate mass-media (profit.ro- nr.). Score: 0,29
Piperea: Lorzii războiului vor face și mai mulți bani Iar mass-media este fericită că are cu ce să ne țină lipiți de ecrane. Score: 0,28
Lavrov: Al treilea război mondial ar fi cu arme nucleare Serghei Lavrov a mai spus că Rusia era pregătită pentru introducerea de sancţiuni împotriva ei, dar că "a fost uimită să vadă că aceste măsuri au vizat sportivi, reprezentanţi ai intelectualităţii, actori, angajaţi ai mass-media". Score: 0,28
(VIDEO) Kievul și alte orașe sub asediu – noi imagini …UkraineUnderAttack #Ukraine #UcraniaBajoFuego #RussiaUkraineWar #RussiaUkraine #PutinWarCriminal pic.twitter.com/nAI4fPlj9Y — Ukraine live (@Gadhwara27) March 2, 2022 #Ukraine Massive explosion in #Kharkiv earlier today.#Russia #Ukraine #war #SlavaUkraini #StopPutin #Kharkov #Kyiv #StopWarInUkraine pic.twitter.com/Sp8SJQD6co — Ukraine live (@Gadhwara27… Score: 0,27
(VIDEO) „Denazificarea” civililor din Ucraina In #Kharkiv, the occupiers carry out massive air strikes on the city's infrastructure. Score: 0,27
Presa ucraineană: Belarus ar putea intra de azi în război cu soldaţi Mass-media de opoziţie din Belarus a lansat o campanie împotriva războiului. Score: 0,28
(VIDEO) Ordin de la Putin pentru lărgirea ofensivei! pic.twitter.com/ez2PJiWVqr — Doge (@IntelDoge) February 26, 2022 Massive explosion hits Kharkiv, Ukraine. Score: 0,27
Dmitri Medvedev: E timpul „să se pună lacătul pe ambasade” Autoritatea de reglementare a comunicaţiilor din Rusia, Roskomnadzor, a ordonat sâmbătă mass-media ruse să suprime în conţinuturile lor orice referinţă la civili ucişi de armata Federaţiei Ruse în Ucraina, precum şi termeni precum "invazie", & Score: 0,29
Prima zi a invaziei Rusiei în Ucraina @24_World_News) February 24, 2022 Massive air assault by Russian Air Force using MI-8 Helicopters at #Hostomel, #Kiev/#Kyiv oblast. Score: 0,27
Mize cu Ucraina – Andrei Marga Decidenți fără soluții ajung să inoculeze cu amatorisme părți din mass media, iar o bună parte a acesteia întreține atmosfera. Score: 0,27
Bancă elvețiană în centrul unui scandal cu infractori şi politicieni corupți Aproximativ 90% dintre conturile din scurgerea de informații fuseseră închise sau erau în curs de închidere înainte de începerea anchetelor mass-media, a precizat banca. Score: 0,28
MAE le cere românilor să părăsească Ucraina „cât mai curând” În egală măsură, MAE sfătuiește cetățenii români, inclusiv reprezentanții mass-media, să fie vigilenți, să evite aglomerările mari de oameni, să se informeze permanent din surse sigure și să-și ajusteze prompt planurile de călătorie, în funcție de situația de securitate din zonă. Score: 0,28
Afacerile USR la Antena 3 Difuzarea datelor din acest ”Plan” este chiar o bombă de presă, din păcate ignorată de o mare parte din mass-media. Score: 0,28
Povești politice mici și mititele S-a încuiat în casa şi i-a trimis dracului pe toţi politicienii şi i-a spurcat în fel şi chip şi şi-a pus pe cap casca de cristal şi-a butonat maşinăria virtuală, şi-a băgat Massa Gome în program şi şi-a tras o maşină ca lumea şi-a pornit hai-hui prin ţarişoara lui, ca un adevărat barosan care, chipurile, era. Score: 0,29
Novak Djokovic, dezvăluire incredibilă: „Erau elicoptere care filmau” Eu nu am putut și nu am vorbit cu mass-media despre ce s-a întâmplat pentru că am respectat întreg procesul și am respectat Australian Open. Score: 0,28
Ungaria şi Polonia au pierdut contestația împotriva UE Ambele țări au fost investigate pentru subminarea independenței instanțelor, a mass-media și a organizațiilor neguvernamentale și ambele sunt beneficiari cheie ai fondurilor UE. Score: 0,28
Unde suntem și spre ce ne îndreptăm Dându-și seama de puțina lor credibilitate în ochii poporului, mințit cu nerușinare prin toate canale mass-media, noul eșalon comunist a pornit o campanie furibundă de manipulare internă și externă. Score: 0,27
Anunțul de ultimă oră al MAE! Vine invazia? În egală măsură, MAE sfătuiește cetățenii români, inclusiv reprezentanții mass-media, să fie vigilenți, să evite aglomerările mari de oameni, să se informeze permanent din surse sigure și să-și ajusteze prompt planurile de călătorie, în funcție de situația de securitate din zonă. Score: 0,28
CEI O SUTĂ – CULOARUL TEMPLIER (47) Pe de altă parte, Marco Polo s-a întors foarte respectat – deci perfect credibil în ceea ce spunea, dar şi extrem de bogat („Masser Millioni”) – Score: 0,27
(VIDEO) Modificarea modificării Regulamentului, contestată la CCR Propunerile agreate în Comisia de Regulament a Camerei Deputaților (sursa HotNews.ro): ședințele Camerei Deputaților pot fi transmise în direct sau înregistrate de către mass-media acreditată la Camera Deputaților. Score: 0,29
Iulia Isaev, pe scena bucureșteană după succesul de la Metropolitan Opera …Monnaie Brusseles, The New National Theatre Tokyo, Teatro dell’Opera di Roma, Teatro Reggio di Torino, Teatro San Carlo din Lisabona, Teatro La Fenice di Venezia, Teatro Massimo di Palermo si recent, Metropolitan Opera New York. Score: 0,27
Surpriză: Un general rus îi cere lui Putin demisia …sunt lipsite de sens şi extrem de periculoase", se menţionează în apelul postat pe site-ul organizaţiei de ofiţeri încă din 31 ianuarie, dar care a intrat în atenţia mass-media abia duminică, 6 februarie. Score: 0,28