După schimbările din decembrie 1989, România a pierdut de la început statutul normalității. La putere s-a cocoțat, cu ajutor KGB-ist și securist intern, un ins dogmatic, rămas din ierahia nomenclaturistă, fără o viziune clară asupra viitorului țării (sfătuitorul său principal a fost odiosul Brucan, de esență profund antidemocratică, produs integral al epocii ceaușiste), care n-a dorit decât un „socialism cu față umană”. Asta însemna nimic altceva decât continuarea regimului anterior, pentru care a găsit de cuviință să-l elimine pe cel care l-a ținut la sân atâta vreme și l-a ajutat să-și facă o carieră de nomenclaturist „luminat”. Este vorba despre „genialul constructor al socialismului multilateral dezvoltat”, propovăduitor al cultului personalității de tip asiatic, N. Ceaușescu.

Procesul–farsă care i-a fost pus la cale într-o zi de Crăciun a anului 1989 a fost un avertisment drastic pentru toți dictatorii, inclusiv pentru Saddam Hussein al Irakului sau Gaddafi al Libiei, pe care i-au lichidat americanii, în dorința lor de a schimba fața lumii. Executat de un pluton de soldați, împreună cu a sa consoartă urâtă de popor, Ceaușescu a fost singurul care a avut această soartă dintre toți conducătorii țărilor socialist; iar Iliescu poate fi găsit vinovat pentru înscenarea procesului. Ba, ca să-și legitimeze puterea, a înscenat farsa cu teroriștii, omorând peste o mie de oameni în haosul armat creat, oameni care n-au avut altă vină decât aceea de a se fi găsit la un moment dat într-un loc nepotrivit. Restul securiștilor, informatorilor, membrilor de partid, implicați în primele guverne, au respirat ușurați, și, trecuți prin procesul de reciclare (unii i-au zis „năpârlire”), au pus umărul la consolidarea puterii lui Ion Ilici, alcătuind masa de manevră docilă a acestui ipocrit revoluționar. Mai mult, cei atârnați de pulpana fostului dictator și a Leanei sale, ignorând Punctului 8 al Declarației de la Timișoara, au rămas în funcții, ba au și fost promovați, de un regim conservator, ostil oricăror reforme democratice de substanță, într-un partid renăscut sub forma Frontului Salvării Naționale. Scenariul eliminării vechii gărzi ceaușiste a fost valabil doar parțial și pârnaia pe care au încasat-o unii a fost făcută mai mult de ochii lumii. Spectacolul hilar dinaintea fugii lui rușinoase, când întregul aparat de partid și de stat îl implorau pe dictator să nu-i părăsească, îi face vinovați in corpore, deoarece n-au avut curajul să-l sfătuiască pe insul megaloman și pe consoarta lui vinovată de a fi compromis până și Academia Română, să se retragă la vreme, inoculându-le falsa credință că ar fi fost iubiți de popor. Aceeași șleahtă de învârtiți, care i-a stat în preajmă, s-a comportat la fel de mizerabil și în condițiile în care s-a tras în Piața Operei din Timișoara, când dictatorul a făcut greșeala vieții sale, aceea de a fi dat ordin să se tragă în popor, omorând ființe nevinovate, cărora le-a întinat memoria, numindu-le „elemente destabilizatoare, huligani și dușmani străini” infiltrați. Pe fondul unei revolte de masă s-a produs un puci politic, creat de elemente apropiate de centrul puterii (oare Petre Roman ce a fost?), care au confiscat Revoluția și s-au instalat la cârmă. Dându-și seama de puțina lor credibilitate în ochii poporului, mințit cu nerușinare prin toate canale mass-media, noul eșalon comunist a pornit o campanie furibundă de manipulare internă și externă. În urma încercărilor de a da vina pe „teroriști”, a contribuit, așa cum am arătat mai sus, la lichidarea propriei populației într-un moment în care nu mai era nevoie de exercitarea forței. Ceea ce s-a întâmplat în țară a făcut proastă impresie în exterior și statul român a fost decredibilizat și pus la index de majoritatea țărilor cu democrații consolidate. Dându-și seama că a pierdut startul și că mergem tot mai greu înainte, Iliescu, care i-a condamnat pe adevărații democrați Rațiu și Coposu la supraveghere continuă, amenințându-i cu mineriade și trimițând împotriva lor trupe huliganice de hărțuială continuă, refuzând primirea în țară a Regelui, a făcut ca acesta să nu mai aibă nicio susținere politică, și, pentru a se menține la putere, a făcut cele mai mari gafe și compromisuri. Politica sa ezitantă, ilegitimă, bazată de frica de justiție a foștilor membri de partid și a masei lor de manevră a devenit o frână în calea dezvoltării țării, prin încurajarea arbitrariului și a ocolirii legilor, dând doar aparența de democrație, ceea ce a generat o construcție statală haotică, bazată pe o poliție nefuncțională, alcătuită din tot felul de mici protejați, răsplătiți cu pensionări rapide, de la 45 la 48 de ani, cărora li s-a deschis apetitul pentru afaceri cu interlopii și cu hoții pădurilor, cu afacerile cu permise de conducere, cu traficul de persoane și altele de acest gen, fapte perpetuate în forme distrofice și tot mai incapabil de stăvilit. Partidul nou creat a fost dus într-o altă fundătură istorică de Năstase, a cărui dorință de îmbogățire peste noapte a dus la inventarea mătușii Tamara și la jalnicul spectacol cu termopanele și falsa sinucidere. S-a ajuns până acolo, încât aleșii națiunii n-au mai ținut cont de nimic, plasând la conducerea Camerelor parașute și missuri jalnice, intrate în istorie prin numărare fantezistă a voturilor. Umflarea numărului de membri ai Parlamentului a creat o clientă politică favorizantă, care a impietat foarte mult asupra veniturilor statului și a produs o legislație ambiguă, birocratică și întortocheată, pe care justiția o folosește după împrejurări. Oamenii aceștia care trăiesc în așa-zisa „Casă a Poporului” alcătuiesc o castă privilegiată și ineficientă de inculți și privilegiați, fiind beneficiarii unor hoteluri de lux, având la dispoziție casă, masă, transport și pensii speciale, cabinete de deputați unde nu pot fi găsiți niciodată; sunt cei mai mari producători de găuri în buget. Alte măsuri aberante au fost gândite de echipa Iliescu-Roman în domeniul industrial, unde a fost lichidată toată industria națională, lăsând fără locuri de muncă toate generațiile productive, care au luat calea străinătății. În aceeași măsură, s-a distrus sistemul centralizat de lucru al pământului, fărîmițând proprietățile și deschizând calea spre înstrăinarea pe nimic a fundamentelor producției tradiționale țărănești, încurajând devalizarea fondului agrar existent, distrugerea instalațiilor de irigații (se putea pune pază pentru a o apăra!), demararea unui proces de privatizare transformat într-o mașină de furt și devalizare a bogățiilor țării (dispărând proprietățile de partid, cele a sindicatelor, UTC-ului, stațiunilor agricole de stat etc.), intrate cu toate în mâinile liderilor de sindicat și a unora din cei ajunși la putere, deveniți peste noapte milionari. Au fost puse la cale alte matrapazlâcuri prin care oameni cu relații și-au însușit tot ce se mai putea înstrăina în mod necinstit, statul nefiind apărat nici măcar de juriștii plătiți să-l apere, care lipseau in corpore de la procese.

Starea aceasta de haos general a fost întreținută cu bună știință, spre a se opera în cărțile funciare, în registrele de cadastru, acoperite vag de licitații aparente formale, încît s-a devalizat foarte rapid tot ce se putea: apele minerale, marmura, caolinul, bauxita, petrolul, gazele, băncile românești etc. Sub privirile „încurajatoare” ale partidelor și a zâmbetului perfid ilescian, aparținând omului „sărac și cinstit”, s-au făcut cele mai cumplite escrocherii la care au luat parte majoritatea miniștrilor care au fost la putere, ajunși repede în topul miliardarilor, cu averile puse la adăpost peste graniță (cine nu-și aduce aminte de Videanu, de Radu Berceanu, de Vanghelie, Udrea, Cocoș și toată gașca acestor celebri profitori?), deoarece epoca marelui eșec românesc a ajuns la apogeu sub privirile încețoșate ale patriotului de paradă Băsescu, cel care a accentuat degringolada și a împins țara pe toboganul rușinii și aservirii din care n-a mai putut să iasă.

Cum se lasă românii jefuiți de retrocedări

Ajutat din interior de Servicii, iar în exterior de puterile străine cărora le-a dat o flotă pe nimic, domnia acestuia a însemnat intrarea totală în derizoriu a valorilor cu tradiție ale țării, recursul la mascarade și înscenări cu iz de vulgaritate, legându-și numele de o tânără zănatică, care își plimba formele ei apetisante pe ecranul televizoarelor, dar care s-a dovedit și mai fantezistă decât orice scriitor SF, prin plasarea unor terenuri de sport în pantă, a unor proiecte de pârtii de ski și gondole, după imaginația sa grav avariată. Cel care i-a dat puteri discreționare (numit de un scriitor clujean într-o carte, „Pilat din port”) n-a ezitat să ne surprindă prin încălcarea dispozițiilor legale privind primirea unor imobile din patrimoniul statului, la petreceri cu interlopi sau la afaceri cu înghețată pe băț, jucând tontoroiul în mijlocul interlopilor, șocând o țară întreagă prin mituirea acceptată, în văzul tuturor, cu un lănțișor simbolic de renunțare la prerogativele eticii politice. Nicăieri în lume primul om în stat n-a ajuns să coboare mai jos. Aparent autoritar și ferm în atitudini, cu alura militărească de marinar-pirat, lăsat liber să-și facă de cap în primul port întâlnit în cale, el a compromis iremediabil sistemul de stat național în ochii străinătății, prin jocul la două capete și prin aerul de șmecher care l-a readus la putere și a doua oară, cu directul concurs al unui ambasador fluctuant. Sub domnia lui sacrilegică a continuat cu surle și tumbe procesul de furt al averii poporului român și de cădere a țării în derizoriu. Printre complicii săi s-a numărat și Tăriceanu (ins uns cu toate unsorile, care ne-a vândut averea Fundației Gojdu alături de Răzvan Ungureanu, fapt pentru care ar trebui și cei doi paralei să stea puțin la Mărcuța), Ponta, plagiatorul, Adriean Videanu, magnatul marmurei și al bordurilor, Berceanu, ministrul Transporturilor, care și-a transportat sieși comisioane impresionante, Ghiță de la Ploiești, fugarul în Serbia, dar și alți fugari în Anglia, bastardul Casei regale etc. etc. etc., unii căutați de DNA, alții lăsați liber să zburde. Sub domnia lui, s-a dat liber tuturor neofiților să se îmbuibe din coliva națională, lăsând în jur sărăcie și foame. Odată cu industria, nu au mai fost locuri de muncă și tot românul tânăr și aflat în putere a luat calea străinătății, întărind cu aproximativ 5 milioane de suflete jalea dorului de casă. Toți fiii activului de partid, ai notabilităților și intelectualilor, dar și veritabilele creiere cenușii și-au luat lumea-n cap, îngroșând o diaspora fărămițată, fără nicio influență asupra mediului politic din țară. Elementele de echilibru, compuse din comunitățile evreilor și germanilor, au fost alungate sau cumpărate, iar noi am rămas doar cu „rromii”, botezați așa de nașul Roman, care, prin asaltul sălbatic de hoarde asiatice asupra Europei civilizate ne-au spulberat și bruma de credit moral pe care îl mai aveam acolo, prin îngălarea aspectului stradal al marilor capitale cu mizeria de tip „popoare migratoare”.

Atacul lor în valuri succesive, mai abitir decât în timpul lui Gingis han, a fost asociat cu bande de interlopi de o inventivitate și o cruzime greu digerabilă, având drept consecință în țara de origină un soi de enclavizare arhitecturală, născută cu concursul unor autorități inexistente, care au maculat definitiv fața unor orașe, târguri sau comune cu vechi tradiții românești, prin construcții monstruoase, de jalnic aspect indic sau thailandez, sau provenind de la vechile triburi de mult dispărute. Au venit aducând cu ei apucăturile gangsterilor celor mai renumiți, versați în senzaționale furturi și devalizări internaționale, atacuri în parcări sau dispariții de fete ademenite pentru prostituție, cu care au umplut centurile marilor așezări cosmopolite din Apus, blocând cu așezările lor nomade centrele unor orașe apusene. La reîntoarcere, au devenit adevărați „oameni de afaceri”, dându-și mâna cu politicienii noștri izmeniți, ba reclamând o descendență faraonică ilustră, precum unul numit Cioabă, devenit ad-hoc rege sau împărat, încât am devenit singura țară europeană cu cele mai multe dinastii imperiale. Veniți acasă cu bani făcuți din cerșit sau din furt, aceștia refuză munca de orice fel, considerând-o degradantă și preferând în continuare să fie serviți de conaționalii lor români. Aceasta, și din cauza faptului că politicienii noștri breji au neglijat totalmente viața satului românesc, unde tineri și tinere neinstruite, analfabete sau cu școala întreruptă, au luat calea străinătății, lăsând copiii fără părinți,  bătrânii fără ajutor, iar ogoarele, vitele și muncile tradiționale țărănești pe seama strămoșilor. Satele pustiite, depopulate, în care își mai duc existența câțiva bătrâni și bolnavi, au devenit obiective de cumpărări și înstrăinări, puțini dintre cei care mai trăiesc pe la sate mai cultivând ceva în pământul pentru care altădată se făcea moarte de om, dar curtea le era plină de orătănii și animale, de turme de oi, ciopoare de capre, ciurde de bivoli sau de vaci dătătoare de lapte. Până și creșterea porcului tradițional a devenit o problemă: a fost fie interzisă, fie o pierdere sigură prin pesta porcină neeradicată.

Cu ogoarele lăsate în paragină, cu locuințele abandonate, satele noastre au ajuns să semene cu locații ale morții, cu aspect de imense cimitire umane, ca să nu mai vorbim de aspectul sinistru al fostelor așezăril industriale, unde schelăria metalică, halelele abandonate dau imaginea unui bombardament sau cataclism ecologic. Tone de deșeuri stau atârnate pe marginea râurilor, iar altele sunt importate în containere de lux pe vase străine, spre a fi depozitate în solul nostru, care riscă să fie infectat pentru multă vreme. Garda de Mediu, în loc să le returneze pe loc, permite descărcarea lor și bătaia de cap care urmează, în timp ce râurile noastre, cu ocazia unor inundații, poartă mai departe spre Tisa, Dunăre și mare, cantități uriașe de plastic, otrăvind totul în cale. Nimic nu a fost gândit și nicio strategie n-a fost pusă în funcțiune, la fel ca în învățământ, sănătate, agricultură, turism, pe motiv că „nu sunt bani”. Dacă era eliminată risipa, proasta administrare, repetițiile la nesfârșit a studiilor de fezabilitate și a altor măgării de acestea, am fi avut și bani, mai ales că ani buni după aderarea noastră la UE, nimeni n-a făcut proiecte viabile, lăsând să se piardă an de an sume considerabile. Suntem în măsură să observăm că textul tratatului de aderare trebuia să prevadă implicit posibilitatea ca la 10, 20, 30, de ani acesta să poată fi revizuit și acesta să nu fie o secole și milenii, fără să prevadă egalitatea de șansă, prin și reveniri și ajustări normale. Cu acest concurs european (dar mai ales prin incapacitatea noastră de a dovedi contrariul), noi ne situăm continuu pe ultimul loc din Europa în toate problemele care vizează civilizația și modul de trai: poluare, creșterea natalității, analfabetism, asigurări sociale, pensii și salarii, energie electrică, gaz, agricultură, autostrăzi, creșterea animalelor etc., așa că am intrat în istorie ca „groapa de gunoi a Europei”, și codașă la toate.

Politica tuturor guvernelor postdecembriste a fost aceea să uite de țăran, numit altădată „talpa țării”, fiindu-i refuzată pensia care o merita, pe motiv că a lucrat la „colectivă“. Dar din ce să facă bani țăranul? Nu mai are din ce. Pe lângă țărănimea care și-a părăsit cuibul, au urmat la rând și alte categorii sociale care au umplut ceata tăietorilor de frunză la câini, a așa-zișilor „asistați socili”, cărora nu li se cere nimic pentru banii oferiți. E vorba despre o clasă proletară disponibilă, provenită din lipsa locurilor de muncă, și care ia în continuare drumul străinătății, deoarece odată cu privatizarea au ieșit la pensie, la numai 40-50 de ani, pentru care nu s-a gândit un program coerent de reconversie socială. Cârduri de pensionari, armate de inși fără ocupație populează blocurile orașelor neavând ce face, așteptând cu nerăbdare ziua pensiei. Cele mai multe din orașele noastre dispun în jurul lor de dealuri cu iarba mănoasă, pe care nu o mai paște nicio vită. Nimeni nu s-a gândit să le ofere acestor pensionari spre cultivare, spre a crea acolo sere, grădini și livezi, straturi pentru legume și fructe. La noi a dispărut până și mica industrie de conserve din legume, tocănițe murături etc., totul venind din import.

Ba, mai mult, în urma pandemiei care ne-a ținut atâta vreme în case, toate micile afaceri din orașe au fost lichidate, pe străzile orașelor întâlnești la fiecare pas anunțuri cu „de închiriat”, ușile locandelor stau goale, având un jalnic aspect, ca după trecerea ciumei. Cum să păstrăm aceste mici surse de venit pentru stat nu s-a gândit nimeni. Străzile orașelor arată groaznic, ca după bombardament, turismul e grav afectat. D-lor parlamentari, cât mai vreți să vă bateți joc de noi și de traiul nostru zilnic? E cazul să coborâți în popor, să auziți vocea lui, marcată de facturi și scumpiri la alimente, spre a da împreună soluții viabile, prin organizări de adunări cu oamenii, prin mișcarea inițiativei celor de jos în sus. Am ajuns deja în situația în care împrumuturile externe nu mai pot continua la nivelul și procentele cerute, e nevoie să nu intrăm în colaps total. Nu întrăinarea și vânzarea puținelor surse de venit pe care le mai avem e soluția, ci reforme urgente și gândite cu cap. Am vândut băncile, telefoanele, gazele, petrolul și toate domeniile așa-zis strategice, iar puținul ce ne-a rămas îl dorim vândut și pe acesta. Sistemul bancar, în loc să ajute la redresarea nației, o înfundă și mai tare.

Hemoragia de forță de muncă trebuie oprită, la fel ca învățământul particular care a devenit o fabrică de diplome fără acoperire, de impostori, inculți, parveniți, de o lipsă crasă de profesionalism, de idioți titrați care nu cunosc nimic din istoria țării și nici nevoile ei, dar se cocoață repede în politică și în administrație. Scoaterea istoriei din școală ne-a predat cu mâinile legate în fața națiilor înconjurătoare, pentru ca noua generație de mucava să nu fie împiedicată de a tranșa totul în favoarea străinilor. Toți băieții silitori de la țară au fost lăsați pe drum, fără ajutor și burse de studiu, încât au îngroșat în chip monstruos masa celor care nu știu nici să citească și nici să scrie, darămite să lectureze un ziar sau o carte. Prostia și lipsa de cultură au devenit endemice și generalizate.

Cum politica e o afacere rentabilă, mulți s-au îndreptat într-acolo, parvenind și întrecându-se în jefuirea țării. O altă liotă s-a îndreptat spre administrație, care la noi e una dintre cele mai birocratizate din lume, un fel de caracatiță funcționărească în stare să îngroape orice inițiativă în hârtii. Suntem, cred, cei mai slabi administratori din lume, cu cel mai mic randament în poliție, justiție și apărare civilă a drepturilor omului și cetățeanului, cu ONG-uri de trei-patru ori mai puține decât minoritarii maghiari. La poluare, șpagă, furt deghizat suntem fruntași, dar, în rest și țările africane ne întrec. Pentru trădările repetate și proasta guvernare ar trebui să băgăm la zdup pe toți miniștrii incorecți care s-au perindat la putere, pe toți parlamentarii care au votat legi strâmbe, pe toți mincinoșii și vânzătorii de țară, adică pe toți cei care au semnat și condus proiecte și contracte de care s-a ales praful și pulberea. Și ca la noi la nimenea, am pus la cale jaful secolului, prin învârtirea unor documente fabricate în cărțile funciare care nu ne-au fost retrocedate la timp așa cum prevedea Trianonul și au fost manipulate pe la tribunale și instituții judecătorești din Harghita și Mureș cu solicitări care întrec orice imaginație. Mii de astfel de cereri sunt livrate de Episcopia romano-catolică de Alba Iulia în numele unei instituții fantomă, cea numită Statusul catolic, cel care a administrat doar proprietățile ordinelor religioase desființate de austrieci, afacere prin care ne-a fost înstrăinată jumătate din Transilvania. A fost un act de devalizare bine pus la cale prin acte inventate și false, pe baza unei legi prost gândite și gestionate pentru care este vinovată întreaga Comisie Juridică din Parlament. În urma amendamentelor și completărilor ulterioare la o lege care a avut în vedere restituirea doar a bunurilor confiscate de comuniști, s-a ajuns că bunurile transilvănene de patrimoniu au fost trecute peste noapte în mâinile unor firme străine, cărora românii le mai plătesc și sume enorme pentru chirii și alte asemenea. Tot ceea ce guvernele impotente și neștiutoare de istorie au cedat a fost construit cu sudoarea și munca iobagului român din Transilvania, care a pus din greu umărul la prosperitatea maghiarului și a austriacului, când nu și-a dat în mod direct viața pentru menținerea lor la putere.

În special, regimul maghiar (dualist) a fost necruțător și mâncător de vieți omenești, deoarece pentru el Transilvania a fost transformată într-o vacă de muls timp de multe secole, cu legi strâmbe, cu politici acerbe de deznaționalizare, cu legi electorale discriminatorii, cu falsitate și amăgire pe plan extern. Aveau legi draconice, în așa fel alcătuite, ca, în dosul aparenței de paradă, să ascundă mari inegalități. În Transilvania, sudoarea și munca românului au întreținut acest umflat aparat birocratic politico-administrativ, furnizând toate produsele Ungariei și oligarhiei ei de tip medieval. Potrivit legilor de reparații de după Marea Unire, pe toate acestea le-a plătit statul român cu mari cantități de aur. Retrocedarea masivă de clădiri, spitale, muzee, școli, grădinițe, păduri, castele a adus economia Transilvanie la sapă de lemn, deoarece întreg turismul ne-a fost luat. Acum ni se ia nu doar turismul, ci și pământul, fapt care constituie cea mai mare crimă din istorie. Oameni anume puși-interpuși și tot felul de reprezentanți de ONG-uri fictive, dar și indivizi singuri umblă cu dubițele pe la casele oamenilor bătrâni și singuri, oferindu-le o mână de lei (nici măcar valută!), pe terenurile rămase pârloagă pe care aceștia nu le mai pot lucra. Fenomenul este generalizat și ni l-a dezvăluit la televizor o doamnă cântăreață de muzică populară din Jidvei (poate era Veta Biriș?), la Crăciunul de acum doi ani, care ne-a spus că ea nu mai are vecini la pământul din holde, deoarece a fost cumpărat.

Ne pasc foametea și lipsa de pâine, lipsa de mâncare, deoarece străinul care a cumpărat pământul va exporta totul și nu va fi obligat să lase grâul în țară. Vor urma ani de scumpiri cumplite, încât omul își va da tot avutul pe pâinea zilnică, vânzând tot ce se poate vinde pentru a mai putea trăi. Vom asista la moartea fizică a unui popor întreg sub privirile nepăsătoare ale străinilor care au cumpărat acele terenuri, care vor controla totul. Deja se vorbește despre faptul că jumătate din pământul țării (al Transilvaniei, mai ales) a fost înstrăinat prin diferite tertipuri, prin cumpărări directe sau indirecte, mergând mână în mână cu clădirile de patrimoniu, cumpărate în văzul lumii și lipsind marile orașe de o avuție națională neinstrăinabilă. Dar cine s-o facă? Acest parlament inactiv și dominat de oameni fără dragoste față de țară sau președintele căzut cu totul în somnolența pandemică? Vor da vina unii pe alții și până se vor descurca lucrurile vor muri mai mulți oameni de sărăcie decât de pandemie. Acum, în al 12-lea ceas, din această sesiune parlamentară, e vorba de o intervenție rapidă în Parlament pentru stoparea celui mai cumplit dezastru care ne paște.

Nu vom ajunge acolo, deoarece neputința și trădarea națională au atins parametrii unui uriaș cataclism care va veni peste noi în cel mai scurt timp. Dacă nu salvăm la timp printr-o acțiune imediată și fermă ce se mai poate salva, suntem pierduți ca țară și popor, în bocetul steril și lipsit de umanitate al hienelor de astăzi. Vor veni cel mult migranții să ne îngroape și să ne arunce în groapa comună a nepăsării, a lipsei de viziune și de interes pentru binele țării. Se poate constata deja un prim rezultat al acestei nemernicii: toate mărfurile alimentare și-au dublat sau triplat prețurile, mai ales fructele și legumele au atins costuri exorbitante. Acesta este rezultatul direct al trădării politice la nivel înalt, cu legi antipatriotice, făcute pe genunchi și semnate cu ochii închiși de o masă de manevră inconștientă. Dacă nu se intervine imediat cu o lege a pământului echitabilă, ne vom pierde rapid teritoriul național, și ideea de țară nu va avea niciun suport faptic, ci vom fi simpli străini într-o țară străină.

Prevederile tratatului de la Trianon au fost nesocotite și călcate în picioare, ducând la scrijelirea trupului țării, la furtul pământului strămoșesc pe față. Am rămas fără păduri, fără terenuri arabile, fără munți și dealuri, iar centrul multor orașe din Transilvania nu mai este românesc. Pădurile se taie în continuare cu mult sârg, iar guvernanții  se prefac doar că le apără. Minciuna și impostura, lipsa de responsabilitate, risipa, neglijența sunt la ordinea zilei. Prin astfel de metode criminale suntem condamnați să devenim din popor, populație, iar Transilvania să redevină leagănul de vacanță al străinilor, pe care noi să-i servim în continuare cu șira spinării încovoiată. Probabil că noi, românii, suntem sortiți doar să slugărim pe alți, fără simț de onoare și fără demnitatea de care ar trebui să dăm seama. De sus până jos domnește o nepăsare crasă, o impotență generalizată. De la parlament, la prefecturi și primării, excesiv birocratizate, vine doar un aer infestat, o poluare materială și spirituală greu de imaginat.

Nimeni nu mai citește o carte, o publicație, bibliotecile n-au bani pentru achiziționarea noilor apariții, populația stă la cozi interminabile pe la clinici și spitale, malaxorul prostiei și incompetenței ne macină națiunea de pe picioare. Vaierul meu, mai cumplit decât cel al călugărului Rogerius, se izbește de zidul indiferenței generale, al lipsei de acțiune, al somnolenței amorfe, al societății civile inexistente, al generațiilor îmbătrânite și otrăvite, al neputinței endemice. Nimeni nu vine cu soluții, nimeni nu are idei, niciun lider cinstit și corect nu se arată la orizont. Trăim într-o mediocritate păguboasă și deplorabilă. Șil totuși, un minimum de reforme, asumate cât mai grabnic de orice guvern aflat la putere, ar putea aduce un oftat de ușurare, măcar în planul idealității, dacă nu în cel al vieții de fiecare zi. Și pentru că multe capete pătrate ale economiștilor oficiali nu sunt în stare să gândească limpede și coerent, le vom pune noi pe tapet măsurile de nevoi imediate care se impun a fi luate, măcar pentru a opri scurgerile enorme de bani spre zonele îmbuibaților salariali și ale incompetenților recunoscuți. Iată câteva dintre ele:

1) reducerea Parlamentului la 300 de aleși;

2) micșorarea sumelor alocate partidelor politice până la desființarea lor totală;

3) eliminarea pensiilor și îndemnizațiilor necinstite;

4) o lege a salarizării unitare care să ducă la eliminarea discrepanțelor uriașe dintre salariile cele mari și cele mici, într-o proporție de 1 la 7, maximum 10.

5) impozit progresiv;

6) o lege echitabilă a pensiilor cu accentul pe contributivitate, dar cu stadii de cotizare oneste și eliminarea posibilităților de pensionare sub 60 de ani, chiar și pentru magistrați, militari și polițiști; toți trăim sub același soare și servim același regim, și cred că nu e bine să existe categorii favorizate și categorii defavorizate din start;

7) anularea legilor retrocedarilor și revizuirea tuturor proceselor pierdute până acum, ca fiind dobândite pe documente de carte funciară false, documente care nu ne-au fost cedate la timpul potrivit așa cum a fost stipulat în tratatul de pace de la Trianon, tratat care i-a îmbogățit pre vecinii noștri unguri prin manevrarea subtilă a cărților funciare. Nu mai spun că aceste despăgubiri s-au făcut în anii 1920-22, fie direct, fie prin procesul optanților, cărora le-am plătit la timpul cuvenit echivalentul aur al bunurilor lăsate, fie prin comisiile mixte de „reparații” economice, comisii care au funcționat în anii 1920-23. Trădarea intereselor fundamentale ale poporului român nu mai poate continua la nivelul și proporțiile de acum. Transformarea țării într-o colonie are ca efect dezintegrarea teritorială, desființarea sintagmei de „stat unitar național”, și transferul de suveranitate celor care stăpânesc mijloacele economice, pământul, pădurile și alte bunuri naționale. Prin mărirea deficitului de îndatorare riscăm să intrăm în cea mai rușinoasă etapă de robie socială și națională. Ție, popor român, se pare că nu ți-a mai rămas decât ștreangul. Or îl pui la gâtul hoților și celor care au patronat mârșăviile și sărăcirea generalizată, în frunte cu cei care ne-au vândut, ori ți-l pui ție la gât. Altera pars non datur!

text scris de Mircea Popa, președintele Despărțământului Cluj al Astrei