Lavrov: Al treilea război mondial ar fi cu arme nucleare

Ministrul de externe rus Serghei Lavrov a declarat miercuri că, dacă ar fi să aibă loc un al treilea război mondial, acesta ar implica arme nucleare şi ar fi distructiv, a relatat agenţia de presă RIA, citată de Reuters.

Lavrov a mai spus că Rusia, care a lansat săptămâna trecută un atac în Ucraina pe care îl numeşte „operaţiune militară specială”, s-ar confrunta cu un „pericol real” dacă Kievul ar obţine arme nucleare.

Rusia nu va permite Ucrainei să obţină arme nucleare, a insistat Lavrov, citat de TASS.

Serghei Lavrov a mai declarat că apartenenţa Peninsulei Crimeea – anexată ilegal de către Rusia de la Ucraina în 2014 – este în afara oricăror discuţii şi că aceasta aparţine Rusiei.

Şeful diplomaţiei ruse a afirmat că Rusia este gata pentru următoarea rundă de negocieri cu Ucraina, dar că „puterea de la Kiev tărăgănează procesul de negocieri la indicaţiile SUA”.

Serghei Lavrov a mai spus că Rusia era pregătită pentru introducerea de sancţiuni împotriva ei, dar că „a fost uimită să vadă că aceste măsuri au vizat sportivi, reprezentanţi ai intelectualităţii, actori, angajaţi ai mass-media”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 8
Author

22 de Comentarii

  1. asta si vor parazitii care se vor stapanii mondiali ai omenirii. prin minciua, inselaciune si GENOCID.

  2. Si Sadam a gresit. Daca armata lui pleca in mars si taia capul sarpelui erea victorios.
    Vad ca nici rusii nu stiu unde este capul sarpelui. Vor pierde si ei.
    Biblia spune clar. La Arma Hebron.

  3. Crestinii stiu asta de doua mii de ani! Parintele Ilarion Argatu a vazut efectele bombei cu neutroni in Muntenia si Moldova, iar Parintele Arsenie Boca a vazut Bucurestiul ras de pe suprafata pamantului. Un analist militar autohton ne avertiza in urma cu 5-6 ani ca e posibil ca Romania sa fie lovita nuclear atat de rusi, cat si de americani: rusii pentru a-i omori pe americani, iar americanii pentru a-i omori pe rusi. Deci, fara discutie ca in acest Razboi Global se vor folosi TOATE tipurile de arme existente, unele dintre ele necunoscute la ora actuala.

  4. La mintea cretinului de la Kremlin, inconjurat de gasca lui de alti cretini dar si lingai, nici nu te poti astepta la vreo declaratie mai inteligenta. Idiotii din anturajul lui Putin in frunte cu Putin nici nu iau in calcul ce masacru umanitar s-ar produce si se vede ca de poporul rus nici nu le pasa.
    Parca occidentalii n-ar avea si ei destule rachete si bombe care sa prefaca in pustiu atomic toata Rusia cretinului! Desi au lectia Cernobilului la ei in curte, o fasaiala radioactiva in fapt, se pare ca n-au inteles nimic din ceea ce inseamna o singura explozie atomica.
    Este evident ca la Moscova, puterea absoluta a ajuns pe mana dementilor.
    Culmea este ca ideile astea atat de belicoase si de iresponsabile le-au venit pe nepusa masa, ceea ce ne arata ca sunt in mod clar niste idei de oameni nebuni. Numai unui nebun ii atzuca din senin ganduri de distrugere.

  5. Atentie la …24 martie USA !

    (pare straniu in „unitatea” de acum ca prabusirea NATO sa vina politic din interiorul USA …daaaar surprize misterios anticipaten s-au mai vazuuuut ! „nu mor cainii cand vor caii” … 24 martie …rocada ….americana ? …==oricum nu kmai e muuult de asteptat !)

    PUUUP ! = Lumea e frumoasa si perfecta asa defecta cum e ! mmmh <3

    [in spatele realitatii vizibile e o alta perceptibila doar … "alesilor" :* ! N-o spun mistic ! ]

  6. Latrov. Cred ca si-au semnat sfarsitul Rusiei Putin deja actioneaza in nume propriu, nu in numele Rusiei .Daca este lasat singur sa-si faca de cap,deja rusii isi merita soarta. Putin din acest moment nu mai este presedintele niciunui stat.Este doar un terorist. Iar Rusia alaturi de el este un stat terorist pentru ca il tin in sanul lor.Nu mai tine cu neonazistii,cu drogatii.Sunt baliverne de secol trecut. Dar prinde la boomerii lasi.

  7. Oamenii trebuie sa se pocăiasca de păcatele lor înaintea lui Dumnezeu, altfel necazurile pe pământ se vor înmulți sub diferite forme.
    Priviți la crucea lui Isus, Cel ce v-a purtat păcatele, și veți intra la adăpostul lui Dumnezeu!

  8. democratia este doar o tactica pt a pune mina pe putere…in sua amvbele partide sint controlsate de jidani ..,.oricine ar cistiga israelul este beneficiar…brainwashing cu holocaustul si finantarea electorala a candidatilor le da jidanilor control total ..la fel la bucuresti …aur speranta romaniei …parea…este usor manipulata sa respecte nevoile jidanilor…lASITATEA SI ANALFABETISMUL SINT CE CARACTERIZEAZA ROMANIA..TOATA LUPTA POLITICa este pt a avea sprijinul jidanilor …votul pe care il dau fraierii crezind ca aleg n-are nicio importanta…

  9. Parca a dat cineva cu praf de dementa pe acolo pe la Kremlin.
    Lavrov era un diplomat de exceptie, foarte respectat.
    Se pare ca Rusia este in corzi.
    Indiferent daca vor cuceri Ukraina sanctiunile raman. Deja rubla este in cadere libera.
    Sa vedem ce face mujicul rus cand o sa cumpere orice cu 50% mai scump.
    Cred ca in 2-3 luni rusii or sa denomineze rubla.
    Piticul asta cracanat prefera sa-si distruga tara decat sa dea inapoi. Schizofrenie.

  10. „Serghei Lavrov a mai declarat că apartenenţa Peninsulei Crimeea – anexată ilegal de către Rusia de la Ucraina în 2014” – Ce tare! A spus Lavrov asa ceva? Presa romaneasca NU SE DEZMINTE. Se pare ca menirea presei romanesti este aceea de A FACE CURCILE SA RADA IN HOHOTE. Nici-un dresor de curci nu reuseste ceea ce reuseste presa romaneasca.

  11. mai eduard michiduta, va fi primul purtat cu nucleare desi si asta e discutabil vezi Bhagavad Gita, urmatorul va fi cu bete si pietre

  12. Posibil ca pretextul cu armelenucleare ascunse sa fie o aluzie stravezie la fiola lui Powell, cand SUA acuza public, la ONU, Irakul ca ascunde arme de distrugere, in masa sau in scaun.
    La urma urmei ar fi o atitudine „in oglinda”, cum le place liderilor rusi sa formuleze. Ca se poate observa cu ochiul liber ca, in ciuda retoricii si faptelor clar dusmanoase ale SUA, rusii nu-i scot pe americani din „nashie partniory”, partenerii nostri, pastrand o politete usor ridicola.
    Mai e si alta ipoteza, zic unii, ca de fapt cele doua clici care conduc, una la Washington si alta la Moscova, sunt la randul lor la unul si acelasi ordin ocult, fortate sa joace teatrul adversitatii, ca sa abroge in totalitate drepturile cetatenesti in toata lumea.
    Cine mai stie…

  13. Priviți cu atenție la cartelul TW-ceurilor dezinformării : toate fetele – palide ( din toate pct. de vedere ) : sunt SCHIMBATI la FATA pt. că le este FRICA !!! Așa credeau și EI , că sunt VESNICI , după cum a zis Ceaușescu : – ” Cand va face plopul mere , Și răchita micșunele !!.. Atunci , și nici atunci ! „… Dar NU ESTE ASA !!…Și , AU VENIT AMERICANII : SA NE SUBJUGE ,SA NE IA TOT : SUVERANITATE , LIBERTATE , GAZ , ELECTRICITATE , PAMANTURI , PADURI , TRADITIA , ALEGERILE , ARMATA ,pana și …IDENTITATEA ! Si să studiem ISTORIA JADDANILOR , că domnitorii noștri au fost toți ” naziști ” !!!
    Sa fim toți liberi LGBTQ ! TRAZNI – V – AR D- ZEU SA VA TRAZNEASCA DE DESCREIERATI ! …Și cloaca de UE : cu toate koorvele și toți boșorogii care se numesc între ei MARI OLIGARHI și STAPANI DE SCLAVI , in numele ” DEMOCRATIEI ” ! !..Le este FRICA , le este FRICA de MOARTE , pt. că a venit VLAD TEPES : MARELE VLADIMIR VLADIMIROVOCI PUTIN !! A 3- a ROMA ! …Cred că MAJORITATEA NE- AM SATURAT DE …NEO- SCLAVIE sub numele acestei koorve numită ” DEMOCRATIE ” !!! P.S. Al treilea război mondial a început împotriva NEO- SCLAVIEI !!! POPOARE RIDICATI – VA !!!

  14. „apartenenţa Peninsulei Crimeea – anexată ilegal de către Rusia de la Ucraina în 2014…”?
    De ce tot insistați voi în texte, repetat, cu „anexată ilegal”? …așa cere Șoroș? …sau CNN?
    Că la Kosovo n-am sesizat mențiunea voastră: „anexată ilegal” de S.U.A.!
    https://www.youtube.com/watch?v=AGKuxneY7Yw

  15. Mishteaux,

    Atentie aici:

    Undeva intr-o poiana
    Cade vulpea lata toata
    Nu e moarta se preface
    Atacand in superioritate
    Dar raspunsul din padure
    Ursul, lupul si-o secure
    Nemilos, codrul apune
    Fumul sterge orice urme

    Zorile ce-or sa fie
    Doar o trista amintire

  16. „Nu sunt sigur cu ce fel de arme se va lupta în Al Treilea Război Mondial, dar în cel de-al patrulea se va lupta cu ciomege şi pietre“ – Albert Einstein

  17. Bine ca esti tu, geoarsa, porumbel al pacii. Nu vezi ce moaca ai? I-ai lins bombeurile Tzarului spion si ai ajuns sa arati ca Moartea. Cu ce mai te poti prezenta (cate zile mai ai sub soare!) in fata lumii, cand te-ai imbracat in camasa pierzaniei si nu faci decat sa-ti agiti coasa spurcata, care doar taie vieti si distruge bunuri create de generatii care au indraznit sa priveasca senin in viitor? Cu ce ati contribuit voi, mesageri ai neantului, la devenirea omenirii care va pute, caci a ajuns pana la gandirea de care voi sunteti privati prin natura rasei, pentru ca inca nu v-ati trezit din salbaticie, primitivism, saracie lucie si va mai dati bombastice ifose de tirani? Retrage-ti mortaciunile, geoarsa, si supune-te sa platesti ceea ce ai distrus impreuna cu Nebunii vostri atomici! Asa mai aveti ceva sansa.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.