Câte radare mobile sunt pe străzi? Dar dincolo de radarele fixe, despre care ne ajută destul de mult să ştim unde sunt localizate, mai există şi cele mobile, care se plimbă nestingherite pe străzi, în plin trafic, şi care te pot "prinde" foarte rapid! Score: 0,75
Incendiu la Căminul P12 din Regie Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU, Anca Onofrei, într-o cameră din cămin au ars câteva haine şi un colţ de mobilier. Score: 0,27
Mircea Florian: Tot ce fac este pentru iniţiaţi. Nu cer ceva special Am apelat şi la tinerii care fac pe stradă, cu telefonul mobil, celebrele instantanee pe care le postează apoi pe Facebook, să ni le dea şi nouă. Score: 0,26
În paşi de dans quot;ME" (Mobile/Evolution) poartă semnătura lui Claire Cunningham din Marea Britanie. Score: 0,26
Tăriceanu: Programul USL va avea darul de a-i uni pe români şi nu de a-i dezbina El a adăugat că programul prezentat vineri se bazează pe trei obiective fundamentale: creşterea economică, dezvoltarea şi crearea de locuri de muncă, iar toate resursele pe care USL le va avea la dispoziţie vor fi mobilizate pentru atingerea acestor obiective. Score: 0,27
Calcule greşite la vila lui Liviu Negoiţă Fără mobilier, corpuri de iluminat, instalaţii de apă şi curent, plus canalizarea. … Fără nici un strop de mobilier, fără draperii şi perdele. … Pentru o asemenea casă, mobilarea şi amenajarea bucătăriei şi a dresingurilor mai înseamnă încă 500.000 de euro. Score: 0,27
„Ceea ce iubeşti te duce în locuri unde nici n-ai visat că vei ajunge” Dar, mi-am spus, dacă aş fi inginer, atunci aş construi mobile. Score: 0,27
Top 3 cele mai mari importuri ale României Dacă telefonul mobil a devenit principalul produs de export al României, la importuri acesta nu mai este pe locurile fruntaşe din alţi ani. Score: 0,27
Nokia Oro, smartphone-ul cu finisaje de aur Nokia, cel mai mare producător de telefoane mobile din lume, a lansat marţi Nokia Oro, un smartphone cu ecran tactil care va fi disponibil şi în România de la 15 iulie, informează zf.ro. Score: 0,27
România, sancţionată dur din cauza jongleriilor „băieţilor deştepţi” …decembrie 2010), pentru sponsorizarea echipelor de fotbal, pentru prime şi bonusuri la salariile conducerii societăţilor, pentru achiziţionarea de maşini luxoase şi mobilier scump pentru birouri. Score: 0,26
Grecia cere oficial Deutsche Telekom să cumpere o participaţie de 10% la OTE OTE controlează în România Romtelecom şi deţine subsidiara locală a operatorului de telefonie mobilă Cosmote şi a lanţului de magazine Germanos. Score: 0,27
Un europarlamentar PSD cere ridicarea restricțiilor pentru români și bulgari În opinia lui Ioan Enciu, "mobilitatea forței de muncă în interiorul Uniunii Europene este fundamentală în vederea recuperării economice și atingerii obiectivelor Strategiei Europa 2020". & Score: 0,27
Ce-i atrage pe turişti la aceste capodopere? Pentru realizarea acestor opere gigantice, artiştii mobilizează în jurul lor o vastă reţea de energii. Score: 0,26
Lipsa unei camere de deţinere dotate pentru handicapaţi, motivul eliberării lui Vîntu Judecătoarea care a decis marţi eliberarea lui Sorin Ovidiu Vîntu spune că lipsa de mobilitate a acestuia, imobilizat într-un scaun rulant, îl pune în situaţii ce presupun un efort suplimentar considerabil pentru a se adapta traiului într-o cameră de deţinere nedotată pentru persoane cu handicap, anunţă Mediafax. Score: 0,27
Surpriză: Ioan Oltean spune că Boc va fi schimbat în perioada următoare Nu este una solidă, una care să te facă să dormi liniştit acasă când a doua zi ai de trecut prin parlament legi organice, dar este una care, atunci când toată lumea se mobilizează, funcţionează ca la carte", a susţinut Ioan Oltean într-o emisiune la TVR Info, scrie ziare.com. Score: 0,27
Udrea şi Oprea nu au votat legea concedierii poliţiştilor Dacă acesta a fost mobilul neînregistrării, se pune problema de ce n-au reclamat „defecţiunea" când Roberta Anastase a propus repetarea votului. Score: 0,26
Incidente înainte de finala Cupei României. Şaisprezece suporteri reţinuţi Aproximativ 900 de forţe de ordine sunt mobilizate, miercuri, pentru măsurile de siguranţă în Braşov necesare desfăşurării Cupei României la fotbal între Steaua – Dinamo, dintre care 180 de poliţişti din toate structurile şi peste 700 de jandarmi. Score: 0,27
Andone: Suntem specialişti în Cupă, avem mai multe atuuri de partea noastră Vrem să avem trofeul la final în autocar, iar în spatele noastru să fie cele 36 de autocare cu suporteri care s-au mobilizat foarte bine şi vor fi pe stadion alături de noi. Score: 0,26
Doru Buşcu şi Sabina Fati s-au înscris la licitaţia pentru vânzarea Academiei Caţavencu Tot atunci vor fi scoase la licitaţie un apartament cu trei camere situat în în comuna Ştefăneştii de Jos, al cărui preţ de pornire este de 103.390 de euro, fără TVA, autoturisme – la preţul total de 190.122 de euro, fără TVA, şi obiecte de inventar constând în aparatură, birotică, mobilier – la preţul de 96.905 euro, fără TVA. Score: 0,27
Dosarul revoluţiei: CEDO condamnă România În 2008, Asociaţia "21 Decembrie" a cerut SRI să comunice date despre interceptarea a trei telefoane mobile şi două telefoane fixe din sediul ONG-ului. Score: 0,27
Hotnews, în mâinile unui milionar controversat Acesta a mai afirmat că orice încercare de a deţine concertat un pachet mai mare de 5% reprezintă o acţiune ilegală şi chiar atingerea acestui nivel presupune notificarea prelabilă a Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare (CNVM). & Score: 0,27
Funeriu anunţă măsuri drastice pentru cei care copiază la bacalaureat "Reamintesc că este interzis accesul în sală cu telefone mobile sau alte astfel de instrumente. Score: 0,27
Legea concedierii poliţiştilor a picat în Cameră În ceea ce priveşte mobilizarea, PDL a avut în sală la momentul votării 119 deputaţi din 122; UDMR 20 din 22, UNPR 14 din 15, iar minorităţile, 17 din 17. Score: 0,26
Prietenii lui Strauss-Kahn încearcă un acord cu familia cameristei Procurorii îi oferă protecţie cameristei şi îi monitorizează chiar şi telefoanele mobile, dar rudele acesteia din Africa trăiesc într-un sat foarte sărac, unde nu sunt drumuri asfaltate, nici electricitate sau telefoane. Score: 0,27
Raluca Turcan: O schimbare a premierului ar putea recredibiliza Guvernul şi partidul quot;Cel mai mare pericol pentru noi ar fi să nu ne mobilizăm cu toţii şi să nu vâslim cu toţii în aceeaşi direcţie, unii să declare un non-combat şi chiar să se gândească la faptul că un scor prost la alegerile din… Score: 0,26
Contractele secretizate cu JICA, semnate de Băsescu, protejate de Mircea Banias O mobilizare de agenţi pe spaţiul nipon, cum nu mai avea România din anii '70, când le furnizam componente elctronice şi armament de contrabandă. Score: 0,26