Actualitate Comentariu Basarabia. Oare cât va mai trebui să aşteptăm? Încă din 1990, Moscova a făcut o mișcare de un impact ucigător pentru Mișcarea de Eliberare Națională din Basarabia – să influențeze și să dicteze procesele de unificare de la Chișinău – prin rețeaua sa de la București, prin Iliescu și oamenii săi. Score: 0,27
Actualitate Cuba a rămas iar pe întuneric Aceasta este prima pană de curent generalizată din 2025, deși oamenii se confruntă cu întreruperi aproape zilnice de patru sau cinci ore în mare parte din Havana. Score: 0,28
Actualitate Comentariu Noua relație a supraputerilor Nu demult, chiar la Davos (2025), Donald Trump a tras concluzia care se impunea după evoluția spre autoritarism a unor democrații: „Atunci când oamenii sunt uitați, lumea se fracturează. Score: 0,27
Actualitate Politică Bolojan: Am ajunge să nu mai putem funcţiona (ca stat) …fondul scăderii veniturilor, am ajunge să nu mai putem funcţiona, deci să ne apropiem de o situaţie aşa cum a fost cea pe care am evocat-o (guvernarea BOC – n.r.) Cred că oamenii politici raţionari sunt conştienţi de ceea ce au de făcut şi am punctat şi sublimiez încă o dată, avem nevoie de o stabilitate politică şi de o bună guvernare… Score: 0,28
Actualitate Emilia Șercan arată cine e, de fapt, Remus Pricopie Nu cred că are vreunul nevoie de vreo prezentare în plus și nici nu cred că e nevoie să explic de ce toți sunt oamenii Sistemului manevrat de servicii. Score: 0,27
Actualitate Bolojan, despre candidatura la prezidențiale ) Cu siguranță nu ar fi fost o situație în care toată lumea să agreeze lucrurile și ar fi trebuit să faci niște operații politice care s-au mai făcut în România, nu-i nici prima, nici ultima dată, și din cauza cărora suntem parțial în situația în care oamenii nu mai au încredere nici în instituții, nici în oamenii politici. Score: 0,33
Actualitate Avocat cercetat după ce a participat la proteste …violență, ură sau discriminare, după ce a rostit un discurs la protestul organizat în Piața Victoriei de susținătorii lui Călin Georgescu în luna ianuarie, în care a îndemnat oamenii să 'pună mâna pe ciomege'. & Score: 0,28
Actualitate Politică Coadă la semnăturile pentru Simion (foto) Formațiunea politică a anunțat că la filialele județene ale partidului oamenii pot semna atât pentru candidatura lui George Simion, cât și cea a Anamariei Gavrilă. Score: 0,29
Actualitate Tech Concedieri unde te așteptai mai puțin NASA joacă un rol crucial în cercetările ce vizează clima, exploatând o flotă de sateliți de monitorizare a Terrei, realizând studii aeriene și terestre și furnizând date cu acces liber pentru oamenii de știință și pentru public. Score: 0,28
Politică Șoșoacă despre greva AUR: Uite și putorile Oamenii plătesc taxe şi impozite pentru a fi reprezentaţi în Parlament şi a munci. … Greva e pentru sindicalişti, pentru oamenii muncii care chiar fac ceva când fac grevele alea, nu pentru parlamentari, să spună tot poporul român – & Score: 0,90
Actualitate Revista presei Ce a uitat Europa și ce și-a amintit America …trebuie să renunțăm la gaze, cărbune și petrol, pentru că numai așa vom rupe legăturile cu Rusia, trebuie să selectăm candidații la alegeri pentru că ne ferim de oamenii favorabili Kremlinului, trebuie să plătim de la bugetele de stat presa pentru a ne apăra de Putin, trebuie să acceptăm orice derapaj fiscal pentru că avem de plătit… Score: 0,28
Călătorii Nigeria. Viața într-o altă interpretare Suntem din nordul cultivat al democrației, eliberării și progresului social pentru toți oamenii din Nigeria. Score: 0,27
Actualitate Kelemen Hunor. ”O veste bună și una și mai bună„ Oamenii așteaptă schimbare și este nevoie de schimbare, a mai spus Kelemen Hunor. Score: 0,28
Actualitate Politică George Simion: Nu voi candida la postul de președinte al României Când oamenii votează pe cineva să-i reprezinte, trebuie ca acest lucru să se întâmple. Score: 0,28
Actualitate Extern Kremlinul: Alegerile fără Călin Georgescu nu vor avea legitimitate Ce ar trebui să facă oamenii cu un astfel de guvern? Score: 0,28
Actualitate Concedieri colective în județul lui Ciolacu Sunt motive economice, piaţa industriei uşoare este o piaţă care nu mai este competitivă dintr-un motiv foarte simplu, salariul minim pe economie a crescut, în acest domeniu de activitate se practică nişte tarife, uneori te întrebi cum reuşesc oamenii aceştia să supravieţuiască cu preţurile care se practică. Score: 0,28
Actualitate Politică Bolojan răspunde acuzației că a furat un camion în Germania …că pleacă coordonat, se postează undeva pe un site, de acolo se preia ordonat, sunt împrăştiate peste tot şi uneori afli lucruri despre tine pe care nu le ştiai, iar oamenii care nu te cunosc, nu ştiu ce ai făcut, cum să vă spun eu, îşi fac nişte impresii total greşite'', a spus el la Digi 24. Score: 0,28
Actualitate Protest în faţa CCR pentru Călin Georgescu In jurul orei 19.00, oamenii protestau pașnic, fluturând steaguri. Score: 0,29
Actualitate Scandal între Laura Vicol și George Simion: „Stai jos, nota doi la moralitate!” Când o să am timp voi povesti oamenilor despre colaborarea mea cu AUR, cum datorită mie a devenit lege prima inițiativă a voastră, despre oamenii de calitate pe care i-am cunoscut în Parlament. … Sincer, mă bucur că îți dai arama pe față, aşa îti pot vedea oamenii lipsa de caracter. Score: 0,29
Actualitate La Parlamentul European, decizia privindu-l pe Georgescu ”era previzibilă” La nivel european oamenii așteaptă să vadă o consecvență a deciziilor care au determinat anularea primului tur al alegerilor prezidențiale din România, a declarat luni, la Strasbourg, eurodeputatul USR Dan Barna, despre respingerea de către BEC a înregistrării candidaturii lui Călin Georgescu, transmite corespondentul Agerpres. Score: 0,29
Actualitate România TV: „Simion a trădat” Marius Tucă: Asistăm la o nouă lovitură de stat – Tucă: Este un stat mafiot, un stat în care doar oamenii sistemului au acces – Anca Alexandrescu: Ordinul a venit de la coaliţia de guvernare – Anca Alexandrescu: Este ordin pe unitate, este disperare mare Score: 0,28
Actualitate Extern Alertă cu bombă pe aeroportul din Strasbourg În momentul de față, oamenii așteaptă să primească mai multe informații din partea autorităților. Score: 0,29
Actualitate Dosar: infrastructura Semnal de la un economist: Va fi o bătaie foarte mare pe cash …nivelul lui decembrie 2024 De 15 ani depozitele populatiei cresc in fiecare luna De exemplu in 2024 depozitele populatiei au crescut cu 40 miliarde lei Asta arata ca oamenii nu mai reusesc sa faca economii din cauza inflatiei De aceea consumul a luat-o rau la vale in ianuarie si februarie 3 Masa monetara a scazut Masa monetara ( M1… Score: 0,28
Actualitate Contestatar al lui Georgescu recunoaşte O recunosc chiar unii dintre contestatari, Ce a scris pe Facebook un contestatar al lui Georgescu Pentru că am fost unul dintre oamenii care au făcut apel public să se depună sesizări la Biroul Electoral Central privind candidatura lui Călin Georgescu la președinția României, acuzat de acțiuni… Score: 0,28
Actualitate Politică S-a uitat la o emisiune despre Călin Georgescu și a tras concluzia: Va fi pe dos! Cred că oamenii ăia din studio uitaseră complet că instituțiile statului ar trebui să vegheze la legalitate, nu să ia "orice fel de măsuri".. … În general, oamenii au tendința să facă pe dos, atunci când văd că un sistem securisto-mediatic le cere cu disperare ceva. Score: 0,29