Codruţ şi Codruţa – justiţie la strict secret Pentru reuşita arestării lui Bout, Departamentul de Stat al Statelor Unite a transmis mulţumiri oficiale magistraţilor DIICOT. Score: 0,27
Actualitate Leonard Orban confirma anularea Consiliului JAI si amânarea deciziei privind Schengen Consiliul JAI, programat pentru 19-20 septembrie, care trebuia sa ia o decizie privind aderarea României si Bulgariei la spatiul Schengen a fost anulat, au declarat anterior, pentru MEDIAFAX, surse oficiale. Score: 0,27
Ce legături există între firma MIA Airlines şi Traian Băsescu ROMAVIA asigură serviciile oficiale de transport aerian pentru preşedintele României, prim-ministru, preşedinţii celor două camere ale Parlamentului României şi pentru o serie de miniştri. … Cotidianul.ro a solicitat atunci, în scris, lămuriri oficiale de la ROMAVIA. Score: 0,27
21 septembrie, termen limită de depunere a cererii de plată pentru fermierii din zonele defavorizate ; Potrivit APIA, pentru taurine din rase de carne poate fi solicitat un ajutor specific pentru un efectiv total de animale de maxim 90 capete, pe beneficiar, iar crescătorii trebuie să deţină documente oficiale care atestă rasa de carne / metişii cu rasele de carne. Score: 0,27
Agenţii lui Băsescu se plâng că au fost demascaţi Legăturile directe dintre Euractiv.ro şi Hotnews pot fi găsite chiar pe paginile oficiale ale celor două agenţii. Score: 0,26
Referendumul – cel mai curat scrutin în ultimii 4 ani Nu noi susţinem aşa ceva, ci datele oficiale ale Parchetului General. … Nu noi susţinem aşa ceva, ci datele oficiale ale Parchetului General. Score: 0,83
Traian Băsescu a închiriat avioanele traficanţilor de arme Nu există confirmări oficiale că preşedintele Traian Băsescu ar fi folosit această cursă, dar în acea perioadă se afla la Neptun, iar zborul respectiv a decolat de pe aeroportul Kogălniceanu, transmite Antena3.ro. Score: 0,27
Secretele puterii politice după A.N. Chomsky Poporul nu trebuie să creadă în existenţa strategiilor şi mijloacelor oficiale de manipulare Pentru aceasta: Să apelezi la toate cuceririle ştiinţelor pentru a cunoaşte punctele slabe din psihologia individului şi a mulţimilor. Score: 0,27
Actualitate Editorial Românii nu sunt anti-europeni, ci contra eurocraţiei de la Bruxelles Şi, fiindcă ştie că încalcă orice formă de protocol al Comisiei, ofensa femeii-comisar nu vine pe canale oficiale, ci subversiv, pe mesaje transmise pe reţeaua de socializare Twitter. Score: 0,27
„Trădarea de ţară a făcut ca România să devină o colonie!” Există şi neconcordanţe, să nu le spun altfel, între ceea ce ne prezintă Agenţia Naţională a Resurselor Minerale şi licenţele de explorare şi exploatare prezentate de aceste firme pe propriile site-uri oficiale. Score: 0,27
Ghișe: Parlamentul este obligat să finalizeze referendumul …Parlamentului în sesiune reunită a celor două Camere, de urgență, atâta timp cât constatăm că fucția de președinte al României este exercitată prin uzurpare de calități oficiale”, a declarat senatorul Ioan Ghișe. Score: 0,27
Actualitate Cu cine va fi înlocuită Kovesi din fruntea Parchetului General …şefului DIICOT, Codruţ Olaru, ar putea prelua funcţia de procuror general al României, în locul Codruţei Kovesi, al cărei mandat expiră în 2 octombrie, au declarat surse oficiale, miercuri după-amiază, citate de Mediafax. Score: 0,27
Actualitate Extern Spaniolii, sub imperiul spaimei. 50% din PIB a părăsit ţara sub formă de capital Potrivit statisticilor oficiale, în ultimul an 30.000 de spanioli s-au înregistrat să muncească în Marea Britanie, iar analiştii spun că cifra ar fi mult mai mare dacă s-ar ţine cont de cei care lucrează fără forme legale. … Datele oficiale sunt cu 25% peste cele din anul precedent. Score: 0,28
Afiş cu un spectacol de marionete …viitorul guvern pe care se pare ca-l va forma dupa 9 Decembrie, USL are de facut reparatii capitale in privinta imaginii externe.Pina in prezent, cu exceptia unor reactii oficiale din partea ministrului de externe Corlatean, nici Ponta nici Antonescu nu realizeaza fundatura din care trebuie sa iasa si in care au fost bagati – fara voia… Score: 0,27
Actualitate Primele acţiuni ale preşedintelui Băsescu-întâlniri cu Exxon şi OMV-Petrom Primele acţiuni oficiale ale preşedintelui Traian Băsescu de la întoarcerea la Palatul Cotroceni sunt, marţi, participarea la Reuniunea Anuală a Diplomaţiei, primirea secretarului general al OSCE, a mai multor ambasadori români, precum şi a unei delegaţii a companiilor Exxon Mobil şi OMV-Petrom, scrie Realitatea.net. Score: 0,27
Actualitate Editorial V. Reding, agentul electoral al ungurenilor lui T. Băsescu Victor Ponta şi Crin Antonescu încă n-au priceput că problemele României cu lumea nu se rezolvă în timpul emisiunilor de la Antena 3, ci în timpul discuţiilor, oficiale sau neoficiale, cu liderii europeni şi americani. Score: 0,27
Actualitate Ameninţare cu bombă la ambasada Ungariei Update: Potrivit unor surse oficiale, în urma verificărilor s-a constatat că alarma a fost falsă, ameninţarea fiind făcută de o voce de copil. Score: 0,27
Obiective turistice neobişnuite la Marea Neagră (I) Mare parte din activitatea centrului este înfăşurată în vălul impenetrabil al secretelor oficiale”. Score: 0,27
Actualitate Şeful Poliţiei Române le-a transmis japonezilor recomandări pentru călătoriile în România De asemenea, şeful Poliţiei Române le-a mai recomandat japonezilor să apeleze numai la personalul aeroportului, dacă au neclarităţi după coborârea din avion şi să schimbe bani numai la casele de schimb valutar, potrivit unor surse oficiale, citate de Mediafax. Score: 0,27
Actualitate Arhivele masacrului de la Munchen din 1972, desecretizate Israelul a publicat în această săptămână zeci de documente oficiale în legătură cu luarea de ostatici şi asasinarea sportivilor israelieni la Jocurile Olimpice de la Munchen, din 1972, punând în discuţie implicarea serviciilor de securitate şi a guvernului german, relatează MEDIAFAX.ro. Score: 0,27
Actualitate Şeful Poliţiei Române le-a transmis japonezilor recomandări pentru călătoriile în România Surse oficiale au declarat vineri, pentru MEDIAFAX, că şeful Poliţiei Române le-a mai recomandat japonezilor să apeleze numai la personalul aeroportului, dacă au neclarităţi după coborârea din avion, şi să schimbe bani numai la casele de schimb valutar. Score: 0,27
EurActiv, adică Manuela Preoteasa de la HotNews Legăturile directe dintre EurActiv.ro şi HotNews pot fi găsite chiar pe paginile oficiale ale celor două agenţii. Score: 0,27
Actualitate Explozie într-o mină din China: Cel puţin 26 de oameni au murit Cele mai recente date oficiale relevă 1.973 de morţi în urma accidentelor în mine de cărbuni în China, în 2011, număr în scădere cu 19% faţă de anul precedent. Score: 0,27
Actualitate Rabla 2012: Peste 37.000 de maşini mai vechi de 10 ani, casate în perioada 3 aprilie – 29 august Din datele oficiale reiese că ale În perioada 3 aprilie – 29 august 2012, în cadrul Programului Rabla 2012, au fost casate 37.072 de autovehicule, fiind achiziţionate 8.354 de maşini, dintre care 3.998 de origine autohtonă. Score: 0,27
Actualitate Extern Merkel la Beijing. Se pregăteşte ceva pentru euro Surse oficiale germane arata ca Merkel intenţionează să-I convingă pe liderii de la Berlin să cumpere datorii suverane ale Spaniei şi Italiei, îndepărtând astfel atenţia europenilor de la obstinaţia cu care Germania refuză sa acorde acest rol Băncii Centrale Europene. Score: 0,27