Soluția propusă de sindicaliști pentru prețurile la energie și gaze! "Noi am propus să se stabilească astfel încât toate preţurile, şi pentru operatori economici şi pentru casnici, să fie cele din decembrie 2020, atât la energie electrică cât şi la gaz. Score: 0,26
Din 37 au prins doar doi! Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Mihai Culeafă, a anunţat că în ultima săptămână au fost controlaţi 37 de furnizori de energie electrică şi gaze, constatându-se faptul că doi operatori au emis facturi pe luna noiembrie fără a aplica plafonarea sau compensarea preţurilor. Score: 0,29
Planul prin care se dorește salvarea Tarom …Tarom și pentru restabilirea viabilității pe termen lung a acesteia într-un interval de timp rezonabil, fără să i se acorde în continuare ajutor de stat; dacă Tarom sau operatorii de pe piață ar urma să contribuie suficient la costurile de restructurare, asigurându-se astfel că planul de restructurare nu se bazează excesiv pe finanțarea… Score: 0,26
Consiliul Concurenței a pus ochii pe suplimentele alimentare! Principalele diferențe sunt reprezentate de libertatea operatorilor de a-şi stabili prețurile de comercializare, posibilitatea promovării produselor către publicul larg, canalele prin intermediul cărora se pot comercializa aceste produse şi procedurile privind punerea pe piață”, mai arată Consiliul Concurenței. Score: 0,26
Au intrat în vigoare noile reguli: Masca, obligatorie peste tot Acești operatori economici sunt restricționați la 30% din capacitatea maximă a spaţiului în situația în care rata de incidență cumulată la 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori. Score: 0,27
Undă verde de la Guvern pentru noile restricții Acești operatori economici sunt restricționați la 30% din capacitatea maximă a spaţiului în situația în care rata de incidență cumulată la 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori. Score: 0,27
CNSU: măștile „de tip medical” sau FFP2 să devină obligatorii Se propune ca în situaţia în care activitatea operatorilor economici prevăzuţi la pct. … 42, în intervalul orar 22,00-05,00 operatorii economici să poată activa doar în relaţia cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu. Score: 0,37
Teszari vinde în Ungaria, dar se extinde în Portugalia unul dintre operatorii de top de pe piața de IT și telecomunicații din Ungaria, au finalizat cu succes tranzacția privind achiziția DIGI Távközlési Szolgáltató Ltd. Score: 0,26
Demisie la vârful Asociației Timișoara 2021 – Capitală Europeană a Culturii sute de parteneriate și sinergii locale și europene cu operatori culturali în care s-au implicat cu entuziasm instituții și asociații culturale, artiști independenți, școli, universități, mediul de afaceri, organizații sportive, precum și industriile culturale și creative; – Score: 0,27
Atribuirea serviciilor de transport, investigată de Consiliului Concurenței Astfel, criteriile de evaluare a operatorilor de transport în scopul obţinerii licenţelor de traseu pentru transportul județean/interjudețean de persoane prin curse regulate favorizează operatorii existenți în piață. Score: 0,84
(VIDEO) Jale pe Valea Prahovei Comisarii ANPC au controlat magazinele a 3 mari operatori economici, din Bușteni și Predeal, respectiv Penny, Profi și Carrefour. Score: 0,27
E oficial: Vouchere de vacanță, salarii înghețate, ajutor pentru pensionari Din acest motiv, actul normativ adoptat exclude de la posibilitatea acceptării acestor vouchere de vacanță pe acei operatori economici care au o conduită neconformă cu reglementările fiscale și urmărește, în perspectivă, creșterea gradului de colectare a creanțelor bugetare”, a… Score: 0,26
Cum va arăta bugetul pe 2022 195/2020 care aprobă pentru personalul feroviar, atât din cadrul instituțiilor publice cât și din cadrul operatorilor economici cu capital majoritar de stat, drepturi de natură salarială și de asistență socială cu impact asupra bugetului de stat generat, în principal, de… Score: 0,26
COMVEX SA, de 30 de ani, mereu pe val La vremea respectivă, mare parte din portul Constanța, pe partea de cereale, era ocupată de operatori străini. Score: 0,26
Miliardar ceh, conectat la STS, se extinde în România Proiectarea şi execuţia instalaţiilor de utilizare a gazelor naturale se efectuează, în condiţii concurenţiale, de către operatorii economici autorizaţi de ANRE şi selectaţi de clientul final. Score: 0,27
Noul pachet legislativ la nivelul UE privind hidrogenul Astfel, cum reiese din versiuni neoficiale apărute în spațiul public, vor exista mai multe subiecte care vor pune în dificultate operatorii de transport gaze în ceea ce privește menținerea unui rol relevant în piața integrată a UE privind hidrogenul. Score: 0,28
MApN cumpără blindate, inclusiv pentru intervenții în afara țării De asemenea, fabricarea, integrare și mentenanța ATBTU pe durata ciclului de viață trebuie să se realizeze la operatori economici din industria națională de apărare, care să fie în măsură să îndeplinească aceste activități și în situații de criză sau război”, se precizează în document. Score: 0,27
Atenționare de călătorie în Serbia: Cod roșu de ninsori …381013831099: +381013831199; +381013831299, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență. Score: 0,26
Despre ultimul „tun” dat de Guvernul Cîțu cetățenilor: Interceptarea comunicațiilor …interceptării comunicațiilor electronice, inclusiv a accesului la datele de trafic, date de conținut și la „conținutul comunicațiilor criptate tranzitate” prin rețelele operatorilor de comunicații, a avertizat joi Bogdan Manolea, jurist specializat în legislația internetului. Score: 0,26
Legea porcului, în traducerea UDMR Suntem conștienți de faptul că pesta porcină, în primul rând, împiedică fermierii, pe cei care respectă regulile, însă în răspândirea epidemiei au un rol mult mai important operatorii, care comercializează și transportă animalele fără control, iar tocmai din acest motiv înăsprim regulile în acest sens. Score: 0,26
Rafila vă arată și zăhărelul, și nuiaua Ministrul Sănătăţii a mai precizat că toţi operatorii economici trebuie să respecte legislaţia în ceea ce priveşte măsurile de protecţie şi gradul de ocupare al unităţilor pe care le gestionează. Score: 0,27
Formularul de localizare a pasagerilor, obligatoriu în UE! …măsuri ușor relaxate și aduse la un numitor comun, adică s-a introdus în certificatul COVID și accesul pentru persoanele care sunt testate, dar să fie foarte clar pentru toți operatorii economici care trebuie să respecte legislația că nu putem să avem niciun fel de toleranță la încălcarea regulilor”. „ Score: 0,26
Pandemia i-a împrăștiat pe români în Mauritania, Socotra, Tadjikistan, Kurdistan Apoi, imaginația tour-operatorilor a înflorit astfel încât turiștii români au avut ocazia să apeleze la excursii în Mauritania, insula Socotra din Yemen, Kurdistan (parte a Irakului), Pakistan, Tadjikistan, Algeria, pe lângă deja tradiționalele Egipt, Tanzania, Iordania. Score: 0,80
Noi le șmecherim pe toate Normele vor intra în vigoare în 30 de zile, dar operatorii economici sau instituțiile care vor folosi identificarea la distanță prin mijloace video au la dispoziție o perioadă de 8 luni (240 de zile) pentru a se pune în acord cu acestea. Score: 0,26
Românii blocați în Maroc, aduși joi …537 72 14 93; +212 537 20 74 01, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanență. Score: 0,26
MAE face apel către cetățenii români aflați în Africa de Sud 27 021 761 22 84, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanență. Score: 0,27