Noi le șmecherim pe toate

Cu cîteva luni în urmă, un amic îmi zice că el la Cluj are deja 5 G, în ciuda faptului că în țara noastră nu s-au licitat frecvențe 5 G și discuțiile contradictorii pe seama acestora continuă. De unde știi că ai 5 G? Pentru că am primit un mesaj de la compania de telefoane mobile. Probabil că în republica grupului de la Cluj se poate.

În urmă cu un an, Poliția Română cumpără un sistem de recunoaștere facială împreună cu pregătirea a 200 de specialiști care să opereze la IGPR. Se poate, am zis atunci cînd Mediafax a difuzat știrea. Să-i prindă mai ușor pe infractori, să nu mai umble polițaii cu fotografia în mînă și să tot întrebe prin cartier, îl cunoașteți pe ăsta? Altfel, Uniunea Europeană, în nenumăratele sale recomandări  (în care își tot dă cu stîngul în dreptul!) a ajuns foarte aproape de recomandarea interzicerii recunoașterii faciale automate și la distanță. În același timp, mai că ar fi de acord pentru folosirea recunoașterii faciale în scopul identificării copiilor dispăruți sau în cazuri de atacuri teroriste.

„Este necesară o abordare strictă, având în vedere că identificarea biometrică la distanță, unde AI poate conduce la dezvoltări fără precedent, prezintă riscuri extrem de ridicate de intruziune profundă și nedemocratică în viața privată a indivizilor”, se arată într-un comunicat al Autorității Europene de Protecția Datelor.

„AEPD se va concentra în special pe stabilirea unor limite precise pentru acele instrumente și sisteme care pot prezenta riscuri pentru drepturile fundamentale la protecția datelor și la confidențialitate.” (4.04. 2021)

Cu-cu bau! Asta-i mai mult pentru tapaj pe seama drepturilor omului și pentru blocarea chinezilor. După cum bănuiți, împotriva acestora europenii și americanii duc o luptă disperată și orchestrată. De ce zic asta? Pentru că recunoașterea facială a ajuns la performanțe teribile în China, în vreme ce în Europa nu este clar cum ar putea fi folosită fără reglementări care să stopeze încălcarea libertăților cetățenești.
În cazul vaccinării și a certificatului verde, preocuparea europeană este exact pe dos. Atitudinea față de Recunoașterea facială ”prezintă riscuri extrem de ridicate de intruziune profundă și nedemocratică în viața privată a indivizilor”, zice AEPD. Un comisar european întărește afirmația și zice că recunoașterea facială automată încalcă regulile GDPR” ( Margarete Vestager) .

Certificatul de vaccinare nu este vizat de această temere. El poate atinge politicienii la vot. De asta politicienii români se tem de el ca Dracu de tămîie. Baza de date întocmită de CNAS pentru gestionarea datelor pacienților, cea realizată pe fonduri europene și rămasă în gestiunea SRI, nu deranjează nici ea, în ciuda ilegalității sale.

Ce zicea AEPD în 4 aprilie 2021 sună într-un fel, în vreme ce decizia luată de Autoritatea pentru Digitalizarea României sună nițel diferit. Aproape pe șest, fără consultare publică, fără dezbateri în Parlament, o autoritate mai mult inexistentă adoptă și publică în Monitorul Oficial, miercuri, 24 noiembrie 2021, o  decizie a președintelui Autorității pentru Digitalizarea României (ADR) prin care sunt aprobate Normele privind reglementarea, recunoașterea, aprobarea sau acceptarea procedurii de identificare a persoanei la distanță utilizând mijloace video” (HotNews).

Bravo Gogu! Un neica-nimeni de la o Autoritate (fantomatică și ea!) decide by night normele de utilizare a tehnologiilor de recunoaștere facială.

„Normele prevăd ca identificarea să se realizeze prin tehnologii digitale inovatoare care folosesc inteligența artificială și/ sau procese machine learning – cum ar fi aplicațiile care realizează identificarea unei persoane și/sau verificări ale actelor de identitate prin capturi de imagini digitale, măsurători ale semnalmentelor biometrice faciale, comparare de imagini – sau tehnologia NFC încorporată în documentele electronice de identitate. Normele asigură faptul că identificarea se face la cel mai înalt nivel de securitate. Fiecare platformă care va realiza video-identificarea va trece printr-un proces complex de audit și va fi avizată de Autoritatea pentru Digitalizarea României”, a precizat Octavian Oprea, președintele ADR, citat de HotNews.

Citiți cu atenție relatarea site-ului citat mai sus. Avem deja recunoaștere facială. În procesul de video-identificare, cetățeanul va avea nevoie de un dispozitiv electronic cu care să captureze imagini ale feței și imagini cu cartea de identitate sau pașaportul. De asemenea, acesta va trebui să fie identificat într-o bază de date.
Pe parcursul procedurii de video-identificare, cetățeanului i se pot adresa diverse întrebări pentru ca platforma să se asigure că în fața laptopului sau a telefonului nu este o altă persoană decât cea din documente.
După ce acești pași au fost parcurși cu succes, ultimul pas este confirmarea cu un factor de autentificare suplimentar, prin transmiterea către cetățeanul care parcurge procedura de identificare a persoanei la distanță a unui cod de unică folosință (One Time Password – OTP), sau prin transmiterea unui link cu o durată limitată, special creat în acest scop, generat în mod individual (prin e-mail sau SMS).

Normele vor intra în vigoare în 30 de zile, dar operatorii economici sau instituțiile care vor folosi identificarea la distanță prin mijloace video au la dispoziție o perioadă de 8 luni (240 de zile) pentru a se pune în acord cu acestea.
Această perioadă de armonizare tehnică asigură că platformele tehnologice dezvoltate până acum în această direcție pot fi adaptate normelor fără a exista o perioadă de întrerupere”.

Aveți pierderi de memorie? Vă recunoaște cineva? Întrebați-i pe băieții de la SRI și de la poliție cine sunteți!

Foto: vpnsrus.com

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 35

50 de Comentarii

  1. Domnule Nistorescu , cu moderata indrazneala , va rog : aduceti rubrica ” sondaj Cotidianul ” la o forma neutra dpv al intrebarii ( acum este ceva de genul : nu-i asa copii ca zapada este alba , daaaa , tovarasa invatatoere ! ) .

  2. Mey și m-am giurat că pe asta n-o mai dau cu mocăială.
    Dar e prea mare similitudinea ca să nu-i dau „Launch” pe âava Net-ului.

    joi 25 nov. 2021
    titlu:
    ”Trecerea oilor prin strungă” aka ”Recensământul mondial al populației”

    BINGO!

    M-am prin la șmechereală!

    Nu e nici un Editat nici cu covid, nici cu vaccin, nici cu morți, răniți, dispăruți sau alte asemenea prostii!

    Ceea ce trăim astăzi nu este altceva decât UN URIAȘ RECENSĂMÂNT MONDIAL AL POPULAȚIEI.

    Stăteam și mă gândeam la ce mamuța draaqului se tot insistă atât pe testare, pe prezentare la centrele de vaccinare și înscriere în registre.

    De ce este dusă în derizoriu testarea antigenică sau imunitatea natural dobândită.

    De ce musai trebuie de mers cu cățel și purcel la vaxin și crotaliere chiuar?

    Până când, într-o zi, ca unul care a dat de 2 ori amprente și probe biologice la o anumită instituție a statului, mi-a trăsnit ideea (așa de tare m-o trăsnit că 3 nopți n-am mai avut nevoie să mai aprind becul în casă, că luminam Io* în locul luia):

    PRELEVAREA DE MOSTRE DIN NAS NU ESTE ALTCEVA DECÂT PRELEVAREA DE MOSTRE ADN.

    Iar de aici explozia descoperirii s-a devoalat la adevărata ei splendoare:

    ce se petrece acum este o uriașă activitate de identificare și fișare a populației, sub multiple aspecte ce țin de datele personale de identificare.

    Inclusiv identități și CNP-uri (nr. de asigurări sociale) se acumulează și se stochează.

    Inclusiv o mare bancă de mostre ADN se realizează.

  3. Inclusiv o mare bancă de date faciale se alcătuiește – imagini actuale ale fizionomiei feței fiecărei oi, descompusă în sute și mii de puncte și linii de referință.

    Iar ca să se respecte cutuma trecerii oilor prin strungă, li se permite la baci să mulgă oile de lăpticul aferent. În acest caz este vorba de munții ăia de bănet pe care-i acumulează acești nemernici ce organizează și conduc RECENSĂMÂNTUL MONDIAL AL POPULAȚIEI.

    —–

    ce urmează? N-am habar!

    – poate un sistem integrat mondial de evidență a populației;

    – poate un sistem economic fundamentat exclusiv pe mijloace electronice de plată; (dispariția banilor fizici)

    – poate un sistem electronic de identitate unitar, conținând toate datele de referință ale persoanei, în domeniu social, familial, economic, fiscal, de sănătate, învățământ etc.; (cartea universală de identitate)

    – poate un sistem final de credite sociale care ar face ca sistemul chinez să pară doar o joacă cu pistoale cu apă.

    N-am habar dar viitorul se prefigurează urât de tot.

  4. Nistorescu si tehnologia. Oare de ce tine Editat neaparat sa comenteze la orice. Badie, vezi-ti de ceausismul tau si nu-ti mai da cu parerea acolo unde nu te pricepi.

  5. Edelweiss – Ivory Tower Good Shepherd Iar tu esti un mare prost .Daca nu se face recensamant nu ai de unde sti cati copii ai in casa ai tai si cati ai vecinului. Ce, ai intrat in panica ? Vezi ca te pandeste Gates din stele .

  6. Am inteles ca ai lucrat in domeniul militar (sau asa ceva) din ceea ce ai spus chiar tu . Nu stiu daca ai fost ofiter ,ori ..nu .
    La voi acolo , la moldova , nu v-au invatat ca prelevarea de mostre ADN de la populatie (testele RT-PCR) reprezinta un ATAC MILITAR ?/??>?.In urma cu ceva timp , rusii au prins niste militari americani care colectau probe ADN de la morti (pe teritoriul lor) . I-au bagat in puscarie pe viata .Noi , dam gratis ADN-UL nostru atunci cind facem testele PCR …………..De ce crezi ca behaie la tv (gabriela firea/andreea esca/monica pop/etc/etc/etc????) faceti testari PCR ???…

  7. Nu e asa cum spun romanii ,citandu-i pe americani, ca 5G al chinezilor,atenteaza la ,,libertatea cetateanului”! Chinezii au furat si au modernizat tehnologia americana de recunoastere faciala! Americanii lucreaza la niste roboti terebili (am vazut unul intr-un documentar TV, sub forma unui caine si care e numit ,,robotul ucigas”!)care isi urmaresc victimile pana in gaura de sarpe. Americanii folosesc, sa zicem ,pentru recunoasterea faciala a ,,infractorilor” un roi de drone care ii transmit toate datele despre cel ce urmeaza sa fie ucis si,,cainele” il cauta dicret si il ucide! Lumea nu stie inca ce va urma sa faca din ea tenhologia inteligenta. Si cand te gandesti ca ,,oameni de stiinta`” din toata lumea lucreaza pentru asta! D`aia le smecherim noi pe toate, domnule Nistorescu!Pentru ca guvernatii nostri ofera din bugetul statului,pentru toate categoriile de servicii de informatii, egal sau mai mult decat pentru agricultura, industrie etc!

  8. In Ziua in care veti minca din Pomul lui Klaus veti Muri!
    Nikulaie care nu cunoscuse Moartea in Cazarmile Patriei a Auzit asta si a fost Tulburat Enorm
    Alina de la Tecuci a Ascultat insa cu Atentie si a Inteles Mesajul Ezoteric.
    Cind Sarpele Ciolacu i-a soptit Alinei ca poate Minca din Pomul lui Klaus si Nu va Muri, ea a Mincat si Nu a Murit. Nikulaie incurajat de Alina a Mincat si el si Nu a Murit.
    Cind insa Urangutanul Lloyd Austin
    a numarat fructele lipsea un Mar.
    Nikulaie ai Mincat din Pomul lui Klaus?!!
    Da sa Traiti !
    Alina m-a Facut sa Maninc.
    Alina la rindul ei a dat vina pe Sarpele Ciolacu care a convins-o ca nu vor Muri.
    Atunci, Urangutanul le-a Spus ca vor Muri – Lent, in Chinuri Groaznice, dar vor Muri. Isi vor Cistiga Existenta cu Sudoarea fruntii intr-o Coalitie Toxica condusa de Sarpele Ciolacu care, in Nemercia sa, le va arata cum e Traiul in Iadul pe Pamint.

  9. Niste reprezentanti ONG-isti ai lui Soros colectau probe biologice de la rusi…zac in puscarie!! Numai in Romania, sorosistii latra si stau pe sticla…javrele stau la puscarie, Iudele in streang!

  10. Crunt, groaznic și de necrezut. Drepturile omului, ale cetâțeanului referitoare la inviolabilitatea persoanei, a domiciliului și a corespondenței au fost definitiv anulate. A rămas doar ca la membrul PCR “dreptul de a plăti cotizația”, in cazul de față “dreptul de a plăti impozite”. Bla, bla-ul cu “ Fiecare platformă care va realiza video-identificarea va trece printr-un proces complex de audit și va fi avizată de Autoritatea pentru Digitalizarea României” este de o ticăloșie aproape fără seamăn, demnă de indivizi precum domnul Băsescu, doamna Kövesi sau Protocoale SRI-Juștiție. “Platforma” este o entitate privată ca Facebok sa Google? Atunci e clar vorbim de o AFACERE. Ce presupune “Digitalizarea României” Cum se dă voie unei dubioase Autorități care nu știe cui se subordonează și cine o verifică și cui se subordonează să “digitalizeze” țara noastră? Adică nu va mai fi țara noastră ci ceva digitalizat într-un Server din Danemarca, sau USA sau China??? Digitalizarea Româniri cine o “complex auditează” și ce garanții se oferă? Ce pățește cel care răsuflă date “pe surse”? Băncile ne-au anunțat deja despre desființarea ghișeelor de plată, totul Digitalizat, doar că apar niște “restricții, condiții” pentru gratuitățile oferite când ți-ai făcut card și cont la ele!!! După atacul prin prețul la Gaz, Energie electrică, dreptul la Centrale de apartament, Încălzit cu lemne, “dreptul” de ați alege sexul rebotezat Gen, reducerea instituției care ține economiile la un automat de banu , apare o Baza de cranii, un osuar numit Digitalizării României. Seamănă totuși a semne de Sfârșitul lumii.

  11. Latura lgbtiqista a securității, Usr a înaintat spre cominternistii de la Bruxellex un proiect de lege prin care cer ca recunoașterea faciala, în cazul lor, sa fie înlocuită cu cea dorsala. În argumentarea actului normativ se specifica: Pentru noi, latura lgbtiqista a securității, usr ar fi un act de reparare morala a imaginii dosului spre care tindem încă din frageda pruncie, dar și o dovada a atașamentului Unuiunii Statelor Sovietelor Socialiste la valorile care ne-au consacrat în spațiul public și intim ca și anomalii ale naturii și promotori ai ei. Solcitam pe aceasta cale instituirea ” Zilei Europene a dosului”, pe data de 7 noiembrie și obligativitatea sărbătoririi ei în toate statele Uniuni. Solicitam acordarea de zi libera tuturor celor care accesează la valorile noastre. A sosit timpul ca să despărțim apele de uscat, uscatul de desert și desertul de berbec.

  12. Si asta in timp ce SARACIA acopera jumatate de populatie iar tineretul se grabeste sa plece cum face 18 ani !
    Mariti salariul minim la 3500 lei ticalosilor. Luati de la SRI !

  13. Nu ne putem opune progresului tehnic, parerea mea !In Londra nu e strada fara camere de luat vederi conectata la dispeceratul Politiei, si asta de vreo 30-40 de ani!Nu poti nici sa te strambi la ea,ca sunt pe tine „baietii”
    Cui nu-i place,in Africa,la oi!

  14. Multi si prosti, bai tata!
    Ne fura vestu ADN ul, d-aia ni se spune sa ne testam. Sa ne fure genialitatea din noi.
    Doamne fereste Maica Domnului…..

  15. Nu are nici o semnificație fosta specialitate din RoArmy (transmisiuni) cu subiectul enunțat de mine.
    Mai degrabă ar fi semnificativă fraza „ca unul care a dat de 2 ori amprente și probe biologice la o anumită instituție a statului” este relevantă pentru detaliile specifice:
    SISTEMUL NAȚIONAL DE DATE GENETICE JUDICIARE, reglementat EXPRES prin Legea 76/2008, este SINGURUL CADRU LEGAL care are ca referință recoltarea probelor ADN.
    Acestea sunt recoltate DOAR ÎN URMA UNEI DECIZII DEFINITIVE A UNUI JUDECĂTOR funcție de anumite fapte penale considerate ca semnificative.
    Procedura și metodologia este de asemenea reglementată în Legea menționată.
    Deci ceea ce fac acum acești terroriști pandemici, suprapus peste din ce în ce mai multele zvonuri referitoare la „valorizarea superioară” a mostrelor recoltate, ar trebui să ne pună serios pe gânduri. Iar când spun pe gânduri mă refer la cei care au capul pe umeri cu funcție cognitivă, nicidecum vreun berbec care toată ziua stă cu tărtăcuța la soare să facă fotosinteză (a se vedea BM, mai sus în pagină).

    Apropo, poate e vreun vaccinat așa mai uman, care să dea un răspuns: în cabinetele de vaccinare, se poate bănui a fi undeva camere ascunse, care să realizeze capturi ale fizionomiei la rezoluție mare?

  16. Cam tarziu ati aflat de 5G in Romania, rds deja din vara facea publicitate pentru introducerea acestei manevre cu ‘beneficii’ pentru clienti. Nu stiu daca a bagat sau nu la ora actuala. Ma uit ca in tari civilizate real, abia este 2G si nici gand de 4G sau 5G in viitor.

  17. Azi Terhes a cerut ceva in strada.
    A aratat niste contracte cu pagini innegrite si a cerut sa vina Ursula sa dea explicatii.
    Nu vad nicaieri stirea, in nici un ziar. Sunteti mucles toti „jurnalistii”.
    De ce?
    Nu e de interes public?
    Asa a considerat si TVR in 1989, ca ce se petrecea la Timisoara nu e de interes public.
    Ce a urmat stii, tovarase Nistorescu.
    Hai succesuri si intoarce vesta cat mai ai timp.

  18. Cat de prost trebuie sa fii ca sa-ti cumperi smartphone,sa-ti tii banii pe card sau sa-ti comanzi pana si scobitorile online ! Cand nu o sa mai existe 3 G,ma mut la Manaus cu bastinasii si Editat in asa numita civilizatie a elitei mondiale sau voi fi primul care va profita de pedeapsa cu moartea,primita pentru obraznicia crasa de a deschide cartea.

  19. @gore pirgu -panseu
    mai,tu ai plecat din Romania si daca tot accepti „progresul tehnic”de la Londra, de ce nu fugi tu 2-3 pasi in afeica,de pilda la RSA sa faci si tu rost de 2-3 diamante, am citit ca sunt nsite copii care spala noroiul sa gaseasca ramasite de aur ;sclavagizati de firme celebre ,beni steinmetz -gangsterul…ce mai stai, mergi tu acolo la oi ca tot „londonez”progresist te cheama …
    @BM – ai intrat in tura ?cat primesti pe noapte ?

  20. reamintim:
    -anul trcut pe vremea asta prin Bucuresti
    un violator (Zudor actorul) isi incepea „cariera”,
    a violat fix 3 luni pana a fost prins(filmat fiind probabil de peste 500 de camere de spionaj stradal,ca pe platoul de filmare,
    poate si in flagrante…)
    -asta spune ceva despre Politia Romania(viitoarea „politie urbana”),
    despre „societatea omenasca”,
    in general.

  21. Din „stele” se vede insa ca tu te pricepi!
    Nu mai irosi timp cu sarcasme, fa-ne un pustiu de bine si lumineaza-ne in ce consta „progresul” acestor masuri de „resetare” planetara??
    Ce justifica facerea de bine cu forta pt omenire si societate, cu ce vom fi mai evoluati? Si cu ce pret? Ca tot evaluam totul azi in termeni de costuri-beneficii. Te rog, explica-ne pe inteles, ca la prostii inapoiati ce suntem.

  22. Corect, desi te-a „traznit” putin cam tarziu, e bine si asa.
    Unii dintre noi, „nebunii de la curte”, am strigat pe aici in pustie demult. Nu fiindca ne dam destepti, ci fiindca am urmarit poate mai atent si mai circumspect surse de informatii diverse, punand cap la cap fapte si afirmatii aparute chiar oficial.
    Oricum, „all of the above”/toate de mai sus mentinate de tine sunt parte a programului de „resetare.” Ceea ce e mai greu de prefigurat insa este in ce scop se fac toate astea?! Cred elitele la butoane ca programul lor SF-transumanist rezolva toate problemele ciclice ale capitalismului „boom-bust”, toate crizele resurselor limitate, problemele climatice si de exctinctie a speciilor, de poluare, toate crizele sociale, civilizationale, de sanatate, toate razboaiele de jaf al resurselor, toate conflictele interumane si interetnice, internationale?!? Pot fi unii in asa hal de utopici?!?!! Ori sunt manati din urma de ceva mult mai sinistru?!! Ori ceva ridicol de banal — eterna lacomie si cinism. Ori sindromul vacii nebune?!! Acestea sunt intrebarile!

    PS „Edelweiss” vine de la „The Man in the High Tower”? ?

  23. Corectare — „The Man in the High Castle”… nu „Tower”

  24. Feicitari pentru un articol „TREAZ”. Sper ca toti romanii sa se trezeasca si sa vada ADEVARUL. PLANDEMIA A FOST CREATA PENTRU INSTAURAREA CONTROLULUI ASUPRA POOLIMII ADORMITE SI A EXTINCTIEI RASEI UMANE. ACESTE ENTITATI AU ABSOLUT TOATA TEHNOLOGIA NECESARA PENTRU A-SI CONTINUA VIETILE EXTREM DE LONGEVIVE FARA NOI. ei nu au nevoie decat de copii. vreo 500 milioane. suna nebunesc si conspirationist absolut tot ce scriu la Dumneavoastra din martie 2020…chiar nu vedeti ca ceea am spus si sustin vine pas-cu-pas si val-cu-val peste noi? #omul nou este un om „transhumanizat”. o entitate modificata genetic si super-robotizata. un sclav care nu mai gandeste ci doar se supune atat timp cat mai are de trait. existenta sa va fi extrem de scurta. o societate tip „hunger games” insa mult mai rea decat in fictiune…. TREZITI-VA FRATILOR! 6 DECEMBRIE – EXPERIMENTUL PITESTI RELOADED!

  25. ‘Rămâne cum … au stabilit’, controlul maselor pe principiul: noi știm mai bine ce vă trebuie … pentru noi !

  26. Romania intra in lumea buna a digitalizării..
    In China așa de hulită acest procedeu e bine implementat…
    Culmea chiar vestul ” democratic ” critica Beijingul…
    Câtă ipocrizie ..
    DISTOPIILE lui A. Huxley & G. Orwell sunt practic funcționale…

  27. Tut ma sacaie o intrebare :Cine profita de aceasta nebunie .Un muritor nu,doar daca ar fi nebun .Nemuritori nu cred inca sa fi aparut.Si mai este inca o intrebare :Cum de sunt asa de irational de ascultatori oameni ,conducatori alesi , pe care i=i crezi cultivati,normali ,cum de asculta de exemplu ,de propunerile inumane si ilegale ale Ursulei privind obligativitatea vaccinarii ? A aparut un virus al nebuniei ,efectul jocului cu radiatiile de tot felul sau disperarea populatiei de a scapa de aceasta nebunie ajunge la dorinta unei schimbari violente a sistemului actual,revolutie sau razboi sangeros?

  28. Buna dimineata!
    Programele de identificare faciala sunt utilizate cu succes in Romania de cel putin 5 ani!
    Dovezi, la greu.
    Cei ce au citit un raport de supraveghere tehnica, efectuat de SRI, isi dau seama imediat ca parte din supraveghere a fost facuta prin intermediul acestor programe de identificare faciala.
    Actele aditionale atasate Protocoalelor incheiate cu SRI, acte aditionale ce nu au fost publicate niciodata, cuprind normele publicate „oficial” recent in 24 noiembrie 2021.

    Ca sa pui in practica o lege, ai nevoie de cadru normativ.
    Normele au aparut in baza unei legi.
    „Ordonanta Pruna” lucreaza demult pentru linistirea linistii linistite.
    Pe toamna, spre iarna, cad frunzele din copacii Paduriilor, acolo unde padurarii au epoleti.

    De doi ani si jumatate se fac „probe” in reteaua 5G.
    Nu ati stiut? Ei nu!
    Porcul a fost de mult prajit. Acum este doar servit!

  29. La porci, la oi și la vaci se montează un crotal în ureche. La oameni de ce nu se poate?

  30. Sincer să fiu, n-am nici un habar la ce draaqu le-ar folosi asemenea uriaș Big Brother statistic.
    Și o spune unul foarte familiarizat cu majoritatea scrierilor ce tratează tema distopiei ca regim social al viitorului. Ar trebui acum să epatez ca moșul Ion Coroiu și să scornesc cine știe ce teorie senzațională, dar goana după senzațional cu orice preț îmi repugnă. Prefer să mă cantonez în zona realului predictibil.
    Nu-mi trece prin minte la ce le-ar folosi să aibă TOATE DATELE TUTUROR locuitorilor Pământului stocate într-un mare server.
    Da, ”knowledge is power” și aceasta sintagmă este valabilă inclusiv în situația unei uriașe baze de date personale.
    Bun!
    Și ce ar face cu ea?
    Ar optimiza preferințele de consum și astfel și-ar eficientiza afacerile.
    Da și? Ce-i cu asta? E ceva nou? Nu!
    Ar monitoriza în timp real comportamentul și acțiunile tuturor celor cuvântători?
    Da și? Ce-i cu asta? Nimic nou!
    Ar realiza un sistem mondial bazat pe „credite sociale”: good citizens vs. bad citizens.
    Cetățeanul bun fiind cel bine aliniat în rândul disciplinei sociale, care are dreptul de a poseda anumite proprietăți, care are drept de călătorie, care are dreptul de a achiziționa anumite produse, care are dreptul de a face parte din unele structuri decizionale de nivel derizoriu, … bla- bla-bla.

    Iar cetățeanul rău având doar minimale și elementare drepturi: dreptul de a fi consemnat permanent într-o criptică formă de arest la domiciliu, trăitor în baza unui venit universal minim garantat, refuzându-i-se dreptul la muncă, dreptul la circulație, dreptul la libera exprimare, dreptul de a alege, dreptul de a… bla-bla-bla.

  31. Un fel de certificat Covid care este extins la ceea ce s-ar prefigura a fi CERTIFICATUL SOCIAL.
    N-am idee ce mizerii urmează. Ideea mea din comentariul inițial era doar o revelație personală, care sunt sigur că este simultană, anterioară sau posterioară cu multe alte mii, zeci de mii sau sute de mii de alte revelații identice.
    Mie nu mi-a plăcut insistența cu care suntem mânați ca oile în strungă la crotalierea chiuar și am asociat-o, procedural, cu prelevarea de date biologice în SNDGJ.
    Și asta m-a dus cu gândul la „Recensământul mondial al populației” aka „Trecerea oilor prin strungă”.

    Pentru ca în final, un eventual răspuns să poată fi intuit într-una din frazele celebre ale lui Orwell, din „1984”:

    „Cine controlează trecutul controlează viitorul.
    Cine controlează prezentul controlează trecutul”.

    Așadar, o acțiune de dimensiuni fabuloase, concertată în prezent, cu efecte imediate asupra trecutului (prin nivelarea și ștergerea a tot ce reprezintă tradiție, istorie, cutumă, specific național, zonal, etnic) și a cărei finalitate se regăsește în „Luminosul Viitor”

  32. Bineînțeles că partea I a răspunsului către Câinele, NU A APĂRUT ÎN PAGINĂ!
    Am obosit încercând să înțeleg care sunt „regulile” acestui site!

  33. Sincer să fiu, n-am nici un habar la ce draaqu le-ar folosi asemenea uriaș Big Brother statistic.
    Și o spune unul foarte familiarizat cu majoritatea scrierilor ce tratează tema distopiei ca regim social al viitorului. Ar trebui acum să epatez și să scornesc cine știe ce teorie senzațională, dar goana după senzațional cu orice preț îmi repugnă. Prefer să mă cantonez în zona realului predictibil.
    Nu-mi trece prin minte la ce le-ar folosi să aibă TOATE DATELE TUTUROR locuitorilor Pământului stocate într-un mare server.
    Da, ”knowledge is power” și aceasta sintagmă este valabilă inclusiv în situația unei uriașe baze de date personale.
    Bun!
    Și ce ar face cu ea?
    Ar optimiza preferințele de consum și astfel și-ar eficientiza afacerile.
    Da și? Ce-i cu asta? E ceva nou? Nu!
    Ar monitoriza în timp real comportamentul și acțiunile tuturor celor cuvântători?
    Da și? Ce-i cu asta? Nimic nou!
    Ar realiza un sistem mondial bazat pe „credite sociale”: good citizens vs. bad citizens.
    Cetățeanul bun fiind cel bine aliniat în rândul disciplinei sociale, care are dreptul de a poseda anumite proprietăți, care are drept de călătorie, care are dreptul de a achiziționa anumite produse, care are dreptul de a face parte din unele structuri decizionale de nivel derizoriu, bla- bla-bla.
    Iar cetățeanul rău având doar minimale și elementare drepturi: dreptul de a fi consemnat permanent într-o criptică formă de arest la domiciliu, trăitor în baza unui venit universal minim garantat, refuzându-i-se dreptul la muncă, dreptul la circulație, dreptul la libera exprimare, dreptul de a alege, dreptul de a bla-bla-bla.

  34. Edelweiss, cand ti-am spus ca esti nevindecabil si identic in gandire si exprimare cu toti bolsevicii de „stanga” ai sarit ca ars! Pur si simplu NU VREI SA INTELEGI ca nu exista tema a actualitatii in care sa nu fie vorba de
    DIVERSIUNILE SECURITATII si faptul ca respingi in toate variantele patronimice adevarul infatisat de mine TE DEMASCA…
    Esti monoton si insipid repetand aceleasi denigrari, la virgula… ”diacritica”, ca toti ceilalti dusmani ai mei si profit
    de ocazie sa-i dau peste ratul por cesc camaradului tau de arme care ma acuza tembel ca va consider „dusmani”, cand voi va
    comportati ca si cum v-as fi DUSMAN!!! Rastalmacire tipica ANTISEMITILOR care ma ataca, asa cum o faci tu…
    Reiterez, toate diversiunile post-Lovitura de Stat-Comintern sunt marxist/bolsevice/naziste/legionare si toate incercarile Generalilor din Padurile Romaniei vor sa ascunda aceasta realitate. Nici macar ca clona nu ai insusirile necesare, repeti
    ca papagalul aceeasi…lozinca a paznicilor secretelor GENOCIDULUI…MARXIST/BOLSEVIC/NAZIST/LEGIONAR/SECURIST!!! Pana si
    relitatea instaurarii AUTOCRATIEI NATIONALE SI GLOBALE o condamni partinic, nu ca un om liber care respinge dictatura
    ideologiei genocidului mergand la esenta…Nu observi ca ANTISEMITII sunt egali cu ei insisi crezand ca vad ESENTA RAULUI?

  35. Lasă deoparte orice încrâncenare;
    uită lozincăreala ce-ți face mesajul extrem de dezagreabil;
    abandonează sloganiada bazată pe texte prefabricate, luate cu copy-paste dintr-un infect Word doc
    concentrează-te atât asupra analizei, a argumentelor invocate, dar și asupra stilului exprimării!
    Fii concis și explicit!

    SPUNE TOT CE ȘTII DESPRE FAMILIA ROTSCHILD!
    Să nu vii iarăși cu bolșevisme răsuflate.
    SPUNE CARE ESTE IMPLICAREA ACESTEI FAMILII în marea șarlatanie mondială, denumită WNO?

    Într-o bănuită ierarhie a Ocultei supreme, spune cam care ar fi rangul acestei familii, în comparație cu micimanul Soroș, căruia inclusiv Papa s-a aplecat să-i sărute inelul!

  36. ba ca pana si Indonezia are mai multa mancare la popor, decat voi tatarii bagati in roma-nia. Ardevar focu de scursuri subhumane tatarest. Vati bagat siun ministru de interne, arab, care sunt tzagani de rasa, care se baga in lucruri de sanatate, cine mortzii masi lar fi autorizat.

    voi tatarii de teleorman steti cea mai pacatoasa rasa pa fata pamantului. Kiar acum „occidentu” scrie si spune la TV, ca pa voi roma-nii tre sa va vaccineze, pen ca tot GDP roma-n intra de la sclavii ce lucreaza in tari straine pa salarii inca mai mici de 10% din medie. Deci fara banu trimis dinafara voi naveti economie, aleagasar cenusa de neamu vostru de tatari.

    Edelweiss spune:
    6 decembrie 2021 la 11:58

    deom avea noroc cu tara vecina, bogata si prietena, sa intre paste voi, sa dati socoteala la blestematiile pa care le comiteti ca sa stati pa „posturi”. Un militar general ca prim-ministru siun arab tzagan, arafat, sa faca tara de rusine, car sa baga acum in medicina si sanatate. Ba nemernicilor.

  37. Edelweiss spune:
    6 decembrie 2021 la 11:58

    Comentariu postat sub username clonat.
    A se observa stilul exprimării și calitatea dubioasă a grafiei.

  38. Multumesc! Apreciez raspunsul si am presupozitii similare.
    Cu alta ocazie o sa rezum si opinia mea.
    Nu din speculatii, ci din decductii din carti publicate deja de purtatorii de stindard ai „resetarii” ( Klaus Schwab/ „Covid 19 — The Great Reset” si altele, ori mai vechea carte a lui Jacques Attali, ca exemple) fara pretentia de a avea un raspuns complet, categoric, definitiv, exhaustiv la intrebarile care ne ingrijoreaza.
    Actorii BigTech au facut niste experimente si teste prealabile in China. Ceea planuiesc insa global este mult mai vast si cu implicatii grave pt omenire.
    Una dintre intrebarile care mie nu-mi dau pace este cum a fost posibil un consens „planetar” al elitelor si guvernantilor privind pandemia si intregul proiect si protocol dement?!! Este premiera absoluta in istorie. Pt rahatisuri mult mai marunte in trecut si-au scos ochii si au pornit razboaie sau aplicat sanctiuni. Si brusc, ca loviti de traznet, in 2019-20 toti s-au aliniat sa impuna un program draconic, sa nu zic criminal, si un protocol unic centralizat?!!

  39. Yep!

    Și Io* închei aici dialogul întrucât văd că au apărut rozătoarele de catacombă, clonând usernamele unor comentatori inconfundabili.
    Hai să te cadorisesc cu un text găsit net.
    Exhaustiv!

    „Cine controleaza plandemia

    Black Rock și Vanguard sunt firmele ce controlează toată economia mondială.
    Acționari la aceste firme sunt:
    – Familia Rothschild
    – Familia DuPont
    – Familia Rockefeller
    – Familia Carnegi
    – Familia Orsini
    – Familia Bush
    – Familia regală britanică
    „Laboratorul Biologic Wuhan este deținut de Glaxosmithkline, care (în mod accidental) deține Pfizer!, cel care face vaccinul împotriva virusului care a fost (întâmplător) conceput la Laboratorul Biologic Wuhan, care a fost (accidental) finanțat de Dr. Fauci, care ( accidental ) promovează vaccinul.
    GlaxoSmithKline este (accidental) administrat de divizia de finanțe de Black Rock, care (accidental) gestionează finanțele Companiei Open Foundation (Fundația Soroș) și (întâmplător) conduce AXA franceză.
    Soroș (întâmplător) deținea compania germană Winterthur, care (întâmplător) a construit un laborator în Wuhan și a fost cumpărată de germana Allianz, care (întâmplător) are ca acționar Vanguard, care (întâmplător) este acționar în Black Rock, care (întâmplător) controlează băncile centrale și gestionează aproximativ o treime din capitalul investițional global.
    Black Rock este de asemenea (întâmplător) un acționar majoritar de MICROSOFT, deținut de Bill Gates, care (întâmplător) este acționar Pfizer (cine, vă amintiți? Vinde un vaccin miracol) și (întâmplător) este acum primul sponsor al OMS!”

    Ca sa vedeti de ce toate se leaga si de ce au atata putere: toti sunt unul!”

  40. Addendum:
    Vanguard e nimeni altcineva decât firma la care a fost angajat (de ochii lumii) Heiko von der Leyen – soțul nazistei bruxelleze care acum urlă ca un Kapo să se impună vaccinarea obligatorie.
    Tot prin Vanguard s-au spălat de păcate cei 700 de milioane de dolari cu care a fost șpăguită de Big-Pharma famiglia von der Leyen.
    Iar despre Glaxosmithkline tocmai ce făcea referire zilele trecute un cititor extrem de bine informat.

    Concluzie?
    Buey, dar CE MICĂ E LUMEA ASTA MARE!

  41. Nene, cu recunoasterea meclelor (adica nevasta-mea informata „in timp util” ca ieri am fost in circiuma si acum trei zile la amanta ?!) vad ca le ai, doar cu „artimetica” stai mai prost ! Pentru ca 8 luni consecutive, oricum o dai (inclusiv februarie, daca vrei !) nu fac din nici o incercare 240 de zile, ci putin mai multe !

  42. Cum se numeste interzicerea dreptului de a cumpara pantofi sau pe ardeleneste papuci daca nu te vaccinezi, nu poti intra intr-un magazin la incidenta de 1,25/1000 in Romania si in localitati ZERO cazuri? Cum am putut intra in magazine in 2020 sau in octombrie la incidenta si de 10/1000 si acum pt ca Arafat si Rafila nu inteleg artimetica…au prelungit accesul doar cu certificat verde? Mi s-a rupt talpa ce fac ies in papuci?
    Sper ca aprox. 50% din persoanele cu drept de vot si fara certificat verde sa-si aminteasca si sa nu mai voteze cu USR si PNL respectiv PSD care invarteste vorba, dar accepta limitarea drepturilor prin certificat verde in magazine, era o rima USR, PNL si PSD aceasi …OK merg in bocanci, dar sper sa va judece pe voi si neamul vostru Cel pe care nu-L veti putea ocoli niciodata si sa va multiplice judecata de milioane de ori pt toti cei pe care i-ati nedreptatit.

  43. bhaa taica, arabu arafat, nici nu hableste correct pa romaneste, bhaaa, cu dealde „calatorieasca”, „folosierea”, „romaniea”, „greanita” etc etc

    am si o nedumerire spune:
    6 decembrie 2021 la 15:57

    bha voi tatarii de ilfov si teleorman steti nebuni?? adica „occidentu” nu stie ca ce e aia arafat.

  44. Albule, am trăit s-o văd și pe asta :
    Să vină unul care de-abia-și duce ra haturile urât mirositoare, de la un articol la altul, de fiecare dată împachetate în aceeași pamperși lexicali și să te acuze că TU ești ăla care „ repeti ca papagalul aceeasi…lozinca ”,
    dar mai ales că și tu, ca și mine îl atacăm pe așa unul , mi se pare culmea nesimțirii !
    Cine să-și pună mintea cu un decrepit ca ăsta, un avorton pe post de eunuc ce apără kibutzul ce se extinde amețitor în Lume, un descreierat ce vede peste tot „ ANTISEMIȚI/MARXISTI/BOLSEVICI/NAZISTI/LEGIONARI/SECURISTI!!!”, bocceaua cărată de el peste tot, ca un veritabil măgar semit ce nu obosește niciodată a linge nu doar mâna care i se întinde, ci și ce se ivește din prohabul aleșilor.

  45. Din nou BEST ia securista din CUIB-ul legionar al colonelului „Humoroid” mi-a folosit pseudonimul „Charlie” ieri la orele 12:25 intr-o postare insailata, a unor comentarii mai vechi ce-mi apartin, dar pe care nu le-am scris eu. Sunt convins ca col. „Humoroid” nu o sa recunoasca ordinul dat naparcii! A recunoscut in schimb ca pasaretul CUIB-ului „se joaca” cu mine intinzandu-mi capcane cum a fost cazul cu vestala sefa de bordel „core”
    care m-a tinut de vorba cu nostalgiile ei de neprihanire esuata sub Ceausescu. „Humoroidul” a mai recunoscut ca e simultan
    si „Ion Acatrinei/Alatrinei”, ala cu „subsolurile”, agentul/pretorianul din strainatate al Generalului bolsevic din Faget!
    Lumea e atat de mica pe forum, eu singularul si vreo doi-trei roboti ai Securitatii fanatici bolsevici de „stanga” si de „dreapta”… Cu ocazia postarii pirat ceausistul „justinianus”, si-a etalat din nou nemernicia reala, grobiera,
    nu stiintifico-fantastica…Astia opereaza intotdeauna in haita…

  46. Teatru de marionete cu slugărei în roluri principale:

    CHARLIE: ”-Dute-n colo!”
    RADU: ”-Vino-ncoace!”
    CHARLIE: ”-Nu pleca!”
    RADU: ”-Lasă-mă-n pace!”

    V-ați prins? Ăștia doi sunt legați ombilical.
    Se iubesc precum Tache, Ianke și Cadâr.
    Alternativ, se provoacă și fac hărmălaie.
    Tariful per postare pare să-l știe Tache Radu și mai zice că banii îi pică pe card lui Ianke Charlie.
    Ianke Charlie face pe nisnaiulc: nem tudom, nema card!
    Miezul din Dodoașcă pe nume Kadâr, aruncă banul în aer, să vadă perechile certărețe pentru a doua zi.
    Nătăfleții Ianke-Radu și Tache-Charlie-HoLERICĂ se freacă la ochi fiecare separat, apoi unul pe altul și așteaptă să pice banul.
    Așteaptă până spre seară, banul nu pică, rămân cu ochii în soare.
    ”Eli, Eli, Lama Sabactani?” zice Kadâr și pleacă mustăcind cu moneda în buzunat.

    Cordonul ombilical pare din cordelină autohtonă cu inserții di pisti mări și țări, interesul poartă fesul și nu se rupe ușor, dorința-i mișelesc de mare, putințele mici…
    Cine nu s-a prins, să caute, să citească, să înțeleagă!
    Șalom!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.