Ordonanța lui Tudorel pune gaz pe foc Din fericire, în cazul meu a apărut acel document care arată minciuna procurorilor, precizându-se în respectiva Notă secretă că este o acţiune comună SRI-DNA în baza Protocolului, operaţiunea denumita Bujorul. Score: 0,29
Decizia magistraților CAB în cazul lui Elan Schwartzenberg Prin această soluție definitivă, judecătorii au admis contestația procurorilor la decizia din primă instanță, de retragere a mandatului de arestare. … Prin această soluție definitivă, judecătorii au admis contestația procurorilor la decizia din primă instanță… Score: 0,91
Toader iese la înaintare cu procedura Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, spune că, probabil în cursul zilei de miercuri, va fi publicată procedura prin care s-au efectuat numirile procurorilor de rang înalt din 2004 şi până în prezent, pentru a se putea face o comparaţie cu procedura derulată în acest moment. Score: 0,92
Dosarele Cozma, mutate la alt DNA Secţia pentru procurori a CSM a decis, luni, suspendarea din funcţie a procurorilor Lucian Onea şi Mircea Negulescu, după ce Parchetul General i-a plasat sub control judiciar pentru infracţiunile de inducere în eroare a organelor judiciare şi complicitate la infracţiunea de represiune nedreaptă. Score: 0,30
Dosarul DNA Ploiești ajunge la Kovesi și Lazăr De altfel, împotriva procurorilor Negulescu și Onea s-a și început deja urmărirea penală pentru infracțiunea de cercetare abuzivă și fasificare de probe. Score: 0,30
Cosma despre ”Portocală”: ”Suferă de anumite probleme psihice…” Eu m-am prezentat în fața procurorilor și am dat nenumărate declarații, am adus probe și dovezi. Score: 0,28
Onea, un mare NU de la Parchetul General Secţia pentru procurori a CSM a decis, luni, suspendarea din funcţie a procurorilor Lucian Onea şi Mircea Negulescu, după ce Parchetul General i-a plasat sub control judiciar pentru infracţiunile de inducere în eroare a organelor judiciare şi complicitate la infracţiunea de represiune nedreaptă. Score: 0,90
Onea şi Negulescu, decizie șoc Secţia pentru procurori a CSM a decis, luni, suspendarea din funcţie a procurorilor Lucian Onea şi Mircea Negulescu, după ce Parchetul General i-a plasat sub control judiciar pentru infracţiunile de inducere în eroare a organelor judiciare şi complicitate la infracţiunea de represiune nedreaptă. Score: 0,89
Corupție și răzbunare marca DNA Victime ale relei-credințe din partea procurorilor anticorupție au fost și oameni simpli, fără partipriuri politice sau de altă natură. Score: 0,27
DNA s-a implicat direct în influenţarea alegerilor prezidenţiale din 2014 Iată acest pasaj incredibil din ordonanţă: Cele două documente prezentate în acest articol reprezintă, fără îndoială, prima probă concretă care demonstrează implicarea directă a procurorilor DNA în influenţarea unor alegeri. Score: 0,28
Plângere penală împotriva lui Morar, Kovesi și Horodniceanu Plângere penală împotriva foștilor șefi ai DNA, Daniel Morar și Laura Codruța Kovesi, și a fostului șef al DIICOT, Daniel Horodniceanu, pentru ordinele ilegale prin care au dat zile de concediu procurorilor peste limita celor 35 prevăzute de lege. Score: 0,29
Înscrierile pentru șefia DNA, PUNCT și de la capăt 2018, Ministerul Justiţiei organizează, la sediul său din Bucureşti, selecţia procurorilor pentru numirea în funcţia vacantă de procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Score: 0,29
PNL îi cere lui Toader să dea explicații publice Propunerea PNL este în acord cu solicitările Comisiei Europene, prin raportul MCV, cu principiile constituţionale şi cu Legea privind statul judecătorilor şi procurorilor. Score: 0,28
Orban vrea să schimbe regulile jocului Numirea procurorilor DNA să fie făcută de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), nu de către Ministerul Justiţiei. Score: 0,30
Kovesi a scăpat în „prima rundă“ 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ca neîntemeiată. … 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare“. Score: 0,31
Operațiune de recuperare a DNA de către oamenii lui Kovesi și Coldea Kovesi l-a folosit îndeosebi pentru spionarea și controlarea procurorilor din subordine. Score: 0,29
CSM, decizie în cazul fostei șefe a DNA 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ca neîntemeiată", este decizia pronunţată miercuri, după patru amânări, de către Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii. Score: 0,29
Mihaela Iorga zice că nu ştie nimic despre abuzurile din DNA …dezbătut de principalele televiziuni de ştiri, majoritatea invitaţilor remarcînd faptul că dosarul „Vlădoianu“ este unul care poate demonstra acel modus operandi al procurorilor DNA, prin care era folosită vulnerabilitatea unei persoane pentru a se obţine denunţuri împotriva adversarilor politici ai mai-marilor zilei! Score: 0,28
Codul Penal, pasat de Iohannis CCR Imparțialitatea și independența sunt garanții ale procesului echitabil care trebuie să caracterizeze activitatea atât a judecătorilor, cât și a procurorilor; procurorul, în egală măsură, trebuie să fie imparțial și independent, să strângă probe atât în defavoarea, cât și în favoarea celui acuzat – art. Score: 0,27
Judecători și procurori cu două fețe Carierele procurorilor se măsoară de obicei în dosare îngropate, nu în dosare soluționate și mari cazuri de corupție aduse în instanțe. … Marea mișcare de opoziție a judecătorilor și procurorilor față de modificările din legile justiției a început să aibă și ea o explicație. Score: 0,29
Bănilă de la DIICOT este pus pe evaluări Ceremonia de instalare a lui Felix Bănilă în funcţia de procuror-şef al DIICOT a avut loc în prezenţa procurorilor instituţiei şi a procurorului general Augustin Lazăr, care a subliniat "importanţa promovării unui act de urmărire penală de calitate, precum şi necesitatea… Score: 0,28
Lista oficială a candidaților Ministerul Justiţiei a anunţat oficial numele procurorilor care îşi doresc să ocupe funcţia de şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie. … Acesta are, pe numele său, o acţiune disciplinară deschisă de către Inspecţia Judiciară şi aflată pe masa procurorilor CSM. Score: 0,29
Avem și al patrulea candidat! Care au fost criteriile de selecție Lista procurorilor care îndeplinesc condiţiile legale de participare la selecţie şi programarea interviurilor ar urma să fie afişate la sediul Ministerului Justiţiei şi pe site… Score: 0,28
Procurori fără probe în cazul crimelor în serie Mai exact, aceștia au devoalat că solicitarea procurorilor este nefondată şi că cererea se bazează pe ideea că bărbaţii sunt bănuiţi doar pentru că nu sunt probe pentru incriminarea altora. Score: 0,29
Al treilea nume Lista procurorilor care îndeplinesc condiţiile legale de participare la selecţie şi programarea interviurilor ar urma să fie afişate la sediul Ministerului Justiţiei şi pe site-ul instituţiei marţi, 24 iulie, iar între 25 şi 27 iulie candidaţii selectaţi ar urma să susţină interviurile cu ministrul Justiţiei. Score: 0,28
Surprize, surprize! Încă o candidatură la şefia DNA Lista procurorilor care îndeplinesc condiţiile legale de participare la selecţie şi programarea interviurilor se vor afişa la sediul Ministerului Justiţiei şi pe site-ul instituţiei la data de 24 iulie, urmând ca în perioada 25 – 27 iulie candidaţii selectaţi să susţină interviurile cu ministrul Justiţiei. Score: 0,28