Ordonanța lui Tudorel pune gaz pe foc

Ministrul Justiției, Tudorel Toader a anunțat că va propune adoptarea unei ordonanțe de urgență care să revizuiască sentințele date de către instanțele de judecată pe baza protocoalelor între serviciile secrete ori a interceptărilor telefonice ilegale. Anunțul a dat naștere la controverse. Dacă reprezentanți ai partidelor de la guvernare susțin inițiativa, opoziția și specialiști în drept cred că acesta vine, de fapt, în sprijinul politicienilor certați cu legea.

Să-i dăm celui care are sentimentul că este condamnat pe nedrept, pe protocoale, pe interceptări nelegale, posibilitatea să se convingă dacă condamnarea lui este dreaptă sau nedreaptă. Cum? El să solicite revizuirea hotărârii, să avem un filtru de admisibilitate, un judecător să deschidă dosarul şi să vadă dacă X, care se crede condamnat pe nedrept a fost condamnat pe bază de interceptări sau pe bază de protocoale. Să facă o procedură de admisibilitate şi nu e vorba de protocol, de interceptare nelegală, îi respinge şi rămâne hotărârea cum a fost, dacă e vorba de protocoale sau interceptări nelegale, să devină admisibilă cererea de revizuire şi să o pună pe circuit, în procedura de reformare, explică Tudorel Toader. Acesta a spus că va face propunerea la sfârșitul perioadei de concediu.

Și cei care sunt vinovaţi au dreptul la un proces corect

Președintele Senatului Călin Popescu-Tăriceanu apreciază că un astfel de demers ar da vinovaților dreptul la un proces echitabil. Chiar şi cei care sunt vinovaţi au dreptul la un proces corect în care procedurile sunt respectate şi legile sunt respectate. Nu mai vorbim de faptul că probabil sunt şi oameni nevinovaţi care au avut de suferit din cauza aceasta. Dar, de principiu, într-o ţară în care funcţionează justiţia corect, chiar şi cel vinovat are dreptul la un proces corect.

Secretarul general adjunct al PSD, Codruț Ștefănescu, dă asigurări că un astfel de demers are sprijinul total al coaliției de guvernământ. Noi, cei din coaliţie, avem foarte mare încredere în deciziile pe care le ia Tudorel Toader, în sensul de a readuce dreptatea şi siguranţa într-un sistem care este din ce în ce mai hulit pentru abuzurile pe care le-a făcut. Aici mă refer la sistemul de justiţie din România. Prin urmare, coaliţia PSD-ALDE îl susţine pe domnul Tudorel Toader. E o susţinere totală, e o susţinere politică.

Mai ușor cu revizuirile, că ne rupem gâtul

Ex-ministrul Justiției Raluca Prună atrage însă atenția că un astfel de act normativ poate fi periculos pentru inițiatori. „Mai ușor cu revizuirile sau OUG-urile pe scări, că ne rupem gâtul. Un protocol e «ilegal» dacă decide asta o instanță, nu pentru că așa grăiește unul de pe stradă care e mic și se ia prea în serios. Iar până la data când CCR a decis că firele le întinde instanța, nu altcineva, totul era legal, scria aceasta pe pagina sa de Facebook.

Raluca Prună invocă principiul neretroactivității legii și spune că protocoalele ar trebui declarate ilegale prin decizii ale instanțelor de judecată, nu printr-un act normativ emis de Guvern.

„Maşină de spălat vinovăţii penale”

Un alt fost ministru al Justiției, Cătălin Predoiu, crede că ordonanța are de fapt scop politic. „Câmp liber pentru zburdălnicii pe toate listele de candidaturi ale tuturor celor condamnaţi, pe care o simplă cerere de revizuire îi transformă din nou în prezumtiv nevinovaţi, după ce au fost judecaţi și găsiţi vinovați. O fi bine?! Pare un fel de maşină de spălat vinovăţii penale această proiectată OUG. În concluzie, cadrul legal pentru revizuire este suficient, Toader ar ieşi din «matca constituţională» cu o astfel de OUG, efectul politic ar fi un cec în alb la candidatura politică al oricărui condamnat penal şi transformarea sistemului politic într-un spaţiu al condamnaţilor penal cu «certificat de abuzat penal». Lupii îşi pun blană de oaie.

Mai mult, acesta argumentează că actul normativ ar încălca principiul securității juridice, întrucît vizează hotărâri penale rămase definitive care intră sub puterea de lucru judecat.

Dedicată infractorilor aflați în funcții publice

Liderul opoziției, președintele USR Dan Barna, spune că ordonanța de urgență propusă este de fapt dedicată infractorilor din funcții publice. „Este o continuare a aceea ce s-a întâmplat cu Codul Penal în Parlament, unde infracţiuni întregi au fost pur şi simplu şterse din Codul Penal, pentru ca persoane condamnate, cum e Liviu Dragnea, să devină brusc persoane decente. Este o ordonanţă dedicată infractorilor din România, dintre care mulţi sunt în funcţii publice. Deci, această ordonanţă se adresează persoanelor cu probleme penale reale, multe dintre ele aflate în funcţii publice, şi această ordonanţă nu face altceva decât să le subţieze dosarele de probe.

Elena Udrea, „victima protocoalelor“

Fostul ministru al Turismului Elena Udrea spune că ea este victima acestor protocoale. Această Ordonanţă ar putea fi inutilă dacă nu are prevederi curajoase, ferme şi clare. Din experienţa personală în dosarul Gala Bute, dar şi a altora în această perioadă, am văzut că DNA minte instanţele că nu a lucrat probe pe baza Protocolului cu SRI, iar instanţele de judecată iau de bune aceste răspunsuri. Din fericire, în cazul meu a apărut acel document care arată minciuna procurorilor, precizându-se în respectiva Notă secretă că este o acţiune comună SRI-DNA în baza Protocolului, operaţiunea denumita Bujorul. Dar SRI nu va face publice astfel de Note, aşa că este un pericol să rămână de bune pentru judecători, chiar şi în Revizuire, minciuna procurorilor ca nu s-au folosit de protocoale ilegale.

Ministrul Justiţiei s-a transformat în avocatul mafiei!

Prim-vicepreședintele PNL, Raluca Turcan, crede că ministrul Justiției incită la proteste pe masive pe 10 august. „Ministrul Justiţiei s-a transformat în avocatul mafiei! Ministrul Justiţiei, în România Europeană, favorizează infractorii şi oferă un motiv de plângere penală. Dacă se concretizează această OUG pentru rejudecarea cazurilor unor infractori dovediţi, devine o obligaţie evaluarea unei plângeri penale. Anunţul acestei ordonanţe nu face decât sa incite. El reprezintă fondul ideal pentru proteste masive pe 10 August. Tudorel Toader oferă o nouă dovadă de sfidare cruntă faţă de ceea ce aşteaptă românii, scria aceasta pe Facebook.

Este bine să fie dezbătută în Parlament

Fostul președinte al CSM, judecătorul Horațius Dumbravă, este de părere că „astfel de proiecte să urmeze calea legislativă, adică dezbatere în Parlament, argumente pro şi contra, acolo vin şi specialiştii din sistem, CSM, li se cer opinii instanţelor, parchetelor, societatea civilă la rândul ei are posibilitatea să-şi spună punctul de vedere, nu este o chestiune care poate fi expediată atât de rapid cum cred că face domnul ministru. Parlamentul mi se pare cel mai sigur loc unde se pot întâlni opiniile pro şi contra.

Avocatul Adrian Toni Neacșu, un fost membru CSM, este în favoarea OUG și este de părere că astfel se deschide calea rejudecării dosarelor în care există suspiciuni. „Sigur că ar trebui evitate ordonanţele de urgenţă în domeniul dreptului penal. Dar asta e valabil pentru societăţi normale în care legiferarea chiar se poate face prin Parlament. Revizuirea hotărârilor judecătoreşti definitive este deja o cale de atac extraordinară, prin care erorile evidente ale instanţelor care au pronunţat condamnări definitive pot fi îndreptate. Însă actuala reglementare este deficitară şi nu cuprinde un remediu pentru abuzurile de sistem dezvăluite în ultima perioadă. Şi mă refer aici la hotărârile judecătoreşti pronunţate în urma desfăşurării unui proces evident inechitabil, cu probe obţinute în baza unor protocoale secrete, cu probe obţinute de serviciile de informaţii, ori cu probe nelegale cum ar fi interceptările efectuate de SRI, aşa cum a decis Curtea Constituţională. Toate aceste nereguli, fie au fost deja sancţionate de Curtea Constituţională, fie s-au dovedit a fi profund nelegale şi nedemocratice, cum ar fi judecata pe baza unor protocoale.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Paul Dumitrescu 5138 Articole
Author

4 Comentarii

  1. În condițiile în care ministrul TT a procedat în cel mai transparent mod de a impune domnia legii și încearcă să elimine maniera stalinistă de a se face justiție în Romănia , o eșuată liberală care nu – și prea găsește rostul în politică , afirmă în stilul priponitei în pridvor : „Ministrul Justiţiei s-a transformat în avocatul mafiei!“ .

  2. De ce nu spuneti ca inceputul acestor „protocoale”a fost facut pe vremea lui Nastase(psd),colaborarea fiind parafata de Radu Timofte si Ilie Botos „in baza unei intelegeri avute anterior”;acum psd face mare fum si contesta ceea ce a facut el insusi,aruncand mizeria in spatele altora

  3. Ca un popor tinut in saracie cu intentie de guvernantii care traiesc in LUX, avem dreptul sa ne intrebam, „daca vor sa transforme si hotarasca problemele justitiei intro „anexa a lor”, sa „hotarasca condamnarile prin Hotarare de Guvern”, pentru ce mai avem, „judecatorii, tribunal, curti de apel, ICCJ” ?, sa dfie desfintate iar probleme justitiei sa fie rezolvate prin … „hotarari de guvern”, mai simplu si mult mai economic pentru un popor „sarac”.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.