Românul care merge pe jos la Paris să aducă rămăşiţele lui Brâncuşi în România De fapt, prima lui dorinţă a fost ca lucrările sale să fie donate guvernului român, dar autorităţile comuniste le-au respins şi au devenit proprietate franceză. Score: 0,25
Parlamentarii bulgari recurg la absenteism pentru a respinge legea confiscării averilor Pe de altă parte, Curtea Constituţională respins o propunere de modificare a constituţiei în care nu se mai menţionează că proprietatea se prezumă a fi dobândită licit. Score: 0,25
Întâlnire Vlad Filat-Igor Smirnov în Supercupa Moldovei "Am abordat şi chestiuni care au înregistrat progrese – transmiterea porţiunii de drum de la Palanca în proprietatea Ucrainei, stabilirea cursei aeriene regulate Kiev-Chişinău, dialogul activ în problema integrării europene, precum şi reglementarea problemei transnistrene. Score: 0,25
Guvernul grec răspunde: Nu vindem nicio insulă nimănui Nici o insulă grecească nu este de vânzare, în afara cazului în care este deja proprietate privată" a spus Pavlos Geroulanos, citat de CNN Turk, într-un interviu recent acordat la consulatul grecesc de la Istanbul. Score: 0,25
Petrom a dat lovitura. A descoperit un zacamânt de gaze naturale în Oltenia Ministerul Economiei deţine 20,64% din acţiunile Petrom, Fondul Proprietatea deţine 20,11%, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare 2,03% iar 6,21% se tranzacţionează liber la Bursa de Valori Bucureşti. Score: 0,25
Afaceri cu parcuri şi grădini publice Parcul de pe Aleea Ciceu a ajuns în prima fază în proprietatea unui bărbat de 92 de ani, graţie comisiei conduse de pediști. Score: 0,25
Fondul Proprietatea vrea să se listeze la Varşovia Franklin Templeton, administratorul Fondului Proprietatea (FP), recomandă acţionarilor listarea secundară a Fondului la Bursa din Varşovia, în primul trimestru al anului 2012, prin vânzarea a maximum 10% din acţiuni, potrivit unui comunicat transmis miercuri. Score: 0,67
Microsoft cere Samsung drepturi de autor de 15 dolari pentru fiecare smartphone produs Microsoft a anunţat, în aprilie anul trecut, că a încheiat un acord de licenţiere cu grupul taiwanez HTC Corp, în baza căruia va încasa plăţi din drepturi de proprietate intelectuală pentru fiecare telefon Android produs de companie. Score: 0,25
Consilierii PSD spun că sentinţa în cazul Constanda poate fi schimbată Şi dacă ar câştiga, el ar trebui trimis, ca alţi mulţi propietari despăgubiţi, la Fondul Proprietatea", a mai spus consilierul general PSD Victor Stan. Score: 0,25
Constanda a câştigat procesul cu Primăria Capitalei Spaţiul verde i-a fost dat lui Constanda după ce el cumpărase dreptul de proprietate asupra terenului pe care Primăria Capitalei construise Satul Francez. Score: 0,25
Bursa de la Bucureşti a închis şedinţa de marţi pe verde Cea mai mare lichiditate a fost atrasă de titlurile Fondul Proprietatea (FP), de 27,47 milioane lei, cotaţia lor scăzând cu 0,19%, la 0,5290 lei/acţiune. Score: 0,25
Ultima săptămână pentru pregătirea vânzării acțiunilor Petrom pe bursă Fondul Proprietatea, un fond de investiţii înfiinţat pentru a-i despăgubi pe românii ale căror proprietăţi au fost confiscate de regimul comunist, deţină încă 20%. Score: 0,25
Erste: Într-un an de zile aurul ar putea costa peste 2000 de dolari uncia Stöferle explică de ce aurul nu aduce nicio dobândă: "Aurul reprezintă o proprietate pură, fără nicio obligaţie faţă de o persoană sau o instituţie. Score: 0,25
Team Saxo Bank îl trage în jos pe Contador Evans ar fi putut intra încă de duminică în "proprietatea" tricoului galben, dar marii campionii nu se înghesuie în primele 5 sau 6 etape să ocupe prima poziţie (pentru a nu fi atacaţi de contracandidaţi – n.a.), Score: 0,25
Cum arată veniturile şi cheltuielile românilor în primele trei luni din 2011 La formarea veniturilor totale ale gospodăriilor au contribuit, de asemenea, veniturile din prestaţii sociale în proporţie de 24,9%, veniturile din agricultură cu 1,9%, veniturile din activităţi neagricole independente cu 2,6% şi cele din proprietate şi din vânzări de active din patrimoniul gospodăriei cu 1,7%. Score: 0,25
Udrea: Voiculescu să investească în turism banii daţi pe salariile celor care toacă ce se face bine Adevăratii investitori în turism au de suferit din cauza comportamentului acestor agenţi economici, care flutură dreptul constituţional de proprietate. Score: 0,25
Actorii, ziariştii şi cântăreţii strâng rândurile Mai mult, demersul ANAF este ilegal, întrucât contravine dreptului comunitar european şi jurisprudenţei CEDO, potrivit cărora acordarea dreptului de exploatare a unui drept de proprietate intelectuală de către autor angajatorului său nu este un contract de prestări de servicii, ci un contract de realizare a operei. Score: 0,25
Boc: Abrogarea caracterului licit permite confiscarea unei părţi din avere pentru infracţiuni majore Prevederea a fost declarată drept neconstituţională de către Curtea Constituţională, cu argumentul că abrogarea acestui text privind averea dobândită licit suprimă garanţia dreptului de proprietate privată. Score: 0,26
Emil Boc susţine ideea desfiinţării sistemului public de pensii Una dintre ideile principale ale proiectului prezentat de ISP, al cărui preşedinte este Valeriu Stoica, este că sistemul de pensii afectează grav dreptul de proprietate şi, pe cale de consecinţă, ar trebui desfiinţat, scrie Jurnalul Naţional. Score: 0,25
Dosarul Poşta Română, amânat pentru 26 septembrie …DNA, în perioada 2005-2007, printr-un şir de acte nelegale, reprezentanţii Poştei au contribuit la trecerea unui imobil din proprietatea publică a statului român în proprietatea privată a SC Imopost Developments SA, demers în care au fost implicaţi şi doi membri ai Guvernului, prin emiterea unui act normativ cu scopul de a favoriza… Score: 0,25
Templeton va anunţa dacă scoate FP pe o bursă străină Franklin Templeton, administratorul activelor de 4 mld.euro ale Fondului Proprietatea (FP), va anunţa concluziile la care a ajuns cu privire la listarea secundară a Fondului pe o bursă străină până la finele săptămânii.Oficialii Templeton au confirmat că anunţul va fi făcut până joi, 30 iunie. Score: 0,25
Vanghelie: Am înţeles că se vine cu un know haos. Ejacularea e un cuvânt tehnic MDRT nu este proprietatea nimănui. Score: 0,25
ÎCCJ judecă miercuri dosarul ‘Poşta Română’ …DNA, în perioada 2005-2007, printr-un şir de acte nelegale, reprezentanţii Poştei au contribuit la trecerea unui imobil din proprietatea publică a statului român în proprietatea privată a SC Imopost Developments SA, demers în care au fost implicaţi şi doi membri ai Guvernului, prin emiterea unui act normativ cu scopul de a favoriza… Score: 0,25
Grecia, scoasă la vânzare. Populaţia se revoltă împotriva guvernului Se presupune ca statul deţine 70.000 de terenuri şi clădiri situate în cele mai scumpe zone ale ţării, însă "The Wall Street Journal" sugerează că proprietatea poate fi usor contestată şi se poate ajunge la procese de ani de zile şi chiar la legi care sa interzica valorificarea unui teren pe care statul l-a pierdut… Score: 0,25
Călătorii prin cele mai frumoase grădini ale Europei Grădina Vilei La Pietra „La Pietra", vechea reşedinţă a lui Sir Arthur Acton (astăzi proprietate privată a Universităţii din New York), îşi deschide porţile. … În apropiere, se află „Plantier de Costebelle", proprietatea lui Renaud Lugagne. Score: 0,25
Oamenii de cultură se revoltă …mărci de fabrică şi de comerţ, procedee tehnice, know-how, din drepturi de autor sau drepturi conexe dreptului de autor.Persoanele fizice care obţin venituri din drepturi de proprietate intelectuală, de o manieră independentă potrivit Codului Fiscal, sunt persoane impozabile în scopuri de TVA şi trebuie să solicite înregistrarea în scopuri… Score: 0,25