Actualitate Editorial De ce îi este frică lui Traian Băsescu de profesorul Andrei Marga? "Am remis primului-ministru şi Preşedinţiei ţării propunerea de expulzare a ambasadorului Siriei la Bucureşti şi de rechemare a ambasadorului român din Siria. … ”Preşedinţia a menţionat faptul că nu acceptă propunerea noastră", transmitea Andrei Marga ulterior. Score: 0,31
Actualitate Plenul Senatului a aprobat ancheta parlamentară privind activitatea CEC Bank Propunerea transmisă plenului de Biroul Permanent a întrunit 102 voturi "pentru", 13 voturi "împotrivă" şi cinci abţineri. Score: 0,30
„Descentralizarea va da o lovitură mortală capacităţii de ocrotire a patrimoniului cultural naţional” În acest sens vă rugăm să notaţi căintenţia este mai mult decât evidentă în propunerea legislativă în care se spune că directorii noilor Direcţii vor fi numiţi prin Hotărâre a Consiliilor Judeţene iar propunerile de numire vor fi făcute de către… Score: 0,28
Demeter, omul UDMR și totodată al lui Băsescu, „deține 5 funcții” în TVR A căzut iarăşi la vot propunerea şi la CNA s-a înmormântat totul.Mă mir că în ceea ce vă priveşte memoraţi şi ce n-aţi făcut, iar în ce mă priveşte preferaţi să treceţi sub tăcere atâtea cauze apărate cu toată fiinţa mea.2. Score: 0,29
Actualitate Târgu Jiu: Percheziţii la sediul Federaţiei Mine Energie Joi seară, Tribunalul Gorj a respins propunerea procurorilor Parchetului Tribunalului Gorj de arestare preventivă pentru 29 de zile a lui Marin Condescu, aceeaşi decizie fiind luată şi în cazul vicepreşedintelui Clubului sportiv Pandurii Târgu Jiu, Viorel Temelescu, şi el reţinut în aceeaşi seară cu Condescu. Score: 0,30
Andreea Marin debutează în animaţie cu „Păsări Libere 3D” Actorul a acceptat încântat propunerea de a-l interpreta pe curcanul Reggie gândindu-se la fetiţele sale, care sunt nerăbdătoare să îl descopere într-un rol de erou. Score: 0,29
Actualitate Prefectul județului Galați, eliberat din funcție de ministrul Radu Stroe Ministrul Afacerilor Interne, Radu Stroe, a semnat, vineri, propunerea de eliberare din funcția de prefect al județului Galați a lui Emanoil Cătălin Bocăneanu, informează MAI. Score: 0,33
Actualitate Justiție Marin Condescu va fi cercetat în libertate Preşedintele Consiliului de Administraţie al Clubului Sportiv Pandurii Târgu Jiu, Marin Condescu, reţinut pentru delapidare, fals în înscrisuri, uz de fals şi spălare de bani, va fi cercetat în libertate, după ce instanţa a respins propunerea procurorilor de arestare preventivă a acestuia. Score: 0,30
Actualitate Propunere: Paradă militară de 1 decembrie o dată la cinci ani Paradă de Ziua Naţională o dată la cinci ani este propunerea fostului ministru al Apărării, Corneliu Dobriţoiu, anunţată după ce Guvernul a alocat aproape un milion de euro pentru defilarea de anul acesta pe sub Arcul de Triumf, potrivit digi24. Score: 0,30
Actualitate Justiție Ioan Mihăilă și Eugen Brădean, trimiși în judecată în dosarul Mită la Hidroelectrica La propunerea procurorilor, Tribunalul București a dispus arestarea preventivă pentru 29 de zile a celor doi inculpați, mai adaugă DNA. Score: 0,29
Raportul Comisiei parlamentare „Roşia Montană” Ministru a informat Comisia Specială că nu există un astfel de studiu, dar propunerea legislativă acoperă din acest punct de vedere impactul. Score: 0,29
Actualitate Traian Băsescu: S-a urmărit acuzarea mea de înaltă trădare Am rugămintea să arate un singur document care să cuprindă propunerea de vânzare a unei singure nave şi să scrie "aprobat de Traian Băsescu". Score: 0,28
Deja Vu! ”Propunerea de a lua tot timpul camera ca partener m-a incitat” – … Propunerea de a lua tot timpul camera ca partener m-a incitat pentru că presupune un joc puţin diferit de ceea ce faci în mod obişnuit. Score: 0,31
Actualitate Ponta: Angajarea răspunderii pe descentralizare, în 19 noiembrie Proiectul va pleca imediat la Parlament, cu propunerea din partea noastră – sigur, dacă Birourile reunite vor fi de acord – ca prezentarea Legii descentralizării asupra căreia ne angajăm răspunderea să fie făcută… Score: 0,30
Actualitate Judecătorul Ionuţ Matei, aviz favorabil pentru funcţia de vicepreşedinte al Înaltei Curți Propunerea ca judecătorul să ocupe funcţia vacantă de vicepreşedinte al instanţei supreme va fi înaintată preşedintelui Traian Băsescu, în vederea semnării decretului de numire a acestuia. Score: 0,29
Actualitate 2.0. Se pregătește un aparat care filmează 360 de grade Acesta este propunerea făcută de compania canadiană Bubl Technology cu noul lor produs: Bublcam. Score: 0,30
Actriţa Luminiţa Gheorghiu, nominalizată la premiile Academiei Europene de Film Propunerea a venit pentru rolul din lungmetrajul "Poziţia copilului", regizat de Călin Peter Netzer. Score: 0,30
Actualitate Antonescu: Voi propune luni, la şedinţa BPN al PNL, excluderea lui Roşca Stănescu …Spălarea Banilor să revină asupra anunţului pe care l-au făcut şi să spună «am greşit, nu ne-am uitat bine, documentele sunt autentice», dacă nu se întâmplă asta, propunerea mea (de excludere – n.r.) rămâne cea pe care v-am spus-o", a afirmat preşedintele PNL. Score: 0,30
Actualitate Crin Antonescu va propune excluderea lui Sorin Roșca Stănescu din PNL În august 2013, Crin Antonescu l-a eliberat pe Sorin Roșca Stănescu din funcția de consilier personal al său, după ce senatorul a criticat propunerea președintelui PNL pentru numirea lui Nini Săpunaru în fruntea Ministerului Transporturilor. Score: 0,29
TVR reia transmisia programelor în Republica Moldova de la 1 decembrie MAE anunţă găsirea unei soluţii de finanţare, dintr-un sold nerambursat de circa 9,4 milioane USD din creditul acordat în 1993, iar Ministerul Finanţelor din Republica Moldova primeşte favorabil propunerea. Score: 0,28
Premieră-eveniment la TNB O tradiţie glorioasă continuată de propunerea de la Craiova în regia lui Claudiu Goga cu Sorin Leoveanu în rolul principal şi, acum, cu montarea-eveniment semnată de Felix Alexa. Score: 0,28
Actualitate Justiție Virgil Măgureanu şi fiul lui Virgil Ardelean, audiaţi în dosarul „Mită la Hidroelectrica” Tribunalul Bucureşti a decis în 24 octombrie, la propunerea procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), arestarea preventivă pentru 29 de zile a lui Eugen Brădean – director de trading la Hidroelectrica – şi… Score: 0,29
Actualitate Senatul a respins propunerea privind instituirea Zilei Primarului Plenul Senatului a respins, în ședința de miercuri, propunerea legislativă care prevedea instituirea Zilei primarului care ar fi urmat a fi sărbătorită în data de 18 februarie, transmite AGERPRES. Score: 0,88
Actualitate Zgonea: Sunt de acord să stăm în vacanţă doar în luna august Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat marţi că este de acord cu propunerea făcută de viceliderul grupului senatorial al PP-DD, Steliana Vasilica Miron, prin care parlamentarii să aibă vacanţă în perioada verii doar în luna august şi… Score: 0,29
Actualitate Omul de afaceri Rareş Criste, audiat la DNA în dosarul „Mită la Hidroelectrica” Tribunalul Bucureşti a decis în 24 octombrie, la propunerea procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), arestarea preventivă pentru 29 de zile a lui Eugen Brădean – director de trading la Hidroelectrica – şi… Score: 0,29
Actualitate ZF:Subscrierile la Romgaz s-au închis, cererea de acţiuni a ajuns la 3,9 miliarde de lei, dublu decât toată oferta Statul a acceptat această variantă la propunerea consorţiului de intermediere condus de Goldman Sachs, din care mai fac parte Erste, BCR şi Raiffeisen Capital&Investment, care a susţinut că oferta Romgaz ar fi fost prea mare pentru a găsi finanţare doar pe bursa de la Bucureşti. Score: 0,29