ZF:Subscrierile la Romgaz s-au închis, cererea de acţiuni a ajuns la 3,9 miliarde de lei, dublu decât toată oferta

Perioada de subscriere în oferta publică iniţială (IPO) prin care statul vinde pe bursă 15% din acţiunile Romgaz Mediaş, cea mai valoroasă companie pe care o are în portofoliu, s-a încheiat joi, la ora 13:00.

Până la ora 13:30, în sistemul bursei s-au înregistrat ordine de subscriere pentru 121,5 milioane de acţiuni, la 32 de lei, valoarea totală ajungând la 3,9 miliarde de lei (875 de milioane de euro). Aceste ordine sunt doar pe tranşa de retail, unde pot subscrie persoane fizice şi firme care nu au ca obiect de activitate investiţiile financiare, potrivit Ziarului Financiar.

Nivelul subscrierilor poate creşte în continuare, având în vedere că intermediarii mai pot introduce în sistem până diseară ordinele primite de la investitori până la ora 13:00.

Numărul de acţiuni subscrise pe această tranşă este de două ori mai mare decât numărul de acţiuni vândute de stat în ofertă, de 57,8 milioane de acţiuni. Tranşa de retail reprezintă însă doar 15% din întreaga ofertă, adică 8,672 milioane de acţiuni, astfel că gradul de suprasubscriere este de 14 ori. O parte din ordinele de subscriere au fost susţinute prin credite acordate investitorilor de cele mai mari bănci locale, BCR, BRD şi Raiffeisen Bank.

Statul are însă posibilitatea de a aloca un pachet mai mare de acţiuni pe această tranşă, adică 20% sau chiar 25% din numărul total de acţiuni vândute în ofertă, şi să reducă tranşa investitorilor instituţionali, unde au subscris fondurile de investiţii, fondurile de pensii, SIF-urile şi alţi investitori calificaţi locali sau străini. Nivelul subscrierilor de pe tranşa instituţionalilor nu este public. Investitorii instituţionali au putut subscrie acţiuni în intervalul 24-32 de lei. În funcţie de preţul final, statul poate încasa între 1,39 mld. lei (310 mil. euro) şi 1,85 mld. lei (415 mil. euro).

Nivelul neaşteptat de mare al subscrierilor de pe tranşa de retail, care impune alocarea unui pachet mai mare pe această tranşă ajută statul să crească preţul final al ofertei, care se stabileşte pe tranşa investitorilor instituţionali.

Subscrierile realizate de investitorii de retail arată că nu era necesar ca oferta Romgaz să se deruleze concomitent şi pe bursa de la Londra, prin vânzarea de certificate de depozit. Statul a acceptat această variantă la propunerea consorţiului de intermediere condus de Goldman Sachs, din care mai fac parte Erste, BCR şi Raiffeisen Capital&Investment, care a susţinut că oferta Romgaz ar fi fost prea mare pentru a găsi finanţare doar pe bursa de la Bucureşti.

Sursa: Ziarul Financiar

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.