Artă avangardistă românească, la Amsterdam Muzeul Istoriei Evreieşti din Amsterdam are drept expoziţie permanentă obiecte de cult religioase, tradiţionale ritului mozaic. Score: 0,30
Robert Hossein, autorul unui colosal spectacol la Lourdes Cu numeroase fresce istorice la activ, cum ar fi "Danton şi Robespierre", lui Hossein nu-i sunt străine nici temele religioase, dacă amintim "Un om numit Iisus", pe Stade de France, cu care a intrat în Guinness Book pentru că a bătut toate recordurile de afluenţă. Score: 0,29
Bucureştenii s-au îmbulzit la plimbări gratuite cu vaporaşul în Herăstrău Evenimentul a început cu ridicarea pavilionului şi a marelui pavoaz, în prezenţa gărzii de onoare şi a fanfarei militare, după care a urmat oficierea unei slujbe religioase de comemorare a marinarilor căzuţi la datorie, parada vaporaşelor şi lansarea la apă a ancorei de flori. Score: 0,31
Scepticii, adesea mai educaţi, mai toleranţi şi mai informaţi despre Dumnezeu decât credincioşii Scepticii sunt adesea mai educaţi, mai toleranţi şi au mai multe cunoştinţe despre Dumnezeu decât persoanele religioase, scrie vineri Der Spiegel, care citează studii ce încearcă să afle ce se petrece în minţile persoanelor – tot mai multe – care declară că nu sunt credincioase, potrivit Agerpres. Score: 0,34
Guvernanţii au „miluit” Cultele cu un miliard dolari în ultimii 20 de ani Întâmplător sau nu, guvernanţii au miluit cultele religioase cu dublarea sau triplarea sumelor chiar în anii electorali, conform Antena 3.ro Guvernul român a alocat Cultelor patru milioane de dolari în 1990. Score: 0,30
În ani electorali, credinţa politicienilor se aprinde mai tare Întâmplător sau nu, guvernanţii au miluit cultele religioase cu dublarea sau triplarea sumelor chiar în anii electorali. Score: 0,30
David Cameron: Poliţia va putea folosi tunuri cu apă în caz de nevoie Tunurile cu apă, care până acum erau rezervate pentru Irlanda de Nord, unde au loc frecvent violenţe politico-religioase, vor fi disponibile în caz de necesitate în interval de 24 de ore, a precizat Cameron în faţa presei. Score: 0,30
Pe scenele europene ale verii …comun între fantasticul din „Robert Diavolul" de Meyerbeer, „Magiciana" lui Halévy sau „La Nonne sanglante" de Gounod şi intrigile bazate pe antagonisme religioase din „Hughenoţii" sau „Profetul" de Meyerbeer şi „Evreica" de Halévy, „Africana" de Meyerbeer, a căror poveste este mai aproape de spiritul… Score: 0,29
România are presa cel mai puţin liberă din Europa de Est Este ilegală şi "defăimarea religioasă" sau "ofensa publică la adresa simbolurilor religioase". Score: 0,29
Acces gratuit în Parcul Naţional Ceahlău sâmbătă, de ziua muntelui Pentru colectarea lor, la locul desfăşurării slujbei religioase vor fi amplasaţi saci speciali purtând sigla Parcului Naţional Ceahlău. Score: 0,30
După presă, şi sportivii români se lasă înduplecaţi de aurul de la Roşia Montană Nu in ultimul rand, trebuie spus ca impotriva acestui proiect s-au exprimat in mod explicit reprezentantii tuturor cultelor religioase din Rosia Montana. Score: 0,29
Preşedintele sirian autorizează prin decret pluripartidismul Noile partide vor trebui să respecte Declaraţia universală a drepturilor omului, să nu aibă baze religioase sau tribale şi să nu provină din organizaţii sau partide non-siriene. Score: 0,30
Ungaria: orice jurnalist care critică puterea este un inamic al statului Cel mai controversat articol este cel care stabileşte că "autoritatea competentă în recunoaşterea unei organizaţii religioase este parlamentul, cu o majoritate de două treimi, nu justiţia sau un minister." Score: 0,29
Patriarhia Română: Catedrala Mântuirii Neamului este o necesitate şi un simbol Conform acesteia, necesitatea publică a construirii importantului lăcaş rezidă şi în faptul că în Catedrala Mântuirii Neamului vor fi organizate ceremonii religioase cu caracter public – naţional, ca de exemplu pomenirea eroilor neamului românesc la sărbătoarea Înălţării Domnului – Ziua eroilor, (unul din hramurile viitoarei… Score: 0,29
Secretele unei restaurări grandioase A fost ridicată pe locul unor construcţii religioase succesive în secolul al XVII-lea, când biserica anterioară, construită în secolul al XII-lea şi mărită ulterior de Francisc I, nu mai era suficientă pentru cartierele Saint-Germain şi Saint-Germain-des-Prés. Score: 0,29
Un număr-record de germani au abandonat Biserica Catolică după scandalul preoţilor pedofili Astfel, 181.193 de germani au făcut demersurile necesare pentru a nu mai plăti impozite religioase Bisericii Catolice în 2010, aceasta fiind a doua cifră printre cele mai ridicate de când există ea şi aproape cu jumătate mai mult decât în 2009, potrivit documentului citat de AFP. Score: 0,30
Mitropolia Basarabiei răspunde acuzaţiilor eparhiei de Odesa în cazul bisericii româneşti de la Hagi Curda În acest context, Mitropolia Basarabiei face apel la conducerea Euroregiunii 'Dunărea de Jos" să monitorizeze respectarea drepturilor şi libertăţile religioase ale credincioşilor din localitatea Hagi Curda, subliniind că rămâne deschisă spre dialog şi colaborare cu structura locală a Bisericii Ruse de la Odesa, pentru… Score: 0,29
Ingrid Bergman, actriţa şi femeia marilor pasiuni Autorităţile religioase o voiau în iad, un senator american o numise "încarnarea diavolului". Score: 0,29
Pământ sacru, Monumente sacre Misterele Terrei sunt transmise în imagini, structuri, texte şi tradiţii care însumează o bogăţie de rituri, ritualuri şi credinţe religioase. Score: 0,29
Realitatea prostiei sociale vs salvarea generaţiilor tinere Continuăm să trăim în „epoca atacurilor perfide, chiar în tramvai", unde, „oamenii nu mai au reţinerile politeţii, nici inhibiţiile moralei religioase". Score: 0,28
Templele munţilor sacri Aproape toate tradiţiile arhitecturale majore ale lumii s-au dezvoltat ca răspuns la nevoile practicilor religioase. … Construcţiile erau locuri de cult, dar în acelaşi timp dădeau o dimensiune simbolică istoriei şi valorilor religioase. Score: 0,31
De la „Bretonele” lui Gauguin la Căţeluşul John Expoziţia permite însă cercetarea acestui realism înşelător şi descoperirea vicleniilor, jocului cu prototipurile antice, retoricii genului şi ponderii sociale a modelelor, logicii religioase a unei creştinătăţi din ce în ce mai destrămate. Score: 0,29
Legea minorităţilor – dictatul autonomiilor etnice …majoritare; anuleze rolul limbii oficiale de factor al coeziunii şi integrării sociale; lipsească de protecţia juridică a statului a identităţii etnice, culturale şi religioase a românilor care locuiesc în "teritoriile autonomiilor culturale ale minorităţilor"; creeze îngrădiri în exercitarea suveranităţii statului prin… Score: 0,29
O vară fierbinte printre gheţari alpini şi lacuri, printre incendiare festivaluri şi ispititoare muzee În secolul al XVI-lea, aici au venit două personalităţi străine: francezul Jean Calvin şi olandezul Erasmus, care au fugit de războaiele religioase. Score: 0,28
Un senator PDL devine guvernator al Clubului Rotary România Cluburile sunt apolitice şi deschise tuturor culturilor, raselor, etniilor şi confesiunilor religioase. Score: 0,30
Un nou stat pe harta lumii: Sudanul de Sud Zeci de lideri străini, printre care se numără 30 de înalţi demnitari africani, participă la ceremoniile dedicate independenţei, care vor include defilări militare, slujbe religioase, o ceremonie de ridicare a drapelului şi un eveniment în cursul căreia va fi parafată Constituţia provizorie a noului stat. Score: 0,30