Zis și executat! Cu moţiunea de cenzură la CCR UPDATE Guvernul a depus vineri, la Curtea Constituţională, sesizarea referitoare la existenţa unui așa-numit conflict juridic de natură constituţională în legătură cu moţiunea de cenzură. … „Sesizarea… Score: 0,32
DJ Popa Leuștean, caiaf cleios al circului pravoslabnic cu talangă cel care a primit sesizarea scrisă. Score: 0,28
Legea alegerilor parlamentare, trimisă la CCR Klaus Iohannis a cerut CCR să admită sesizarea de neconstituționalitate și să constate că legea este neconstituțională în ansamblul său. Score: 0,29
Industria „verde”, lovită dur de legea promulgată de Iohannis Industria a încercat astfel, pe ultima sută de metri, în condițiile în care sesizarea la Curtea Constituțională nu a avut succes, să împiedice intrarea în vigoare a noii legi a terenurilor agricole, despre care a spus că ar bloca practic orice investiție în regenerabile și nu numai. Score: 0,28
Metoda „Portocală” , aplicată şi la DIICOT Sesizarea depusă de avocatul Angela Drăgan, cea care a reuşit să obţină achitarea într-unul din dosarele Romexterra după ce au fost înlăturate probele obţinute de SRI… Score: 0,27
Italia: Gestionarea epidemiei a ajuns la faza penală Procuratura Romei, la sesizarea victimelor pandemiei şi avocaţior acestora, va audia depoziţiile deminitarilor italieni. Score: 0,28
Calvarul unui american în orașul lui Boc (I) …Cluj le-a respins atât cererea de repunere în termen cât și cererea de suspendare a autorizației de construire, cu motivarea aiuristică că a fost depășit termenul de sesizare de 30 de zile, care ar fi un termen de prescripție, deși în realitate este un termen de decădere, fapt recunoscut de Curtea de Apel Cluj, care a respins însă apelul… Score: 0,27
BREAKING NEWS Caz cutremurător în România Polițiștii au constatat că sesizarea se confirmă, întrucât echipajul medical de intervenție a declarat decesul copilului. Score: 0,28
Dosarul „10 august”, răsturnare de situație În baza art.29 alin.5 din Legea nr.47/1992 respinge ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.90 din Legea nr.135/2010 (Codul de procedură penală), formulată de intimatul Cucoş Gheorghe Sebastian, prin apărător. Score: 0,30
Tentativa de racolare dezvăluită de un primar Întrebat de Europa Liberă dacă va face o sesizare oficială către autorități pentru această tentative de racolare, primarul a răspuns negativ. Score: 0,27
Avocatul Poporului atacă iar Legea Carantinei la CCR Sesizarea înaintată la CCR de către Renate Weber vizează art. … În sesizarea sa, Avocatul Poporului afirmă că prevederile din lege atacate încalcă decizii precedente date de CCR şi încalcă, suplimentar, norme ale CEDO. Score: 0,31
Este pedofilia la fel de gravă ca omuciderea? Părerea mea este că votul majoritar al CCR, dacă va fi admisă sesizarea, va da dreptate Guvernului. Score: 0,28
Guvernul mai primeşte o lecție de la Avocatul Poporului Conform unui comunicat de presă, Avocatul Poporului a formulat un punct de vedere privind sesizarea de neconstituționalitate invocată de Guvernul României referitoare la prevederile Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. Score: 0,29
Cum explică Orban decizia care-i vizează pe pedofili Sesizarea nu vizează majorarea pedepselor propuse prin lege ci se referă la o singură prevedere, care a fost introdusă în cadrul dezbaterilor din Comisia Juridică a camerei decizionale, sub formă de amendament, afectând coerența instituției prescripției răspunderii penale”, se mai arată în scrisoarea premierului. Score: 0,33
Utile: Unde mai puteți suna dacă aveți probleme cu testarea La acest număr consumatorii pot solicita consiliere, informare și pot depune o sesizare în acest domeniu din perspectiva protecției consumatorilor, potrivit asociației. Score: 0,28
N-o să crezi: Cine era hoțul „Jandarmii din cadrul Detaşamentului 1 Mobil Bistriţa au întocmit actele de sesizare pe numele unui bărbat din Italia, care tranzita județul nostru. Score: 0,29
Binomul SRI-DNA o încasează din nou „Constată neregularitatea actului de sesizare, respectiv a rechizitoriului nr. Score: 0,28
Alina Mungiu-Pippidi: Dosarul 10 august nu trebuia deschis, nu închis Cum era dacă ieri citeați cu îndignare că CNCD nu i-a dat cîștig de cauză- dar fiind o diversiune ordinară nu s-a ajuns acolo, că evident CNCD nici nu s-a activat, dat fiind că nu era temei pentru nici o sesizare, oricît de stupidă, totul era pentru propagandă. Score: 0,27
BREAKING NEWS FOTO A fost prins tatăl criminal Potrivit polițiștilor, în 26 iulie o femeie din Cluj-Napoca a depus o sesizare cu privire la faptul că fiul ei de 8 ani nu a revenit la domiciliu, deși, conform înțelegerii, tatăl acestuia trebuia să-l aducă la domiciliul stabilit în seara zilei de 25 iulie. Score: 0,28
CCR a găsit încălcări de drepturi în supravegherea tranzacţiilor Nu poate fi reţinută nici susţinerea reprezentantului Ministerului Public consemnată în încheierea de sesizare, în sensul că solicitarea de informaţii privind tranzacţiile financiare nu constituie o ingerinţă în viaţa personală. Score: 0,29
Derapajul lui Orban, taxat de CSM Inspecţia Judiciară a întocmit şi un raport, la sesizarea preşedintei CSM Nicoleta Ţînţ, a Gabrielei Baltag şi a asociaţiilor judecătoreşti. Score: 0,28
”Escaladare fără precedent”: Incendiu în relația SUA-China Miercuri, la câteva ore de la această sesizare, Washingtonul a decis închiderea consulatului chinez. Score: 0,28
Petroliștii, obligați să devină fermieri ”Astfel, având în vedere decizia Curții Constituţionale a României (CCR) de a respinge, săptămâna trecută sesizarea privind neconstituționalitatea legii adoptate, considrăm imperios necesară re-examinarea legii în Parlament, astfel încât să fie eliminate impedimentele aduse noilor… Score: 0,28
Război politic pe un teren: „Atât de jos au putut ajunge Iohannis și Orban!” …instanţa civilă să ne dea banii înapoi pentru că sunt milioane de euro pe care le-am cheltuit şi toată această documentaţie a costat şi timp şi bani şi voi face şi o sesizare către Avocatul Poporului pentru a ataca la CCR Hotărârea de Guvern. Score: 0,28
Asta nu mai e imixtiune în „justiție”? DIICOT a anunţat miercuri că a dispus clasarea dosarului privind protestul din 10 august 2018, atât partea în care au fost cercetaţi şefii Jandarmeriei, cât şi sesizarea privind o tentativă de lovitură de stat. Score: 0,28
Judecătoarea Evelina Oprina, la zid pentru că a sesizat o posibilă fraudă (1) Aşa cum era normal, Evelina Oprina a înaintat o sesizare către DNA pentru verificarea celor semnalate de AM POCA. … Ei, bine, tocmai pentru că a făcut această sesizare către DNA, judecătoarea Evelina Oprina este pusă acum la zid de către secţia de judecători din CSM! Score: 0,29