Drept la replică Nu a existat în această lungă perioadă absolut nici o sesizare sau vreun avertisment la adresa mea, în ceea ce privește respectatea programului de lucru, îndeplinirea atribuțiilor de serviciu sau comportamentul la locul de muncă. Score: 0,27
Pârât la CNCD: Teodosie traduce ce a vrut să zică despre femei! Sesizarea a fost făcută de Ziua egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi. Score: 0,29
Urmează la prăduit ariile protejate Ordonanța n-a rezistat, însă, decât un an, fiind suspendată printr-o decizie a Curții Constituționale, la sesizarea formulată de niște parlamentari sensibili la nemulțumirile custozilor care își pierduseră vacile de muls. Score: 0,27
Andrei Marga: Carte despre statul actual În filosofia cunoaşterii, am pledat pentru a recunoaşte preeminenţa sensului faţă de adevăr şi am lărgit sesizarea dependenţelor cunoaşterii dinspre înzestrările şi cultura subiectului şi împrejurările de viaţă. Score: 0,27
Pandemia a umanizat relația bancă-client Totodată, 54 de cereri au fost soluționate amiabil de către comercianți, după sesizarea CSALB (comercianții au negociat direct cu consumatorii), respectiv 39 de cereri soluționate amiabil de bănci și 15 cereri soluționate amiabil de către IFN-uri. Score: 0,27
Decizie majoră pentru părinții cu copii bolnavi! Curtea Constituţională a admis, marţi, o sesizare a Avocatului Poporului şi a decis că, în cazul copilului cu afecţiuni grave, asiguraţii au dreptul la concediu şi indemnizaţie pentru îngrijirea copilului bolnav cu vârsta cuprinsă între 16 şi 18 ani. Score: 0,28
Ministrul Justiției, acuzat de încălcarea legii În raport de aceste argumente, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a constata că faptele descrise în actul de sesizare sunt prevăzute de legea penală, întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu prevăzute de art. Score: 0,27
Primarul Cherecheș, bun de plată Dosar nr: 19/33/2020 Tip solutie: Admite cererea Solutia pe scurt: Admite sesizarea formulată de CCA de pe lângă Curtea de Apel Cluj prin Ordonanţa nr. Score: 0,28
Filmul întreg al făcăturii marca USR La data de 20.03.2021, prefectul l-a contactat telefonic pe șeful IJJ Timiș și i-a cerut să trimită un echipaj la sediul Instituției Prefectului întrucât are sesizări cu privire la nerespectarea normelor legale în zona restaurantelor de pe lângă hoteluri, insistând că sesizarea este urgentă, dar fără a oferi alte detalii. Score: 0,28
Procurorii, sesizați privind accesul în Registrul de vaccinări Corpul de control al premierului a transmis Ministerului Public o sesizare penală „in rem”, ca urmare a verificărilor preliminare efectuate la Ministerul Sănătății și la celelalte instituții care au atribuții legale în privința gestionării platformei naționale privind vaccinarea. Score: 0,88
Vorbe grele taxate cu o sancţiune fără precedent În plus, discuțiile în contradictoriu s-au purtat între mai mulți parlamentari, dar sesizare i s-a făcut doar unuia, iar restul, la fel de vinovați pentru escaladarea situației, au fost trecuți, îngăduitor, cu vederea… Score: 0,28
Valer Marian: Cum am învins Binomul într-o înscenare judiciară (II) Inspectia Judiciara nu se putea implica legal in solutionarea asazisului dosar Govor si nu putea solicita relatii decat daca ar fi existat o sesizare privind tergiversarea solutionarii acestuia, ceea ce nu era cazul dupa cateva luni de la demararea judecatii. Score: 0,29
Fond UE de redresare sau de transfer al puterii? De data aceasta, Curtea de la Karlsruhe a acceptat sesizarea că fondul de recuperare economică de 750 de miliarde de euro al UE se bazează pe punerea în comun a datoriilor statelor membre UE, pe un ”transfer financiar” care este interzis de constituția Germaniei și este inacceptabil pentru statele austere precum Germania. Score: 0,30
Coaliția „mea” cu năbădăi: Pe ce se mai contrează liberalii și pluseriștii De asemenea, în ceea ce priveşte sesizarea Comisie de la Veneţia, noi am apelat întotdeauna la sesizarea Comisiei de la Veneţia, dar sesizarea Comisiei de la Veneţia trebuie făcută de acele entităţi ale statului român care au dreptul de a sesiza Comisia de la Veneţia”. Score: 0,30
Palmă dată DNA. Fostul senator Valer Marian, achitat Inlatura dispozitia instantei de fond de lasare ca nesolutionata a laturii civile cu privire la faptele ce fac obiectul actului de sesizare la punctele I.2 si II din rechizitoriu. Score: 0,27
Sesizare făcută de Avocatul Poporului: Ce se întâmplă cu restricţiile Not found: sesizare Score: 0,52
Proiect USR PLUS: Sancțiuni mai dure pentru parlamentari De asemenea, USR PLUS a depus o sesizare la Comisia juridică, de disciplină și imunități pe numele deputatului AUR Dan Tanasă”, anunță USR PLUS. Score: 0,31
Acuzații incredibile la adresa unui general al Armatei Sesizarea parchetului militar a fost făcută de către conducera DGIA”, a mai transmis Parchetul. Score: 0,28
DNA și DIICOT să vină să vă ia! Ce are protestul de la metrou de împărțit cu terorismul Și plângere la DIICOT Totodată, Poliția Română a transmis că vineri a fost primită o sesizare din partea Metrorex, privind încălcarea art. … Sesizarea a fost înaintată, de urgență, DIICOT. Score: 0,30
Vot cu scântei pentru desființarea SIIJ Le-am spus să facă sesizare la Poliție, să fie identificat cel sau cei care au putut să gândească așa ceva”, adaugă liderul PNL. Score: 0,27
Capul lui Netejoru vrem! ”Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât sesizarea comisiei formate conform art.67 alin.5 raportat la alin.31 din Legea nr.217/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu propunerea de analizare… Score: 0,28
Petrecere „mortală” Conform IPJ Cluj, sesizarea a venit pe 7 martie noaptea și anunța că în apropierea unui local din Apahida, județul Cluj, a fost găsită o persoană în stare de inconștiență. Score: 0,28
Până unde merge neșcolirea politicienilor și demnitarilor din România (II) Am formulat o interpelare parlamentara si o sesizare penala pe aceasta tema, dar la prima nu am primit raspuns, iar a doua a fost tergiversata si musamalizata prin clasare. Score: 0,27
Raportul IGPR: Criminalul de la Onești avea mai multe dosare pentru violență Raportarea în scris către IGPR a fost efectuată la ora 19.03, iar conform procedurilor legale în vigoare ar fi trebuit efectuată în maxim 2 ore de la sesizare, adică 13.47. Score: 0,28
Jaf de proporții biblice în pădurile României (II) “Verificările se vor face prin sondaj” Sesizarea nr. Score: 0,28
Alertă cu bombă la un hotel UPDATE În urma controlului pirotehnic și a activităților desfășurate s-a constatat faptul că sesizarea privind bomba aflată într-un hotel din Iași nu se confirmă, anunță IPJ Iași. Score: 0,28