Metrorex are un buget de investiţii de 4,23 miliarde lei până-n 2014 Haşdeu (Universitate) de pe Magistrala 5 (Pantelimon – Universitate- Drumul Taberei), care beneficiază şi sprijinul Băncii Europene de Investiţii (BEI) de şi 390,46 milioane lei pentru staţia şi depoul Valea Ialomiţei de pe aceeaşi magistrală. Score: 0,30
Roşia Montană: o afacere de 18 miliarde de euro cu prea puţine beneficii pentru România Dacă guvernul ţării mele este incapabil să protejeze ultimele lucruri valoroase pe care România le mai are, prefer să cer sprijinul Parlamentului European să facă aceasta, cu speranţa că, într-un număr de ani, România va avea un guvern devotat binelui public şi protecţiei mediului". Score: 0,30
Analiză asupra suprapunerii alegerilor locale cu cele parlamentare Argumentele alegerilor locale din 2008 Alegerile locale din 2008 arată că principiul parităţii nu este potrivit pentru USL şi că PSD este cel mai vulnerabil în alegeri în cazul în care candidaţii USL ce provin din partea PSD vor conta pe sprijinul PNL. Score: 0,30
Prin constituirea USL, PNL a îndepărtat PSD de PDL Să nu se uite că PNL a guvernat minoritar anti-Băsescu perfect până la finalul lui 2008 numai datorită sprijinului din umbră al PSD, cu care a găsit o platformă comună de colaborare, chiar dacă doctrinele lor se bat cap în cap. Score: 0,29
Angela Merkel vrea o guvernare economică a zonei euro La rândul său, premierul sloven şi-a manifestat sprijinul faţă de iniţiativa franco-germană, care nu s-a bucurat de unanimitate în Europa, calificând-o drept 'un pas în direcţia cea bună'. Score: 0,30
Italia s-a împrumutat cu 7,7 mld euro Cu sprijinul BCE, Italia a reuşit să împrumute 7,7 miliarde de euro la 10 ani şi la un randament în scădere. Score: 0,31
Aur sau cianură pentru România? Rosia Montana Gold Corporation (RMGC) spera la profituri de ordinul miliardelor de dolari, asta si pe fondul sprijinului primit din partea actualei puteri dar si a cresterii pretului aurului in urma prelungirii crizei. Score: 0,30
Destinul tragic de spion al lui Ernest Hemingway …în 1942, un dosar de atentă supraveghere, construindu-i probele de "neloialitate" din informaţii mărunte, cum ar fi semnarea de către scriitor a unui apel în sprijinul persoanelor care au încălcat Legea Neutralităţii sau acţiunile sale în favoarea loialiştilor republicani din Spania, pentru ca mai apoi simpatia pentru Fidel… Score: 0,29
35 de percheziţii pentru prinderea a două grupări de falsificatori de carduri Cercetările se efectuează cu sprijinul ofiţerilor de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Craiova iar suportul tehnic şi informativ a fost asigurat de DGIPI şi Serviciul de Informaţii şi Protecţie Internă Dolj. Score: 0,30
Aurul de la Certej aparţine unui grec din clientela PDL În acest sens, trebuie reaminit că Roşia Montană Gold Corporation, compania care, cu sprijinul lui Traian Băsescu, va exploata zăcământul de la Roşia Montană, este o societate în proporţie de 80 la sută canadiană, listată la Bursa de la Toronto. Score: 0,29
Roşia Montană şi cocoşeii din sertar Atunci când eşti racolat şi intri în sistem, te bucuri de protecţia lui deplină, iar pe de altă parte, de sprijinul lui puternic în carieră. Score: 0,29
PSD: Udrea minte, PDL doar simulează că face ceva pentru turism Potrivit comunicatului citat, social-democraţii îi reproşează lui Udrea că nu a emis "niciun act normativ "pentru sprijinul turismului în perioada de criză, în cei 3 ani de mandat, în cea mai grea perioadă economică de după 1990". & Score: 0,29
Doar o parte dintre caii salvaţi de la sacrificare au ajuns duminică la Tulcea Proiectul nu a beneficiat până în prezent de sprijinul autorităţilor tulcene, având în vedere situaţia sanitar-veterinară a zonei aflate la graniţa de est a Uniunii Europene, fragilitatea eco-sistemelor din Delta Dunării, dar şi situaţia terenurilor din Rezervaţie care sunt domeniu public de interes naţional. Score: 0,29
Cine şi în ce condiţii va primi ajutoare pentru încălzire la iarnă …ajutoare cu caracter permanent şi alte creanţe legale, cu excepţia ajutorului social prevăzut de Legea 416/2001, a burselor de studiu şi a burselor sociale, precum şi a sprijinului financiar acordat elevilor în cadrul Programului naţional de protecţie socială "Bani de liceu. Score: 0,29
Cine şi în ce condiţii va primi ajutoare pentru încălzire la iarnă …ajutoare cu caracter permanent şi alte creanţe legale, cu excepţia ajutorului social prevăzut de Legea 416/2001, a burselor de studiu şi a burselor sociale, precum şi a sprijinului financiar acordat elevilor în cadrul Programului naţional de protecţie socială "Bani de liceu. Score: 0,29
Interlopul Ghenosu ameninţă din închisoare: Când ies, se va cutremura lumea! Procurorii spun că reţeaua de prostituţie şi proxenetism a fost iniţiată începând cu anul 2008, pe teritoriul Irlandei, când Ghenosu, cu sprijinul lui Eugen Neacşu şi Petre Mierloiu au început să plaseze tinere pe teritoriul Irlandei în diverse locaţii, în special Dublin şi Galway, asigurându-le în prelabil… Score: 0,29
Andreea Paul Vass, atac la Ponta: S-a cocoţat în politică pe spatele unei femei Deloc stânjenit de ridicolul situaţiei, domnul Victor Ponta a declarat ritos azi participantelor social-democrate la şcoala politică de la Mamaia că vor avea sprijinul său în stabilirea unei cote alocate femeilor pentru candidaturile la alegerile din 2012. Score: 0,30
Coana Joiţica, mărinimoasă cu Festivalul Mamaia Vorbind în continuare foarte frumos despre ministra PDL Udrea, Voicu nu a mai contenit cu laudele: „Şi sprijinul ei a contat anul acesta". Score: 0,30
Concurs în PDL pentru înfiinţarea de muzee ale comunismului Din păcate pentru Traian Băsescu şi PDL, el nu este în nici un fel sub tutela lor fiind creat exclusiv prin eforturile a două personalităţi, Ana Blandiana şi Romulus Rusan, care şi-au dăruit eforturile din ultimele două decenii acestui proiect, beneficiind de sprijinul Consiliului Europei. Score: 0,31
„Odiseea” unui proiect de lege: Statutul minorităţilor naţionale din România (varianta UDMR din 2005) Uniunea noastră, şi, în primul rând, grupul ei parlamentar, trebuie să creeze starea autonomiei cu sprijinul dreptului, al legilor. Score: 0,28
Vrancea: Recepţie finală la podurile reconstruite pe DN 2M şi DN 2L Sprijinul financiar nerambursabil acordat de Uniunea Europeană a fost de 32,9 milioane euro din cele 41,4 milioane euro, valoarea totală a proiectului. Score: 0,30
DSK le-a mulţumit tuturor celor care l-au sprijinit în timpul ‘coşmarului’ Vreau să le mulţumesc tuturor prietenilor mei din Franţa şi SUA care au crezut în nevinovăţia mea, dar şi miilor de oameni care ne-au transmis sprijinul lor în scris', potrivit unui comunicat publicat după achitarea lui DSK. Score: 0,30
Tulburătorul dans contemporan din România la Istanbul …susţinută de Cosmin Manolescu, va fi ilustrată cu videoclipuri incluse pe DVD-ul "Dans.Ro 2007", produs de Gabriela Tudor şi Fundaţia "Proiect DCM" cu sprijinul Ministerului Culturii din România, cu fragmente din piese recente realizate de diverşi coregrafi români, precum şi dintr-o varietate de proiecte internaţionale… Score: 0,30
UE deblochează 110 milioane euro pentru relansarea economiei tunisiene 039;Comisia Europeană marchează sprijinul său faţă de măsurile de relansare luate de guvernul tunisian şi încrederea sa în potenţialul viitor al economiei tunisiene', a spus comisarul european pentru extindere şi politica de vecinătate, Stefan Füle. Score: 0,30
ANAT oferă „Zile gratuite de vacanţă” Programul, realizat în parteneriat cu hotelierii din România, include oferte speciale care vin în sprijinul turiştilor, prin acordarea unui număr de zile gratuite de vacanţă, după modelul "plăteşti 5 nopţi şi stai 6 sau chiar 7". Score: 0,30