Israelul a lovit Beirutul ca ripostă la atacurile Hezbollah – VIDEO

Israelul a procedat ultima dată la lovituri asupra Beirutului în urmă cu o săptămână, când Netanyahu a declarat : „Nu vom permite atacuri asupra teritoriului nostru sau asupra comunităţilor noastre şi vom acţiona în consecinţă”.

Israelul a lovit Beirutul ca ripostă la atacurile Hezbollah – VIDEO

IDF a lovit periferiile sudice ale Beirutului FOTO: X/@DanielCohenTV

Israelul a procedat ultima dată la lovituri asupra Beirutului în urmă cu o săptămână, când Netanyahu a declarat : „Nu vom permite atacuri asupra teritoriului nostru sau asupra comunităţilor noastre şi vom acţiona în consecinţă”.

Cel puțin trei persoane au fost ucise în atacurile israeliene de duminică dimineață, care au vizat periferiile sudice ale capitalei Libanului.

Israelul a anunţat că a efectuat atacuri aeriene asupra bastioanelor Hezbollah din sudul Beirutului, ca răspuns la tiruri trase duminică dimineaţă asupra nordului Israelului, cel mai recent punct de tensiune într-un armistiţiu fragil, relatează CNN, potrivit News.ro.

Forţele de Apărare ale Israelului (IDF) au declarat că au „atacat ţinte teroriste ale organizaţiei teroriste Hezbollah” în sudul Beirutului „ca răspuns la focurile de armă trase de Hezbollah asupra teritoriului israelian”.

Imaginile au arătat pagube la o clădire de apartamente din cartierul Dahiyeh, un bastion al Hezbollah.

Israelul a procedat ultima dată la lovituri asupra Beirutului în urmă cu o săptămână, când Netanyahu a declarat: „Nu vom permite atacuri asupra teritoriului nostru sau asupra comunităţilor noastre şi vom acţiona în consecinţă”.

La începutul acestei luni, SUA au mediat un nou armistiţiu între Israel şi Liban, în temeiul căruia Israelul s-a angajat să nu atace Beirutul dacă Hezbollah nu va ataca civilii israelieni. Hezbollah a respins noul acord.

Ultimele atacuri marchează a patra oară când Israelul a atacat Beirutul de la intrarea în vigoare a unui acord de încetare a focului cu Libanul, la jumătatea lunii aprilie.

Cel puțin trei persoane au fost ucise, în urma loviturilor Israelui în Beirut

Atacurile israeliene anterioare asupra Beirutului, acum o săptămână, au declanşat un atac cu rachete balistice iraniene asupra Israelului, ameninţând să anuleze eforturile SUA de a ajunge la un acord de încetare a focului cu Iranul.

De atunci, Teheranul a promis să răspundă la orice atac israelian asupra Libanului, dar până acum s-a abţinut de la ripostă, după ce Trump a cerut ca atât Israelul, cât şi Iranul să înceteze atacurile reciproce.

Cel puțin trei persoane au fost ucise în atacurile israeliene asupra suburbiilor sudice ale Beirutului, spun autoritățile libaneze, în cadrul celei mai recente escaladări militare despre care observatorii avertizează că ar putea deraia negocierile delicate de pace dintre Statele Unite și Iran, potrivit AlJazeera.

Agenția de apărare civilă din Liban a declarat că cel puțin trei persoane au fost ucise și alte șase rănite în atacurile Israelului asupra zonei Dahiyeh din capitala libaneză.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.