Credite false de sute de miliarde de lei se aranjau la barul „Jamaica” din Braşov …nu mi le amintesc şi se discutau aspecte privind sumele de bani ce urmau a fi folosite pentru rambursarea creditelor scadente şi ce sume urmau a fi din nou acordate cu titlu de credit. Score: 0,26
Legătura între opoziție, putere și Integrala Lebesgue-Radon Un titlu de referință în domeniu este chiar cartea primului ministru Sorin Grindeanu, pe care îl rugasem deja să-mi furnizeze un exemplar al cărții când m-am lovit de absența volumului din biblioteca Institutului de Matematică. Score: 0,26
Acuzat că a ucis 102 deţinuţi politici la Galați Pentru încadrarea juridică a faptei în infracțiunea de tratamente neomenoase, prevăzută și pedepsită de art.358 alin.1 din Codul penal 1968, Titlul XI al Părții Speciale – Legea nr.15/1968, intrat în vigoare la data de 01 ianuarie 1969, cu aplic. Score: 0,26
Pedepse mai mari pentru falsificarea alimentelor, medicamentelor şi a mărcilor Totodată, falsificarea în orice mod a mărcilor de titlu, a mărcilor de garanţie proprie sau a mărcilor de certificare constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la un an şi 6 luni la 5 ani. Score: 0,26
Biserica Evanghelică, un agent imobiliar păcătos După retrocedare, Biserica Evanghelică l-a închiriat muzeelor pentru 10 ani O judecată strâmbă Astfel, în decizia pe fond a Tribunalului Brașov se arată că „titlul în temeiul căruia a fost preluat bunul imobil în litigiu (n.r. Score: 0,26
Sfârșitul și începuturile Europei în dans Diversitatea este conceptul de bază în spectacol, al cărui titlu artiștii greci și slovaci din RotlessRoot spun că a fost inspirat de EU63-Europium, „un element chimic fără un rol biologic semnificativ, care este instabil și se descompune cu ușurință. Score: 0,26
Concesia şi contrastul perceptiv De aceea, oferta de după repliere pare o concesie şi va fi acceptată, de cele mai multe ori, tocmai pentru că s-a creat această aparenţă de rezonabilitate a ofertei făcute cu titlu de repliere. Score: 0,26
Ce surpriză le pregătește Guvernul proprietarilor de imobile care stau să cadă Se prevede faptul că în vederea prevenirii unui potenţial dezastru provocat de cutremure, proprietarii şi deţinătorii cu orice titlu ai construcţiilor supuse reglementărilor Ordonanţei Guvernului nr. Score: 0,26
Gândire prescurtată şi judecată emoţională – 6 exemple Şi te întrebi de ce ai cumpărat un mixer foarte scump (şi de care nu aveai neapărat nevoie) după ce ai acceptat să testezi un suc făcut pe loc, cu titlu de mostră. Score: 0,26
Wikileaks, dezvăluiri despre CIA sunt înfățișați advertiserii Bradley Manning, Edward Snowden și fondatorul Wikileaks, Julian Assange în stil prima pagină de ziar, sub titlul „infamii spioni”. Score: 0,26
A fost desemnată mașina europeană a anului Modelul 3008, 4×4 urban al constructorului francez Peugeot, a primit luni titlul de "Car of the Year", mașina europeană a anului, în ajunul deschiderii pentru presă a celei de-a 87-a ediții a Salonului auto de la Geneva care se desfășoară în perioada 9 – 19 martie, relatează AFP, potrivit Agerpres. Score: 0,26
O primă răsplată pentru UDMR de la guvernul Grindeanu …Economice, Universitatea din Timişoara; 1985 – Studii postuniversitare – Academia de Studii Economice din Bucureşti; 2008 – Doctorand la Universitatea Babeş Bolyai; 2011 – Titlu de Doctor în economie acordat de către Universitatea Babeş Bolyai, Cluj Napoca, pentru lucrarea "Modele de dezvoltare regională în Uniunea Europeană și România… Score: 0,26
Cum arată proiectul Normelor de aplicare a Codului Fiscal …clarificări legate de menținerea, după 1 februarie 2017, a statutului de plătitor de impozit pe profit pentru microîntreprinderile care au optat să aplice prevederile titlului II din Codul fiscal, până la 31 ianuarie 2017 inclusiv;· precizări care reglementează modalitatea de calcul, de declarare și de plată a impozitului pe profit… Score: 0,25
Percheziții în Alba și Bihor Odată cu publicarea anunțului, clienții erau informați în legătură cu obținerea, cu titlu gratuit, a unor carduri de reduceri la cumpărături, cu o valoare de 150 de euro, ce ar fi putut fi folosit la achiziții de bunuri și servicii de la anumiți agenți economici. Score: 0,26
Rezultat de exceptie al cuplului Tecau-Rojer Tecău și Rojer, favoriții numărul patru, s-au impus într-o oră și 19 minute, în prima lor finală din acest an și au obținut al 13-lea titlu ATP împreună. Score: 0,26
Gafă impardonabilă a „analistului” politic Niels Schnecker la RTV 100, care are titlul „Administrarea probelor”. Score: 0,26
Bilete comune pe metrou și RATB Au avut loc câteva întâlniri în care s-au discutat aspecte de natură tehnică privind posibilitatea eliberării titlurilor de călătorie, atât de către Metrorex, cât și de către RATB”, a declarat Aldea, potrivit Agerpres.ro. Score: 0,26
Kovesi, respinsă de CSM Ca şi Laura Codruţa Kovesi, Bogdan Licu a fost acuzat că şi-a plagiat teza de doctorat, iar în luna martie 2016 chiar a solicitat singur să i se retragă acest titlu! … Am fost întrebat de ce am cerut în luna martie renunţarea la titlul de doctor. Score: 0,26
Direcţia Naţională A Laurei Codruţa Kovesi Totuşi, unul dintre experţii care au studiat teza Laurei Codruţa Kovesi a spus că aceasta este atât de slabă încât şefa DNA nu ar fi meritat să primească titlul de doctor. Score: 0,26
Olguța, mai generoasă decât Generalul Izmană Șeful Camerei Deputaților, liderul PSD, Liviu Dragnea, și-a făcut în ultimii doi ani un adevărat titlu de glorie din promisiunea electorală de reducere drastică a salariilor înalților demnitari. Score: 0,26
Dinu C. Giurescu, cetățean de onoare al Bucureștiului Giurescu îi va fi conferit titlul de cetățean de onoare al municipiului București, în baza unei hotărâri adoptate, marți, de Consiliul General al Capitalei. Score: 0,26
Dunărea din hartă, pe portativ În jurul hărții se va contura evenimentul de deschidere a stagiunii, iar aceasta va rămâne expusă în mod special cu titlul de „Harta lunii martie“. Score: 0,26
Alternativa 2017 Fiind nașa primului titlu, Alternativa 2000, dat în iarna lui 1995, cînd consideram că ne trebuie cam cinci ani să construim o elită politică alternativă la PSD (numărați voi cîți ani sunt de atunci), aș putea schimba pe un alt canal, că am văzut filmul ăsta, am și jucat în el de vreo trei ori. Score: 0,26
Biserica: SUA acționează în stil „terorist” "Autoritățile mexicane nu acționează, nu fac decât declarații și promisiuni, sunt călduțe în reacțiile lor, își arată teama și — mai rău — supunerea", a adăugat acest editorial sub titlul "Terorism migrator". Score: 0,26
Gafă majoră la Premiile Oscar Astfel, Warren Beatty a anunţat iniţial că „La La Land” este cel mai bun film, corectându-se ulterior cu anunţul că pelicula care a obţinut titlul de cel mai bun film este „Moonlight”. Score: 0,26