Actualitate Cel puţin 111 victime în urma valului de atentate de luni din Irak …un mesaj audio al liderului acesteia, Abou Bakr al-Bagdadi, care a mai vorbit şi despre "lansarea unei noi iniţiative denumită "Doborârea zidurilor", care vizează eliberarea prizonierilor musulmani, urmărirea şi eliminarea judecătorilor, procurorilor şi a celor care îi protejează". Score: 0,29
Actualitate Extern Martin Schulz se teme de o primăvară europeană De aceea, Schulz propune fonduri europene pentru crearea unor noi programe care sa vizeze locuri de munca destinate tinerilor. Score: 0,30
Actualitate Şedinţă a Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor, la ora 11.30 Potrivit unor surse parlamentare citate de MEDIAFAX, sesizarea PDL depusă la CC vizează articolul 3 din hotărârea Parlamentului, care prevede că, "în situaţia în care Curtea Constituţională va stabili că nu au fost îndeplinite condiţiile… Score: 0,29
„Mass-media nu ne iubeşte. Emisiunile folk sunt tot mai puţine, iar noi nu avem acces la tineret” Folk You este o manifestare amplă ce vizează publicul tânăr. Score: 0,28
Actualitate Obama cere Congresului să voteze legea privind ameninţările cibernetice Preşedintele Obama subliniază de asemenea creşterea numărului de atacuri asupra unor sisteme informatice din industriile nucleară şi chimică, menţionând posibilitatea ca, în situaţie de război, duşmanii să vizeze infrastructurile centrale americane. Score: 0,29
Actualitate Extern Presa oficială chineză acuză Occidentul că încearcă să obţină aprobare pentru a interveni în Siria Ultimul proiect de rezoluţie al statelor occidentale la ONU în vederea adoptării unor sancţiuni împotriva Siriei vizează obţinerea aprobării pentru o intervenţie militară în teritoriu, a apreciat vineri Cotidianul Poporului, publicaţie a Partidului Comunist din China, relatează Mediafax.ro. Score: 0,29
PDL contestă exact ceea ce au cerut judecătorii CCR actualilor guvernanţi A doua contestaţie a PDL vizează proiectul de lege prin care Guvernul era împuternicit să emită un act normativ prin care să stabilească acelaşi orar pentru referendum. Score: 0,28
Regalitate, Longevitate, Legitimitate Filmul înregistrat de mine în mai 1990, la scurt timp după acea penibilă retragere a vizei de intrare în România a Majestăţii Sale, a fost difuzat de asemenea la televiziunea SOTI, el fiind un interviu cu MS Regele Mihai despre evenimentele de la 23 august… Score: 0,28
Actualitate O nouă minciună monstruoasă a PDL şi a lui Traian Băsescu Marţi 17 iulie, când în parlament s-a dezbătut la comisia juridică punerea în acord a legislaţiei cu Decizia CCR privind atribuţiile sale, PDL a părăsit lucrările, acuzând că se restrâng din nou atribuţiile, pentru că în lege s-au trecut că judecătorii CCR se pot pronunţa doar pe acelea care vizează principii constituţionale. Score: 0,28
Actualitate Extern Scutul antirachetă al SUA ajunge într-o locaţie secretă din Qatar Măsura vizează să “asigure Israelul şi alţi aliaţi arătând că Pentagonul acţionează pentru a combate Iranul, după ce negocierile cu Teheranul privind programul nuclear s-au dovedit a fi sterile”, scrie cotidianul american. Score: 0,29
„ANRMAP a fost împânzită de rude, fini, prieteni” În opinia lui Vlădescu, acest lucru este cu atât mai ciudat cu cât ANRMAP a avut iniţiativa legislativă de a modifica ordonanţa 34/2006 în sensul introducerii prevederilor ce vizează conflictele de interese. Score: 0,28
Actualitate Statistici europene: Vânzările Dacia în Europa au crescut în iunie Statisticile ACEA vizează pieţele auto din 28 de state europene – 26 din UE (fără Malta) şi trei state EFTA – Islanda, Norvegia şi Elveţia. Score: 0,29
Actualitate Reacţii din mediul de afaceri la măsurile economice anunţate de Guvern Măsura care vizează plata TVA la încasare pentru firmele cu cifra de afaceri de maximum 500.000 euro este considerată de către oamenii de afaceri drept una bună, oportună în condiţii de criză, a declarat, luni, pentru AGERPRES, preşedintele Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România, Florin Pogonaru. Score: 0,30
Actualitate Grecia, îndemnată de Consiliul Europei să se mobilizeze împotriva neonaziştilor …asupra multiplicării violenţelor de natură xenofobă în ţară, Comisarul CoE Nils Muiznieks subliniază că numeroase dintre aceste cazuri raportate serviciilor sale "vizează membri (ai formaţiunii) Chryssi Avghi (Zori de Aur)", care a trimis deputaţi în Parlament, cu 7% din voturi, în urma ultimelor alegeri legislative de la 16… Score: 0,29
Actualitate Ploile fac ravagii în Japonia Ordinul de evacuare vizează provinciile Fukuoka, Oita, Saga şi Kumamoto din insula meridională Kyushu, unde sâmbătă ploile s-au menţinut şi au scos din matcă mai multe râuri. Score: 0,29
Actualitate Editorial Comisia Europeană: îngăduitoare cu regimul Băsescu, nemiloasă cu eliberarea României A interveni şi a cere abrogarea unor acte normative ale guvernului, şi mai ales a unor acte normative care nu vizează probleme legate de viaţa sau activitatea populaţiei, reprezintă o imixiune directă în actul de guvernare. Score: 0,29
Parlamentul va decide dacă va fi sau nu cvorum la referendum Concluzia, cvorumul de participare la urne vizează doar proiectul de lege al USL care completează o lege a PDL. Score: 0,28
Actualitate A fost semnat contractul pentru tronsonul de metrou Parc Bazilescu – Lac Străuleşti Contractul vizează extinderea reţelei cu două staţii (Laminorului şi Lac Străuleşti) şi include lucrările de structură tunel (1,3 km), structura aferentă staţiilor, un depou de metrou şi un terminal multimodal. Score: 0,29
Actualitate Percheziţii vizând o grupare care a produs un prejudiciu de circa 280.000 de lei Acţiunea, care se desfăşoară sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 1, vizează destructurarea unei grupări infracţionale specializate în evaziune fiscală, mai exact comercializare de ţigări fără plata accizelor", a declarat, pentru AGERPRES, Alexandru Niculae. Score: 0,29
Actualitate Extern „Iranul, mai puternic decât acum 30 de ani în pofida sancţiunilor” Recentele interdicţii vizează sistemul bancar şi sectorul petrolier, apăsând din ce în ce mai greu asupra economiei Iranului, deşi propaganda oficială de la Teheran insistă că respectivele penalizări nu se aplică. Score: 0,29
Corlăţean într-un interviu pentru AFP: În România nu există un blocaj al dosarelor Există anchete efectuate de procurorii anticorupţie care au vizat şi care vizează actori ai mediului politic, atât de la putere, cât şi din opoziţie. Score: 0,28
DNA: Marta a ţinut legătură până în aprilie cu ANAF, Blejnar şi Nemeş …Chirvăsitu, Andrei Florin Jugănaru, Radu Nemeş şi Dana Nemeş au constituit şi coordonat o grupare infracţională organizată prin iniţierea unui amplu mecanism evazionist ce vizează sustragerea de la plata accizelor aferente a peste 33.000 de tone de motorină care au fost comercializate pe piaţa internă sub denumirea unor produse petroliere inferioare… Score: 0,28
Băsescu poate fi demis cu majoritate simplă Ce a judecat CCR este valabil doar pentru respectivul act normativ, nu şi pentru OUG41, pentru că este un alt act normativ, chiar dacă vizează acelaşi sediu al materiei”. Score: 0,28
Actualitate Jumătate dintre elevii picaţi la BAC au făcut contestaţii …bacalaureat în sesiunea iunie-iulie de anul acesta, a declarat, luni, ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu.Majoritatea contestaţiilor, mai precis 19.325 dintre acestea, vizează notele la proba scrisă de limba română.Alte peste 17.600 de contestaţii sunt pentru notele la proba de matematică, iar 13.890 de contestaţii, pentru proba la… Score: 0,29
Actualitate Editorial Obedienţa mediocră şi vocală La clarinet îl văd pe maestrul Andrei Pleşu, virtuoz care transpira abundent în vremea lui Ceauşescu, „disident” care călătorea fără probleme în RFG, în vreme ce amărăştenii nu primeau vize nici pentru Bulgaria. Score: 0,29
Sculptura în lemn în România În majoritatea cazurilor, căutările creatorilor vizează limbajul plastic. Score: 0,28