Într-o veselie a demolării şi în mijlocul unor evenimente care se succed cu o viteză uluitoare, acest cor derizoriu, al obedienţei mediocre şi vocale, încă nu ştie pe ce parte a baricadei să rămână. Miza declaraţiei lor nu este una morală. Este vechea poveste a ciolanului la care cei mai în vârstă au visat şi sub Gheorghiu-Dej, şi sub Ceauşescu, apoi sub Iliescu, Constantinescu şi sub regimul Băsescu.
Mă întreb ce se va întâmpla când viitorul stăpân se va afla în postura lui Băsescu. Îl vor servi şi apoi îl vor trăda la fel?! Aceste mediocrităţi ar putea alcătui o orchestră tragi-comică. E bine să portretizăm câteva nume de instrumentişti. La clarinet îl văd pe maestrul Andrei Pleşu, virtuoz care transpira abundent în vremea lui Ceauşescu, „disident” care călătorea fără probleme în RFG, în vreme ce amărăştenii nu primeau vize nici pentru Bulgaria. Iată că astăzi „clarinetistul” Pleşu, după ce a profitat de toate avantajele GDS, fiind chiar dintre membrii fondatori, descopăr surprins că GDS a fost doar o aglomeraţie de profitori, printre care uită să se enumere şi el.
Pe hipiotul ratat Cărtărescu îl văd cântând la o chitară dezacordată. A început să cânte sub bagheta maestrului Ion Dodu Bălan. Apoi l-a părăsit dându-se „orbitor” de democrat. Deşi marele poet Cezar Ivănescu îl enumeră printre plagiatori de mâna a doua, numindu-l în derâdere „Cutărescu”, bietul folkist întârziat, după ce l-a lins prin toate colţurile pe Traian Băsescu, constată spontan că patronul lui spiritual este „un roman al trecutului”, ca toate încercările lui literare, dar nu realizează acest lucru nici până azi. Un piţigoi foarte vocal, cântând la ocarină, este acest ridicol hitleroid Patapievici, pe care protestatarii rezerviştilor militari l-au denunţat ca pe un cominternist întârziat. Acesta s-a remarcat numai prin consumul extraordinar de fonduri al ICR şi, de ori câte ori a avut ocazia, a jignit poporul român, care-l hrăneşte.
Apoi, în colţul orchestrei se află toboşarul Liiceanu, marxist, trecut vehement după revoluţie la idealismul GDS-ist, uitând ca toţi ceilalţi disidenţi sumbra epocă Ceauşescu, când călătorea frecvent cu burse în Germania. După ce l-a slugărit pe Traian Băsescu, simte şi el noul vânt care bate de la răsărit şi îl părăseşte ca orice „om de cuvânt” în aşteptarea noului bucătar-şef. De la jurnalul de la Păltiniş la jurnalul de la „Cocoşatul” nu mai este decât un pas spre ridicolul total.
Orchestra are şi un fost trompetist în organziaţia de pioneri, în persoana lui Nicolae Manolescu. Acesta şi-a exersat talentul în formaţia de cameră a lui Gogu Rădulescu, deşi prefera partitura lui Ov. Crohmălniceanu. Solista nepereche a orchestrei „disidente”, Ana Blandiana, interpretează, ca o soprană, unele arii compuse special pentru ea de Gogu Rădulescu, mai ales cea intitulată: „Ana, hai la Comana!”.
Dragi cititori, aceste gogoşi umflate au servit peste 20 de ani drept repere morale. Astăzi literalmente dezumflate stau la coadă la Ciclop pentru vulcanizare.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.