Gitenstein: „România trebuie să continue să urce, să urce rapid! Este precum Cupa Mondială” Acum, cu Ucraina, sunt sigur, şi am avut dovada când am vorbit cu oamenii, că sunt preocupaţi de implicaţiile pe care le va avea pentru România. Score: 0,29
Protest faţă de eutanasierea câinilor "Am vorbit cu câțiva avocați să facem plângere penală autorităților pentru abuz în serviciu pentru că au ales această cale a eutanasiei în loc să meargă pe calea prevenției… Score: 0,30
O aripă a PNL a vrut să împiedice adoptarea ordonanţei de urgenţă cu bucluc Ai mai vorbit cu domnu preşedinte de când s-a întors?Domn 1: Da. Score: 0,29
Criza din Crimeea: Putin îl înfruntă pe Obama Din ce s-a aflat, de data aceasta, cei doi au vorbit o oră, iar tonul Washingtonului s-a înăsprit, noi ameninţări cu sancţiuni nu au lipsit. Score: 0,29
Antonescu: PNL va analiza programul de guvernare şi va decide dacă iniţiază o moţiune de cenzură Tot ce pot spune deocamdată este că avem de-a face cu un program diferit pentru că la început s-a vorbit, înţeleg despre un program cam copy/paste aşa, programul USL. Score: 0,30
Numele lui Ponta în stenogramele din dosarul ASF Victor nu e de acord sa-i dea lui toata puterea…ca s-a vorbit cu Victor Convorbire telefonica intre Tudor George Daniel si un ”domn”: Domn: S-a amanat si cica iarasi ii scandal din ce mi-a zis, intre Rusanu si gruparea Rusanu si alalaltu… Score: 0,34
Dumitru Dragomir: Mai devreme sau mai târziu se va da Legea amnistiei Am vorbit la comisiile juridice ale Parlamentului, m-am interesat de acest lucru și proiectul se va îmbunătăți. Score: 0,30
Populismul ca sport naţional şi graţierea lui Gică Popescu N-am vorbit niciodată, de când a început acest dosar. Score: 0,30
Hagi: „Sunt șocat! Cum să-l bagi pe Gică Popescu la pușcărie?” Gică Hagi a vorbit într-un interviu pentru ziarul Libertatea despre condamnarea la închisoare a cumnatului său Gică Popescu pentru evaziune fiscală și spălare de bani. Score: 0,31
Ponta, din nou „pisic” cu Băsescu Băsescu a vorbit şi despre riscurile pe care le presupune "forțarea" unui vot în Parlament, fără modificarea programului de guvernare. Score: 0,30
Ucraina, Tiananmen-ul lui Putin sau o lovitură ratată a SUA? ”S-a tot vorbit in ultimii ani despre slabiciunea armatei ruse, vorbe care au fost corecte in primul deceniu dupa prabusirea URSS. Score: 0,29
Vocea Rusiei: Mihai Gâdea îi pregătise lui Antonescu un linşaj mediatic în toată regula Not found: vorbit Score: 0,29
UE nu se alătură SUA. Bruxellesul nu va impune sancțiuni Rusiei Pentru moment, ei încă nu şi-au vorbit dar la Bruxelles vor fi toţi şefii de stat şi de guvern care vor adopta o linie de conduită", transmite AFP, citată de MEDIAFAX. Score: 0,30
„La pas prin noua Rusie” De fiecare dată când s-a vorbit de spaţiul rus s-a creionat imaginea unei Europe răsturnate şi întoarse spre alte orizonturi. Score: 0,29
Mazăre: După validarea Guvernului, acțiuni ale Portului Constanța vor trece la Primărie "Am vorbit și cu Șova, și cu Ponta. Score: 0,30
Antonescu, despre posibila numire a lui Tăriceanu la Senat: ”E luat, e pus, e dus” Președintele PNL, Crin Antonescu, a vorbit, miercuri, despre o posibilă numire a lui Călin Popescu Tăriceanu la șefia Senatului, susținând că ar fi o situație penibilă. Score: 0,31
Mihai Gâdea, despre ultimul interviu pe care i l-a acordat Crin Antonescu Moderatorul emisiunii “Sinteza Zilei”, Mihai Gâdea, a vorbit despre ultimul interviu pe care i l-a acordat Crin Antonescu, declarându-se “ultragiat” că președintele PNL “a coborât” la nivelul lui Traian Băsescu. Score: 0,30
Dr. Călin Georgescu: „În ultimii 25 de ani, sufletul românesc a fost trecut prin sabie” S-a vorbit mult despre reforma statului, a clasei politice. Score: 0,30
Băsescu îi cere lui Ponta să-şi asume în Parlament un nou program de guvernare. Ponta refuză Băsescu a vorbit despre riscurile pe care le presupune "forțarea" unui vot în Parlament, fără modificarea programului de guvernare. Score: 0,29
Crin Antonescu față în față cu Mihai Gâdea: „Antena 3 face propagandă PSD-istă” Liberalul a arătat că, deşi nu s-a vorbit despre oameni "la vedere", în conflictul din interiorul USL, în spatele deciziei PNL de a ieşi de la guvernare au stat oamenii care au avut încredere în acest partid. Score: 0,31
Criza din Ucraina între folosirea forţei şi diplomaţie Astfel, lui Putin, care, sâmbătă seara, a vorbit 90 de minute cu Barack Obama, i-au urmat Francois Hollande şi Angela Merkel, cancelarul german obţinând în final acceptul preşedintelui rus pentru privilegierea soluţiei diplomatice, mai precis a dialogului, în dezamorsarea crizei din Crimeea. Score: 0,34
O noapte de Oscar Matthew McConaughey şi Kim Novak au format o pereche care a vorbit despre Oscaruri şi premiile de consolare. … Matthew McConaghey şi Camila Alves Primul care a vorbit pe scenă a fost producătorul Brad Pitt, care a dobândit primul său “Oscar”. Score: 0,31
O noapte de Oscar Matthew McConaughey şi Kim Novak au format o pereche care a vorbit despre Oscaruri şi premiile de consolare. … Matthew McConaghey şi Camila Alves Primul care a vorbit pe scenă a fost producătorul Brad Pitt, care a dobândit primul său “Oscar”. Score: 0,31
Discuție telefonică între Putin și Merkel În schimb, Vladimir Putin a atras atenţia asupra ameninţării prezentate de către forţele ultranaţionaliste ucrainene, "care pun în pericol viaţa şi interesele cetăţenilor ruşi şi populaţiei vorbitoare de limbă rusă" din Ucraina. Score: 0,30