Râsu’-plânsu’ la Antena 3!

Orice mare confruntare are nevoie şi de un preambul. Respectiv, cum arată antrenamentul intelectual al dlui Mihai Gâdea pentru o discuţie cu adevărat importantă? Cadrul pentru interviul-eveniment Crin Antonescu-Gâdea, de luni seara, a fost pregătit cu minuţiozitate încă de duminică. S-ar putea spune chiar că dl Gâdea şi-a făcut încălzirea pentru marele măcel. Însă, în final, trebuie lămurit cine a fost măcelărit.

Scenariul de duminică seara, din emisiunea „Sinteza Zilei”: 4 pupitre. Fiecare pupitru reprezenta un candidat la preşedinţia României. Pupitrul 1: candidatul Călin Popescu Tăriceanu; Pupitrul 2: candidatul USD (necunoscut); Pupitrul 3: candidatul Crin Antonescu; Pupitrul 4: candidatul lui Traian Băsescu.

Invitaţi în platou: Mircea Diaconu, Dan Şova, Mugur Ciuvică, Mircea Badea. Fiecare dintre cei invitaţi s-a plasat la un pupitru, dezbătând de ce îi susţine pe respectivii. Aranjamentul s-a făcut după cum urmează: Mircea Diaconu l-a reprezentat, normal, pe Crin Antonescu, Mugur Ciuvică pe Tăriceanu, Dan Şova pe cel care o sa vină din partea USD – încă, un mister, şi, surpriza serii, Mircea Badea, în al său stil aparte, care a susţinut pe oricine o să vină din partea lui Băsescu. Aranjamentele fiind făcute, să înceapă confruntarea, parada de opinii şi băşcălia!

Deloc greu de observat a fost buna înţelegere între cei trei domni, Badea, Gâdea şi Ciuvică, nimic nou în peisajul cu care Antena 3 deja ne-a obişnuit, mai ales în cadrul emisiunilor „Sinteza Zilei”.

“Deliciul” serii a fost, cum era şi de aşteptat, Mircea Badea, care, atunci când vine vorba de analiza asupra politicienilor, se dovedeşte a fi mai ceva ca un Picasso în a le creiona portretele. “Eu le dau 10 amândurora, şi lui Tăriceanu şi lui Antonescu. Decât să mă înjure şi susţinătorii lor, mai bine să rămân cu înjurăturile din partea celor care-l susţin pe Băsescu. Să fie amândoi preşedinte, să lucreze în ture. Când doarme Antonescu, să fie Tăriceanu. Iar, în paralel, îi susţin pe toţi viitorii candidaţi din partea lui Băsescu. Şi pe cine să mai susţin? Pe ministrul Justiţiei? El nu se poate îmbrăca nici singur. Pe Ungureanu? Nici atât, sau poate da, în timp ce mă dau cu cremă pe organism. Pe dl Neamţu, care împărţea baia cu Monica Macovei? Mă amuză să-l mai bag în seamă pe acesta pe Twitter, ca acolo nu există CNA. Într-una din dăţi, i-am scris trei cuvinte, nu mai ştiu exact care erau acestea, ceva cu «eşti pielea…»…da, da, erau trei cuvinte. Pot să o susţin şi pe Udrea, ca să nu spună că nu este susţinută. Pe Oprescu? Nu prea ştiu ce să mai spun de el, am observat, în ultima vreme, că începe o propoziţie şi nu o mai termină.”

Mugur Ciuvică, pe care, spre bucuria tuturor, îl revedem, în încă o seară, ca în mai toate celelalte seri, invitat în emisiunea dlui Gâdea, a afirmat convins că Tăriceanu ar fi varianta cea mai bună să fie viitor preşedinte pentru că nu o să preia din comportamentul lui Traian Băsescu.

Dan Şova, care a venit, ca un elev conştiincios, cu Constituţia după el, pe care Mihai Gâdea, ca un practicant religios ce este ştiut a fi, a asemănat-o cu o Biblie, a declamat în susţinerea candidatului necunoscut al USD. “Pentru că trebuie să existe un candidat şi de la USD, chiar dacă nu ştim încă cine o sa fie acesta”, trecând apoi, abrupt, la citirea câtorva rânduri din Constituţie cu privire la imposibilitatea ca Ponta să fie demis.

Oferind o oarecare notă de stabilitate emisiunii, care părea a se îndrepta mai mult spre un fiasco, Mircea Diaconu şi-a susţinut candidatul, pe Crin Antonescu, fiind de părere că acesta este cel mai potrivit pentru a fi preşedinte. “Trebuie să ai un talent. România are nevoie de un om normal, inteligent. Chiar credeţi că sunt un dobitoc, dle Ciuvică? Ştiu foarte bine pe cine susţin. Şi să afirmaţi că PNL se asociază cu Băsescu, este o mare greşeală. Nu aveţi nicio dovadă.”

În această notă de final, oferită de dl Diaconu, o zi mai târziu, invitat la „Sinteza Zilei” a fost Crin Antonescu. Replicile acide şi perspicace ale acestuia l-au făcut pe dl Gâdea să nu mai râdă cu atâta plăcere, cum o făcea cu doar o seară înainte, când era înconjurat de partenerii săi de “miştouri” de studio. Replicile aproape nevricoase ale gazdei emisiunii au fost contracarate cu calm şi detaşare de către preşedintele Senatului.

“Nu trebuie să vă enervaţi şi să faceţi pe procurorul. Fiţi mai academic, doar sunteţi la un post mare, Antena 3. Sunteţi inexacţi şi vorbiţi prea mult despre regimul Băsescu. Am ceva împotriva propagandei, a ceea ce face Antena 3 în ultima vreme. Nu trebuie să îmi iau certificate de bună purtare nici de la Băsescu, nici de la Ponta, nici de la Antena 3” au fost doar câteva dintre replicile ţintite ale dlui Antonescu, de-a lungul interviului. De fapt, ceea ce s-a întâmplat în seara respectivă nu ar putea fi numit interviu, cât judecată, dat fiind faptul că, aproape jumătate din emisiune, dl Gâdea repeta, parcă uitând că a mai întrebat: “De ce, dacă aţi spus că nu vă veţi mai întâlni cu Băsescu, aţi promis, totuşi, aţi făcut-o? M-aţi dezamăgit pe mine, ca şi pe toţi cei care v-au ales”.

Dincolo de toate aceste energii combative consumate în platourile de televiziune, energii ce tind spre zero la capitolul interes pentru problemele reale ale societăţii noastre, rămâne, poate, interesant de înţeles ce se întâmplă în minţile actorilor zilei, fie aceştia politicieni ori cei care le fac marcajul, în terenul politico-mediatic, atunci când luminile camerelor de platou se sting, lavalierele se culeg şi îşi reiau butonarea ecranelor strălucitoare.

Iar 2014, an electoral, cu prea multe suişuiri şi coborâşuri politice, cu prea-adese râsu’-plânsuri din confruntări, este abia la început.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Alexandra C.C. Dumitriu 62 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.