Asma al-Assad (48 de ani), prima doamnă a Siriei, a fost diagnosticată cu leucemie la aproape cinci ani după ce s-a vindecat de cancer la sân, informează b1tv.ro, care citează Reuters.
Administrația prezidențială siriană a transmis că Asma al-Assad urmează un tratament care necesită izolarea, prin urmare ea nu va mai participa la evenimentele publice.
În august 2019, prima doamnă declarase că s-a vindecat de un cancer la sân pe care l-ar fi descoperit într-un stadiu timpuriu.
Amintim că Siria e devastată de un război civil din 2011. Bashar al-Assad a ajuns la putere după moartea tatălui său, care a condus țara timp de trei decenii. El și-a încălcat promisiunile de liberalizare, fapt ce a iscat numeroase revolte. Înăbușirea lor a declanșat războiul care se desfășoară și azi. Sute de mii de sirieni au murit și milioane s-au refugiat în alte țări.
Reuters notează că Asma al-Assad, fostă bancheră născută în Regatul Unit, conduce Trustul sirian pentru dezvoltare, un ONG care acţionează ca organizaţie-umbrelă pentru multe acte de caritate și operaţiuni de ajutor în Siria.
Opozanții, în schimb, au poreclit-o ”Prima Doamnă a Iadului”, acuzând-o că, în fapt, susține atrocitățile comise de soțul ei și că trăiește în lux.
Cand te ,,vindeci” cu chemo si radiatii, intervalul de reaparitie a cancerului e cam de 5 ani. Dar mori de cancer..
Nu-i broblem’. Mai are inca trei neveste, cum scrie cartea sfanta.
Slugile Occidentului care pretind ca-s ziaristi, pun etichete , in cazul de fata il fac dictator pe presedintele Siriei.
De ce nu puneti etichete si pentru Biden , ca: Senilul Biden …., sclerozatul Biden, criminalul Netanyahu, nazistul Zelenski, primul turist Iohannis etc.
Leucemia se poate trata. În Războiul Civil din Siria sunt amestecate și SUA.
Explicati va rog termenul „dictator”. Ah, dar stai, e dictator conf dictionarului licuricesc. Nes pa? Babaetz, nu vi se pare ca ati cam inceput sa cantati in strana Manastirii?
„…Dictatorului” ? Seros ? Mai usor cu propaganda ca nu va iese !
Bashar al Assad nu-i decloc un „dictator”. E presedintele LEGITIM al Siriei. Si el, si Asma, sotia lui, facându-si studiile universitare in perfidul Albion. El, daca-mi aduc bine aminte, fiind chiar doctor.
@Eduard KktkuM0tZ ot CzernowitZ: sa-ti dea si tie Dumnezeu asa ceva! Nu te mai bucura de raul altuia.
Titlul „Soția dictatorului…” nu e fair !
Nascuta in Marea Britanie, crescuta in Marea Britanie, familie bogata asemenea lui Assad. De ce au ales sa paraseasca faimoasa insula? De ce nu au ales sa traiasca viata de printisori si copii de bani gata in Londra? Pt ca au trait in 2 sisteme si cu verticalitate au ales ce era mai cinstit, mai corect, mai patriotic. Au ales sa-si iubeasca tara. Prin contrast…priviti la baizadeele Popestilor ce fura economia Romaniei si isi marita odraslele cu venetici si ii trimit in capitalele lumii crezand ca vor fi mai cultivati, mai buni. Cati dintre ei vin si fac ceva pt tara? Fura parintii lor si sifoneaza banii tarii vanzand tot ce poporul a creat cu sacrificii. Si ei, tradatorii, il critica pe Assad. Assad e si ramane patriot. Unde e unul pe aici prin Romania?
da multe rateuri si e cam ofti cos. A incasat-o si azi.
Prin liberalizare, miliardarii sataniști occidentali înțeleg supunerea în fața lor. Hai Bashar!
1. este o femeie bolnava deci ar fi treuit sa ai un minim respect. 2 este SINGURA SOTIE si de ar fi avut o mie tot o durere poate fi pt sot, copii, rude. nu ai inima. Am auzit ca unele forme se vindeca. Presedinta Braziliei Dilma Rousseff a avut cancer limfatic si s-a vindecat in 2009. Mult noroc!
Oricine incearca sa-si protejeze tara de jaf devine automat terorist si dictator. Doamna sa se trateze cu compusi din familia bendazolului, exista si pentru uz uman, ca pana si nih a admis ca are efect la ca’n cer.
ce se aude cu Gaza,
le-au dat metastaza?
@Acest@L.V.: e femeie, Liliana Vornicu. Si-ti dau dreptate.
Oamenii din subordinea lui biden UCID de mii de ori mai multi oameni decat cei din subordinea lui Al-Assad, dar asta e dictator, iar biden e MODEL DE URMAT. Curata presa, obiectiva presa, independenta presa. De fapt, NU exista asemenea presa in capitalism!
Băi mare ‘presă’ aservită, fudulie în kuru gol: ca să-l faci pe un preşedinte ales chiar şi al unei ţări arabe ‘dictator’, prezintă şi argumente solide! Dar nu din cele ‘aduse’ de ‘agenţiile internaţionale’ occidentale mult prea bine plătite şi pe care voi le traduceţi mot-a-mot fără măcar a gândi! Cine a provocat haosul în Siria şi toate ‘primăverile arabe’?! Aţi fost cumva în Libia sau Siria înainte de războaiele civile
să vedeţi cum se trăia? În prezent, Siria (încă) este un stat laic, sau nu ştiaţi? Aţi văzut acolo toate femeile acoperite de văl, printre altele? Sau pt. voi era mai bun Isis care tăia capete în piaţa publică?! ‘Căţeluşilor’, mai informaţi-vă înainte de a face caracterizări gratuite publice!