Seful DGA Arad și-a ”împroprietărit” fratele cu un salariu de merit

Șeful Serviciul Teritorial Anticorupție Arad, al DGA, ar putea fi acuzat de conflict de interese, după ce s-a descoperit că i-a acordat salariu de merit fratelui său care-i era subaltern pe linie de serviciu, cu încălcarea unor prevederi din Codul Penal.

Seful DGA Arad și-a ”împroprietărit” fratele cu un salariu de merit

Șeful Serviciul Teritorial Anticorupție Arad, al DGA, ar putea fi acuzat de conflict de interese, după ce s-a descoperit că i-a acordat salariu de merit fratelui său care-i era subaltern pe linie de serviciu, cu încălcarea unor prevederi din Codul Penal.

Șeful Serviciul Teritorial Anticorupție Arad, al DGA, ar putea fi acuzat de conflict de interese, după ce s-a descoperit că i-a acordat salariu de merit fratelui său care-i era subaltern pe linie de serviciu, cu încălcarea unor prevederi din Codul Penal.

Conform răspunsului primit de la Direcția Generală Anticorupție București, comisarul șef Vitea Mereanu a fost împuternicit la comanda Serviciului Teritorial Anticorupție Timiș între 1 octombrie 2008 și 15 iunie 2009. Astfel, în luna ianurie 2009, Mereanu ”potrivit competențelor de gestiune a resurselor umane”, a propus DGA acordarea unor salarii de merit pentru unii polițiști din subordinea sa, printre care și pentru subinspectorul Vasile Mereanu, fratele său.

Contactat telefonic, comisarul șef Vitea Mereanu nu a dorit să comenteze situația creată în serviciul pe care-l conducea și care a stârnit unele nemulțumiri din partea subelternilor săi. La rândul ei, conducerea centrală a DGA susține că actualul șef al structurii teritoriale Arad a DGA, nu s-ar afla în conflict de interese. În răspunsul trimis redacției cotidianul.ro, Chestorul Arion Țigănașu Jenică, spune că : ”raporturile ierarhice între comisarul șef Vitea Mereanu și inspector principal de poliție Vasile Mereanu s-au exercitat și se exercită cu respectarea prevederilor legale în vigoare și enumeră mai multe aricole din legea privind asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, precum și din Codul civil.

Numai că, în Codul penal, la art. 253(Conflictul de interese), se precizează: Fapta funcționarului public care, în exercițiul atribuțiilor de serviciu, îndeplinește un act ori participă la luarea unei decizii prin care s-a realizat, direct sau indirect, un folos material pentru sine, soțul său, o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv, sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani, sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de servicii sau foloase de orice natură, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani și interzicerea dreptului de a ocupa o funcție publică pe durată maximă”. Vitea Mereanu și fratele său Vasile sunt rude de gradul doi, iar conflictul de interese în care s-ar afla fratele mai mare pare evident.

Acum câteva zile, comisarul șef Vitea Mereanu și-ar fi scos colectivul din subordine la un restaurant din Arad și s-a arătat surprins, spun sursele noastre, de reacția unor subalterni care l-ar fi turnat la presă. ”Eu sunt ca un tată pentru voi”, le-ar fi spus Mareanu oamenilor săi cărora le-a cerut să-l sprijine, nu să-l toarne.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.