Jeffrey Franks a făcut o vizită inopinată la Palatul Victoria, unde a fost primit de premierul Emil Boc şi de ministrul Finanţe, Gheorghe Ialomiţianu, relatează realitatea.net.
Şeful misiunii FMI, Jeffrey Franks, şi Tony Libek, reprezentantul FMI pentru România, se află la Palatul Victoria, unde premierul Emil Boc discută deja cu miniştrii Muncii, Finanţelor şi Comunicaţiilor.
Cei doi reprezentanţi ai FMI au ajuns la sediul Guvernului în jurul orei 18.50. Premierul Emil Boc îi convocase pe noii miniştri ai Muncii şi Finanţelor pentru a discuta despre noua Lege unică a salarizării şi OUG 58/2010 privind drepturile de autor.
Nu se ştie dacă sosirea pe nepusă masă la Palatul Victoria a reprezentanţilor FMI este legată de remanierea guvernamentală de ieri.