În fiecare an, de ziua ei, aprind cîte o lumînare. A fost sora cea mai mică a mamei și cea care mi-a deschis ochii spre multe lucruri de neînțeles de pe lumea aceasta. Alături de ea m-am împrietenit cu pădurea, după ce am trăit cele mai cumplite spaime de sălbăticiuni, alături de ea am am făcut de noaptea la mistreți, cu ea am văzut prima dată lupul și tot ea mi-a spus că oamenii se sărută și se iubesc după ce am surprins-o cum își căuta gura cu un fecior din sat cu care, mai tîrziu, avea să se mărite și la care, pentru prima dată în viață, îndemnat de mama, i-am strigat cîteva urări.
Și tot de la ea am deprins cultul florilor din grădină.
-Hai să vedem de pene și de albine, zicea ea, și coboram în grădinuța din fața casei de la Curpeni, aflată sub pridvorul pe care se înșiruiau mușcatele și coșnițele de nuiele cu albine. De acolo se auzea valea și, cînd rupeam frunzele galbene de la subsiori, mai auzeam vești care scăpau din discuțiile celor aflați în mers pe drumul de la Bulbuc către Băcăinți. Susurul apei și măcănitul roților de căruță se amplificau ca într-o cutie de rezonanță. Cel mai frumos era cînd se strigau și vorbeau peste vale și cînd vocile se rostogoleau ca niște bile goale și muzicale împreună cu parfumul cireșilor, al nucilor și al nalbei înflorite diafan, plutind în aerul rece și mătăsos al dimineții.
Curățam florile de frunze uscate, le udam și ne întorceam întotdeauna cu cîte un buchet pe care îl puneam într-un borcan așezat pe masa din ” casa dinainte”, o odaie pregătită întotdeauna pentru oaspeți. Și care oaspeți nu veneau mai niciodată. În anii în care am stat la bunica și eram în grija Mariei n-a venit nimeni, deși încăperea era întotdeauna pregătită la marele fix, ca nu cumva să ne facem de rușine dacă ne caută cineva venit de departe.
Maria a fost pentru mine o soră mai mare, o prietenă și mai apoi ”mătușa noastră” care a luat inundațiile în piept și și-a mutat casa din zona inundabilă a Mureșului într-o margine mai ridicată a Șibotului. Maria Ceferista a fost vreme de cîteva decenii și frizerița comunei, dar și cantonierul de serviciu la o coșmelie de cărămidă ridicată pe marginea celei mai circulate linii de cale ferată din Transilvania. Cînd se auzea trenul, ieșea în fața cantonului, se îndrepa din umeri și scotea pieptul în față, într-o milităroasă poziție de drepți, cu un steguleț alb ridicat în dreptul umărului.
De cîteva ori cînd am căutat-o la cantonul ei și Maria mi-a zis:
-Dragul meu, noi suntem a doua armată a țării!
Era un semn de mîndrie că ea, frizerița satului și fata veselă de pe valea Cerului Băcăinți, salută rapidul de Viena și acceleratele de Cluj și de București.
Întorcea capul și întîmpina cu ochii ei mari de mură coaptă pe oricine o striga cu ”tu, Mărie!” și de cîte ori se auzea numele ei îmi era limpede că Maria poate răspunde de oriunde, din pod, din grajd, de peste vale, de la vie sau de prin vecini.
Maria, așa scundacă și oacheșă, era frumoasă și unică. Pe toată valea Cerului Băcăinți și a Curpenilor nu mai era alta și se mîndrea că este singura cu numele acesta, fără să știe că secolele Europei fuseseră pline de regine, prințese si împărătese care mai de care mai Maria, de la Maria de Mangop la Maria Alexandrovna a Rusiei, de la Maria Cristina de Austria la Maria Ana a Portugaliei și la Regina Maria a României.
Ea nu știa decît de Sfînta Maria și de Maria Magdalena pe care le considera diferite, dar se mîndrea cu amîndouă și se purta de parcă ar fi fost singura Maria de pe lume, cea care putea face din fiecare zi o sărbătoare și pentru lucrurile mărunte.
Maria și-a luat bărbat, și-a făcut casă, și-a purtat copiii și a ținut rostul casei bătrînești de pe coastă și cînd gospodăria cea veche și moara nu mai existau. Vedea de grădină, de fîn și de poame și se întorcea la Curpeni ca o condamnată la memorie.
Cînd s-a prăpădit, Maria era deja ”mătușa Maria” și cînd am atins-o de despărțire mi s-a părut că-i turnată din ceară fină și că curînd o voi revedea în picioare, cu spatele lipit de altarul bisericii din Șibot.
costica, costica, fa lampa mai mica, costica, costica…
costi, ce sa faci lampa mai mica, a ta e stinsa de tot!
Ai fobie pentru istorie? Nu ti-a placut profesoara de istorie?
Tu ai citit vreun comentariu scris de doru popescu?
Pentru tine, nationalismul, nu mai spun de crestinism, intra la bazaconii?
costica, tu te recunosti ca facand parte din natia romana?
Am vazut la David Popvici ca are culorile drapelului pe casca.
Am vazut ca Simona Halep a corectat o gafa, subliniind ca este romanca.
costica, pe tine te-a pus cucul in cuib strain?
doru popescu Tataie, viitorul este ratiunea omului. Nu trecutul. Ce ar fi sa-ti faci un bordei in pamant si sa te intorci la origini,sa renunti la net, la tot ce este modern. Asa vei trai si tu mai fericit. Atata incrancenare ce ai fata de prezent. Si mai spala-te pe ochi sa vezi in ce secol suntem. Vesnica prostire a ta si al altora cu nationalism-crestinism si alte bazacobii. Vrei sa te izolezi, nu ai decat. Pa .
Teodosie spagoveanu a fost alungat de la gargara lui anuala de sf.Maria. In sfarsit romanii s-au desteptat. Cum poate fi un cretin ca Teodosie atat de impostor,sa invoce divinitatea fiind un infractor? Asa si cu politrucii. Ce inseamna sa te civilizezi,nu mai pui botul la ritualuri inventate. BOR a confiscat si sarbatorile.
Nascatoare de Dumnezeu, Fecioară! Bucura-te! Domnul este cu tine! Slavita ești între Femei. Binecuvântata esti între Femei, binecuvântat este rodul pântecelui Tău, adică Mântuitorul sufletelor Noastre! Am fost pe Muntele Privighetorii unde într-o coliba de piatra, Apostolul Ioan a avut grijă de Fecioara Maria. Un nume i-am spus fetei! Maria și atât! Cum? Doar Maria mi-a răspuns mirat domnul de la Starea Civila din Drumul Sării! Maria și „atât” domnule! E necesar și suficient pentru mine….La Mulți ani Mariilor și Marianilor! Arhanghelul Gabriel a Considerat-o pe Fecioara Maria peste Heruvimi și peste Serafimi! Perfect adevărat! Slavita in veci fie Fecioara Maria. Domnule Nistorescu! Excepțional editorial, excepțională redacție, minunat Om sunteți! Slăvită în veci Fecioara Maria!
Rugăciune
Crăiasă alegându-te
Îngenunchem rugându-te,
Înalță-ne, ne mântuie
Din valul ce ne bântuie:
Fii scut de întărire
Și zid de mântuire,
Privirea-ți adorată
Asupră-ne coboară,
O, maică prea curată,
Și pururea fecioară,
Marie!
Noi, ce din mila sfântului
Umbră facem pământului,
Rugămu-ne-ndurărilor,
Luceafărului mărilor;
Ascultă-a noastre plângeri,
Regină peste îngeri,
Din neguri te arată,
Lumină dulce clară,
O, maică prea curată
Și pururea fecioară,
Marie!
(Mihai Eminescu)
@ Calin 10:19
Am făcut asta acum un an.
E mult mai ușor decât pare !
Avem multe Marii în jurul nostru. Și fiecare este unică. Fiecare este o picătură a acestei minuni care se cheamă viață.
Fiecare ne cuprinde în povestea ei, de la început, până în amintire.
Un gând frumos pentru fiecare picătură de viață numită Maria.
Un gând pios pentru fiecare amintire numită Maria.
Respect, maestre Nistorescu.
Avem multe Marii în jurul nostru. Și fiecare este unică. Fiecare este o picătură a acestei minuni care se cheamă viață.
Fiecare ne cuprinde în povestea ei, de la început, până în amintire.
Un gând frumos pentru fiecare picătură de viață numită Maria.
Un gând pios pentru fiecare amintire numită Maria.
Respect, maestre Nistorescu!
Reîntoarcerea la originea vlaha a bisericii giulgiului Fecioarei Maria, pentru necunoscători…
Biserica Mormântului Sfântei Fecioare Maria, cunoscută, de asemenea, ca Mormântul Maicii Domnului (în ebraică קבר מרים), este un mormânt creștin din Valea Chedronului – la poalele Muntelui Măslinilor, în Ierusalim.
O relatare istorică cunoscută sub numele de Historia Euthymiaca (scrisă probabil de monahul și istoricul bizantin Chiril de Schitopolis în secolul al V-lea) menționează că împăratul Marcian și soția sa, Pulcheria, au solicitat moaștele Fecioarei Maria de la Iuvenalie, patriarhul Ierusalimului, în timp ce acesta participa la Sinodul Ecumenic de la Calcedon (451). Potrivit relatării, Iuvenalie a răspuns că, în a treia zi după înmormântarea ei, s-a descoperit că mormântul Mariei era gol, fiind găsit acolo doar giulgiul ei, care era păstrat în biserica din Grădina Ghetsimani. În anul 452 giulgiul a fost trimis la Constantinopol, unde a fost păstrat în Biserica Maicii Domnului din Vlaherne (Panagia Blacherniotissa).
Dupa compararea documentelor istorice apărute în Imperiul Roman de Răsărit, în special a scrierilor lui Genesios și a Lexiconului Suidas a demonstrat o origine romano-bizantină a cuvintelor „vlah” și „Blachernae”. Conform acestei opinii, cuvântul „Blachernae” a apărut prima dată în Imperiul Roman de Răsărit în sec. al VI-lea și se referea la un cartier în care locuia o mică colonie de vlahi veniți din Scithia Minor (Dobrogea de astăzi). Suburbia Vlaherne este pomenită și în scrierile lui Teofan Mărturisitorul în legătură cu revolta lui Flavius Vitalianus împotriva împăratului Anastasius din anul 513.
Toate sărbătorile sînt păgîne! (paganus în latină înseamnă neorășean, neoldat, adică locuitor al satului sau cum ar trebui să se zică oameni)
Biserica, de nevoie, și le-a-nsușit schimbîndu-le numele și, cu trecerea timpului, menirea.
Calendrul popular nu este nici calendarul administrativ nici cel bisericesc.
Prin schibarea calendarului multe dintre sărbători nu mai au rost. De pildă la Sântămărie, 15 august, se duc struguri la biserică (nu sînt copți), se schimbă clopul cu căciula (a trecut Sântămărie te-ai căcat în pălărie), nu se mai doarme pe prispă, nu se mai scaldă în apa rîurilor și lacurilor (dar este încă cald), încep lucrările de toamnă ale ogorului (prea devreme). Toate acestea și altele ar avea rost peste 14 zile. Că trebuia schimbat calendarul administrativ, iulian cu cel gregorian, nu se discută dar l-au legat de cel calendarul cu urmări nefaste, dar, se pare, voite, pentru cultura noastră multimilenară.
Frumos. Dumnezeu sa le binecuvânteze pe toate Mariile și pe dumneavoastră. Trist este ca tot mai puține familii pun copiilor nume de Maria, Ion, Vasile, Gheorghe, etc.
multi avem in familie o mama, matusa care poarta numele de Maria, unele sunt alte ne privesc din lumea ingerilor…Lumina si armonie pt ele oriunde ar fi!
De ce nu vă întoarceți unde vă snt rădăcinile. Aveți destui bani să vă ridicați o casă așa cum ați avut din lemn, lipită cu pământ, cu tîrnaț pe trei laturi, cu frigurie, acoperiș cu paie sau draniță/șindrilă, cu cuptor. Poate o baie dar nu vă faceți wc-u în casă, casa este sălașul omului cît trăiește pe pămînt. În casă nu te caci. În casă intrăm, din pricini uitate, fără căciulă sau clop pe cap.
Ce avem de cîștigat ca oameni trăind în mizerai numită oraș? De ce credem că cei ce conduc lumea, ce ne-au făcut să ne mutăm din bătătura noastră ba cu amenințări, ba cu momeli, ba cu păcăleli, înghesuindu-ne în blocuri sau în viloaie, și unele și altele făcute și urîte și fără cap, ne vor binele?
Și bunica le zicea la flori pene. Am văzut că în satele din masivul Șureanu oamenii au aceleași regionalisme ca cei din nordul județului Alba. Maur, a guri, vramniță, cohe, casa din față, etc.
Exemple de oameni vii care ne arată că banii, averile nemăsurate, mândria, gloria şi victoriile de etapa sau de moment, nu ne pot strica pe toți: Maria şi nepotul ei, Cornel Nistorescu.
Bunica mea Maria mi-a făcut copilăria atât de frumoasă și adolescenta și începutul tinereții de student, ca nu am vorbe sa descriu. A crescut 3 copiii, singura(bunicul nefiind de-a face casă cu el), prin război, foamete, comunism, și 6 nepoți. Ne canta seara, după ce ascultam „Noapte bună, copiii” a Silviei Chicos, pe întuneric cântece vechi populare din tinerețea ei și ne povestea întâmplări ale copilăriei ei. Doamne, apoi când o vedeam doar în vacanțe, era dorul atât de mare, ca boleam de-a dreptul. Am a multumi și celorlalte femei ale neamului meu:strabunica Anca și mama Elena. Dumnezeu să le odihnească! Trei femei ce odihnesc într-un mormânt sfânt pt mine.
Duios!!! Am avut o bunica, mama tati, a murit in ’45 cand tata a avut 13 ani. De la fratzii lui am multe verishoare cu numele de Maria. Acea buna, am auzit de la mama mamei mele ca era harnica, osoasa si inalta iar eu seaman cu ea la „mutra”. Citindu-va domnule ziarist,imi zboara sufletul shi voi aprinde acum doua lumanari in amintirea celor „duse” shi a celor care mai sunt. Nu sunt bisericoasa.
Iubirile lor:
Ș-am zis verde sălcioară
Mărie si Mărioară
Ia un par de mă omoară.
Parul sa fie de plop
Să nu mă omori de tot
Mărie si Mărioară
De trii zâle zac in boală
Și nu-mi zâce nimeni scoală
Dar de-i zâce dumneata
M-ar mai trage inima
Dar de-i zâce dumneata
M-ar mai trage inima.
Maria Tanase
Mi-e dor de mama mea Maria … Mi-e dor de matusile si Mariile copilariei si tineretii mele. Mi-e dor de o poveste din vremuri vechi susurata ,precum cea spusa de Cornel Nistorescu.Noi nu mai stim a simti si a ne aduce aminte. De clipe fugare ,care ne-au infrumusetat o parte a vietii.Daca fericirea ar dura mai mult de o clipa nu am putea sa rezistam. Multumesc Cornele . Mai incinta-ne cu astfel de povestiri.
Când, în ziua de azi, copiii sunt îndemnați sa se rupă de familie și de rădăcini, acest pios omagiu adus unei ființe dragi este cu totul neobișnuit. E drept ca și talentul d-lui C. Nistorescu de a reda chipuri și locuri e cu totul neobișnuit.
Bravo domnule NISTORESCU!
Ești MARE!
Imi permiteti o gluma? De ce nu a fost mumificata sau impaiata? pentru eternitate cum se vor cocalarii din politica la nivel global inclusiv din Romania?
Dl Nistorescu sa faca ca Ion Creanga, sa adune toate scrierile, reportajele, si sa scrie o carte. Piate chiar si romane. Are talent.
Sora lui tata era o Marie!! Ii spuneam „moșica”, probabil a asistat la nasterea mea, alaturi de moasa satului! Am tratat-o ca pe o mama, pina s-a dus de linga noi! Dl Nistorescu ma induioseaza cu descrierea satului si a oamenilor! O face intrun stil, i-as spune chiar sadovian!! Un omagiu Mariilor in viata si celor ce nu mai sunt!
Pe vremea bunicilor mei, prima nascuta era botezata Maria si primul nascut, Ion.
Asa se face ca si mama mea s-a numit Maria.
Este un nume frumos si pana acum, toate Măriile pe care le-am cunoscut in viata sau aici pe forum au avut si au stropul acela de noblete.