Într-un interviu acordat News.ro, ambasadorul SUA, Hans Klemm, are numai cuvinte de laudă la adresa procurorului şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi.
Hans Klemm a vorbit despre cât de bine gestionează lupta anticorupţie, mesajul său fiind unul de susţinere.
Oficialul a mai arătat, de asemenea, că şefa DNA şi-a creat „duşmani” din oamenii „destul de puternici” pe care i-a trimis la închisoare.
Răspunzând unei întrebări privind acuzaţiile de plagiat, Klemm a arătat că există instituţii capabile să verifice, insistând însă pe succes înregistrat în lupta anticorupţie din ţara noastră.
„Ca procuror şef al DNA, a condamnat la închisoare nişte oameni destul de puternici. Nu e surprinzător că are duşmani ca urmare a acestui lucru şi cred că vedeţi acest lucru în momentul de faţă.
Dacă există vreo pată pe activitatea ei, există autorităţi care vor putea investiga şi evalua, dar eu o aplaud puternic pentru recordul de succes în a conduce lupta anticorupţie a României”, a susţinut Klemm.