Şi, totuşi, Burleanu nu se dă la o parte

Bucureşti, 20 mai 1992. Lovitură liberă de la 30 de metri. Marius Lăcătuş saltă mingea peste zid, Ionuţ Lupescu se desprinde din marcaj la 16 metri de poartă, face preluare cu dreptul, loveşte imediat cu stângul şi este 2-0 pentru România în meciul cu Ţara Galilor. Lăcătuş îl fentează din corp pe un adversar, îi pasează scurt lui Lupescu, iar acesta, de la 17 metri, trage pe jos în dreapta portarului şi este 3-0 pentru România. Meciul s-a terminat cu scorul de 5-1 şi selecţionata de fotbal a României şi-a mărit şansele de calificare la Campionatul Mondial din 1994. În Statele Unite, Lupescu şi compania au făcut cel mai bun turneu final din istoria naţionalei de fotbal a ţării noastre.

Pe Lupescu îl ţii minte pentru cele două goluri foarte valoroase înscrise în poarta unei echipe la care juca Ryan Giggs, unul dintre cei mai mari fotbalişti pe care i-a avut vreodată Manchester United, dar şi pentru deposedările făcute şi pentru pasele date în momente importante pentru Naţională şi pentru Dinamo Bucureşti, Bayer Leverkusen şi Borussia Monchengladbach. Pe Ionuţ Burleanu îl ţii minte din conferinţele de presă în care foloseşte cu naturaleţe limba de lemn a foştilor utecişti, pe care în prealabil a şlefuit-o. Îl mai ţii minte şi pentru că l-a adus pe Christoph Daum, selecţionerul care a avut rezultate catastrofale, iar atunci când presiunea publică a devenit uriaşă i-a pus pe alţii să-l trimită pe acesta de unde a venit.

Despre Ionuţ Lupescu ai auzit că a lucrat la UEFA, iar despre Răzvan Burleanu că merge prin ţară pe la cluburi obscure şi împarte mingi de fotbal şi porţi, cu rugămintea ca la şedinţa de alegeri să nu fie uitat.

Revenind la meciurile cu Ţara Galilor, în teren mai erau, printre alţii, Florin Prunea şi Florin Răducioiu, care astăzi face parte din echipa de susţinători a lui Ionuţ Lupescu, Gică Popescu, care a fost aruncat în puşcărie înainte ca Răzvan Burleanu să ajungă, surprinzător, la şefia fotbalului românesc, şi Gheorghe Hagi, căruia preşedintele FRF i-a întors spatele de la bun început.

Dacă ar fi respectat fotbalul, în general, şi fotbalul românesc, în special, Răzvan Burleanu s-ar fi retras, deja, din cursa pentru alegeri şi i-ar fi lăsat locul lui Ionuţ Lupescu. Însă nu poţi aştepta aşa ceva de la cineva care nu şi-a cerut scuze nici până acum pentru aducerea lui Christoph Daum şi pentru menţinerea acestuia pe postul de selecţioner o perioadă prea lungă de timp. Cât să ne facă să credem că România nu a avut niciodată o echipă din care au făcut parte Lupescu, Hagi, Popescu şi Prunea, şi că doar am visat.