Singurul minister în care nu a crescut numărul de bugetari

Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a declarat sâmbătă, la Oradea, că MDLPA este singurul minister care nu a solicitat posturi în ultimii patru ani, deși au apărut programe în plus în sarcina aceluiași număr de angajați, însă urmează o analiză pentru măsuri de eficientizare.

‘Ministerul îl cunosc mai bine și acolo mi-am permis să spun, de principiu, că nu cred că este necesară o măsură de eficientizare. Acest minister a fost printre puținele, dacă nu singurul minister, care nu a cerut niciun post în ultimii patru ani. Nici eu, în fostul mandat, nici domnul ministru Veștea. Deci, la noi, organigrama nu a crescut cu nimic pe partea de execuție, de funcționari publici, iar direcția generală care se ocupă de implementarea PNRR am făcut-o din posturi vacante și avem peste 70 de angajați care administrează șapte miliarde de euro pentru România’, a declarat, într-o conferință de presă, Cseke Attila.

Potrivit acestuia, în urmă cu patru ani prelua ministerul cu 920 de posturi, având în prezent 701, așa cum l-a și predat și primit înapoi de la ministrul Adrian Veștea.

‘Sunt câteva posturi vacante. Am spus că, în principiu, văzând această evoluție, nu cred că se impun măsuri de eficientizare, ceea ce nu înseamnă că nu facem analiza. Facem această analiză, am început pe minister și o să mergem pe instituțiile subordonate. Și analiza va fi una, dacă vreți, mai simplă, logică. O să ne uităm cât este proporțional partea de personal de suport și cât este partea de personal de specialitate unde se desfășoară implementarea programelor și unde, ca să spun așa, este produsul finit și este rezultatul. Pentru că acest raport trebuie să fie un raport echilibrat, nu în sensul de 50 cu 50, ci într-un alt sens, dar nu aș vrea să vă spun acum cifre. După ce facem această analiză pe minister, care într-o săptămână cred eu că va fi gata, evident același lucru vom face și la instituțiile subordonate. Acolo nu m-am pronunțat și nu mă pronunț nici astăzi pentru că nu am văzut această analiză și nu știu’, a afirmat ministrul.

Cseke Attila a spus că sunt vizate de analiză Inspectoratul de Stat în Construcții, Agenția Națională de Cadastru, Agenția Națională a Funcționarilor Publici, Institutul Național de Administrație și Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice.

Recomanda

8 Comentarii

  1. Ei, ai văzut, cum restul sunt patrioți, sunt gospodari și sunt eficienți,.. probabil vorbesc cu ”noi rumînii”,. Deci evident salariile lor sunt de mărit..

  2. Lasa-ne, asa vor spune TOTI ministrii, NU va -pleca nici macar 1 singur bugetar in somaj, ii veti muta eventual de colo-colo, ca la sah!
    Sa nu va mirati ca va castiga prezidentialele Calin Georgescu iar la viitoarele alegeri, peste 4 ani „suveranistii” vor castiga TOATE alegerile!
    VOI, partidele post ’89 i-ati adus p-astia pe capul nostru, voi sunteti de vina!
    V-ati facut plinul, nu va pasa, rusine!

  3. ”Singurul minister în care nu a crescut numărul de bugetari”
    Cu un Ministru responsabil, speram ca nici nu se va intampla.
    Norocul romanilor. Pe langa oameni responsabili traieste si ”pleava” – cum frumos i-a numit cineva, traieste mai bine.

  4. Și cel mai lăudat ministru. Ce este de remarcat că trimișii UDMR Coloană a 5-a a Ungariei în Guvernul României se țin de ordinul “maghiarul, maghiar să fie!” Barna Taczos comunică românilor defore Buget nu pa Agerpres ci pe portalul de limbă maghiară Maszol, iar Attila Cseke după ce zilele trecut a tăiat cu flexul la baterie lanțul ce separa prin Vamă Ardealul de Ungaria, acum vorbește despre cum conduce Ministerul Dezvoltării nu la București, nici Craiova, nici la Iași, ci unde alt undeva decât la Oradea! Oradea care Jaj!, Jaj! nu e legată incă pe autostradă de Cluj Napoca ca MOL MOL Magyar Olaj- és Gázipari Nyrt.) să umple și acest traseu precum Arad-Sebeș de benzinăriile lui ca MOL . În acest fel flamura Roșu-Alb-Verde în vârf de catarg va fi vizibilă din orice punct din Ardeal.
    Pierit-au oare toţi vultanii
    Şi şoimii munţilor Carpaţi,
    Voi, fii ai vechii Transilvanii
    Sunteţi cu totul enervaţi
    Şi suferiţi în înjosire
    De la Braşov până la Abrud,
    Ca să vă ţie în robire
    Fino-târtanul orb şi crud. (Mihai Eminescu)

  5. În viziunea UDMR-istă a ministrului Attila Cseke, cel care a inchis 65 de spitale stric în zone locuite de români cu intenția de a deveni case de bătrâni ale Germaniei, și care este marele dușman al Ambulanței și sistemului SMURD create de Raed Arafat fiindcă acesta nu la păstrat doar în zonele ungurești Târgu Mureș ci le-a făcut utile și salvatoare de vieți pentru toată România, în continuare misiunii antiromânești din ministeriatul anterior, toată orice instituție din România care este definită ca NAȚIONALĂ trebuie restructurată prin destructurare ca să nu mai fie Națională ci autonomie locală. PNL-Bolojan și PSD-Ciolacu nu va lăsați prostiți cu europenismul revizioniștilor unguri și nu mai incălziți două vipere iredentiste la sânul guvernării României.

  6. Noii veniti puteau perturba vechea mafie securista din minister. Toate fondurile (de la bugetul national cat si din programe europene) au fost dirijate majoritar pana de curand catre granita de vest a tarii, in general catre Ardeal. Bolojan stie cel mai bine, la fel si Boc. Iar pentru ca in ultima vreme veniturile catre acea mafie s-au subtiat periculos s-a dispus predarea acestui minister cheie unui ungur.

  7. asta a inchis spitale sub emil boculet cel mai neiluminat clujean ,multumim psd pnl ca promovati udmr sa ne ia tara.veci nu votez gunoaie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.