Singurul sfânt care are și o sărbătoare a nașterii sale. ÎPS Bartolomeu Anania, predică la Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul

ÎPS Bartolomeu Anania – Predică la Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul

”(…) în mod obișnuit, un sfânt este sărbătorit în ziua morții lui, dacă aceasta îi se cunoaște. S-a cunoscută data morții primilor martiri creștini din primele secole, pentru că ei erau condamnați la moarte în urma unui proces judiciar, în care se alcătuiau procese verbale de interogatorii și de pedepse și de torturi înainte de execuție(…)

De ce era sărbătorit în ziua morții?

(…)Se considera că moartea unui martir și moartea unui sfânt nu este sfârșitul vieții, nu înseamnă moarte, ci înseamnă începutul adevăratei vieți, a vieții viitoare. Așadar, moartea era considerată o naștere și într-un fel era zi de bucurie duhovnicească. Dintre toți sfinții calendarului creștin, numai Sfântul Ioan Botezătorul are și o sărbătoare a nașterii lui, pe lângă aceea a morții, pe care noi o sărbătorim, așa cum se știe, la 29 august”.

”Așadar, cunoaștem sărbătoarea nașterii Mântuitorului Hristos la 25 decembrie, cunoaștem nașterea Maicii Dumnezei ca sărbătoare la 8 septembrie și mai avem sărbătoarea de astăzi, care s-a întâmplat să fie și în zi de duminică, nașterea Sfântului Ioan Botezătorul 24 iunie”

”Cu un nume foarte popular în România, această sărbătoare se numește și Sânziene în unele părți ale țării și Drăgaica în alte părți. Și este sărbătorită și la modul popular pentru că, de fapt, este începutul secerișului și sărbătoarea recoltelor (…)

Ioan Botezătorul a fost fiul unui preot din Ierusalim care se numea Zaharia și care era căsătorit cu o femeie care se numea Elisabeta.

Sfântul Evanghelist Luca este cel care ne povestește pe larg evenimentul nașterii Sfântului Ioan(…) (Părinții săi – n.r.) erau drepti înaintea lui Dumnezeu, temători de Dumnezeu, fără prihană în viața lor, păstrând rânduielile. El avea o slujbă foarte importantă(…)la templul Domnului din Ierusalim… Avea însă o mare, imensă, tristețe.

În viața ei, Elisabeta se dovedise sterilă, stearpă, neputând să facă copii, iar acum erau amândoi în vârst[ și, în ciuda faptului că toată viața se rugase ca Dumnezeu să le dea un copil, (…)nașterea unui copil era socotită o binecuvântare de la Dumnezeu(…)

La vremea aceea, o femeie stearpă era ocolită de societate, pentru că se considera că trebuie să fie un oarecare blestem al lui Dumnezeu dacă ea este în stare să dăruiască societății măcar un copil(…)

(…)într-o bună zi, preotul Zaharia era de rând să slujească la templu ș i(…) a intrat în altarul tămâierii în timp ce poporul a ieșit afară pentru rugăciunea de obște. Și fiind el în altar, i s-a arătat Îngerul Domnului, care i-a dat de veste că soția lui va naște un fiu și că fiul acesta va fi Ioan și că acesta va fi mare și că va fi Înaintemergătorul celui ce trebuia să vină.

Așadar (…), de la bun început, Ioan a avut o rânduială de la Dumnezeu, pe care Îngerul i-a rostit-o preotului Zaharia. Iar Zaharia, știind că el și soția sunt bătrâni, s-a îndoit în sine și a spus… dă-mi un semn ca să cred că ceea ce îmi spui tu este adevărat, pentru că noi suntem bătrâni și nu avem copii și ne-a trecut vremea. La care îngerul i-a spus… iată din clipa aceasta vei fi mut și nu vei putea să mai vorbești decât atunci când se va primi ceea ce ți-am vestit eu.

Și datorită acestei conversații, preotul Zaharie a întârziat mai mult în altar în timp ce poporul aștepta. Și poporul începuse să se mire de ce întârzie atâta preotul, că de obicei durează doar câteva minute până când își pune tămâia și cărbunii în cădelniță și iese în fața noastră. Și el când a ieșit, iată că nu mai era în stare să vorbească. Oamenii s-au mirat, apoi el s-a dus acasă…

Și a priceput că spusele îngerului erau adevărate(…) Și a rămas Zaharia mut până când s-a născut pruncul.

Și după rânduiala legii, a opta zi de la naștere, pruncul trebuia să fie tăiat împrejur și să i se pună unul nume. Și au întrebat cei ai casei, și rudele și vecinii, ce nume să-i pună, iar Elisabeta a zis să-i pună numele Ioan.

Ioan are o semnificație în limba ebraică, însemnează darul lui Dumnezeu. Și ei au spus, dar de ce Ioan? Pentru că în neamul vostru nu poartă nimeni acest nume(…)

Și au zis rudele și vecinii, păi atunci hai să-l întrebăm pe tatăl copilului, poate ne spune el! Iar el, pentru că nu putea să vorbească, a cerut o tăbliță și a scris pe tăbliță: copilul se va numi Ioan.

Și așa l-au numit. Din clipa aceea, i s-a dezlegat limba și a fost în stare să vorbească.

(…) Îngerul Domnului spusese despre Ioan că va fi un pusnic, că va fi un călugăr, că va fi un sihastru, că va duce o viață de sfânt, că vin și altă băutură tare nu va bea și că el va fi neprihărit în fața Domnului.

Știm că Ioan Botezătorul, într-adevăr, de mic a avut vocație, adică chemare, iar chemarea lui era aceea de a vesti venirea Mântuitorului Lumii, a Domnului nostru Isus Hristos.

Știm puține din viața lui, până în jurul vârstei de 30 de ani, când apare pe malul Iordanului. Și acolo îi boteza pe cei care veneau la el și pe care el îi chema, spunându-le  iată, eu vă botez cu apă și anume cu apa pocăinței, ca să vi se ierte păcatele și să fiți pregătiți să-l primiți pe cel pe care de la Dumnezeu l-a rânduit să vină și căruia eu nu sunt vrednic nici măcar să-i dezleg cureaua sandalelor.

Ioan încă de către contemporanii săi a fost numit Ioan Botezătorul, nu pentru că avea să-i boteze și l-a botezat pe Isus, așa cum știm, ci pentru că îi boteza pe ceilalți înainte de Isus. Dar repet, el spune eu vă botez cu apă, dar cel ce vine după mine vă va boteza cu Duh Sfânt și cu foc.

(…) La el veneau să-i ceară sfaturi și îndrumări cetățeni din toate categoriile, bogați, săraci, farisei, saduchei, oameni trecători, iar el pentru fiecare găsea un sfat, un îndemn, dar îndemnul său era unul singur, cel esențial, pocăiți-vă că s-a apropiat împărăția cerurilor.

Anunțându-Lpe Mesia, pe Isus Hristos, a făcut și precizarea… El va veni, a și venit și pe măsură ce El crește, eu trebuie să scad.

Așa după cum dimineața când se ivește soarele, luna care a mers înaintea soarelui începe să pălească până dispare cu totul(….)s-a retras practic în umbră, dar a continuat să fie același om extraordinar, atât de puternic în cuvânt și în faptă, încât mulți credeau că el este Mesia și el cel ce trebuia să vină. Dar El a precizat, nu eu sunt Mesia, ci  am venit ca să-i pregătesc drumul, să vă pregătesc pe voi, așa cum puteți.

Plugarul, înainte de a ara își pregătește ogorul și îl curăță de pietroaie, de bolovani și de ciulini și de uscături, tot așa eu vă îndemn să vă curățiți sufletele pentru ca să primiți sămânța aceea adevărată a Evangheliei.

Știm că Ioan Botezătorul l-a mustrat pe regele Irod Antipa din vremea lui, care trăia în incest cu propria sa cumnată, în timp ce fratele lui era încă viu.

Această mustrare n-a rămas nepedepsită, soția lui, care avea o fiică, i-a cerut condamnarea la moarte, a obținut-o și (…) i s-a tăiat capul.

Ucenicii săi l-au îngropat după cuviință și a rămas în istoria mântuirii omenirii drept cel mai mare născut dintre femeie, o definiție pe care a dat-o însuși Mântuitorul Hristos atunci când a vorbit de el”.

Sf. Ioan Botezătorul se naște sfânt

”(…) ne spune Sfântul Evanghelist Luca, Duhul Sfânt s-a pogorât în Ioan încă de pe când era prunc în pântecele Maicii sale. Este extraordinar să constați că cineva se naște sfânt.

De obicei, sfințenia se capătă în timp și cu trude grele, fie prin mucenicie, prin martiriu, într-o singură clipă, fie cea a sfinților cuvioși, a pustnicilor, care se capătă într-o viață de om și poate că nici la sfârșit nu este nimeni sigur că a devenit un sfânt.

Ioan Botezatorul, fiind cu Duhul Sfânt încă din pântecele Maicii sale, s-a născut sânt și sfânt a rămas toată viața. Dar, iubiții mei, undeva în altă parte a țării Galileii, în orășelul Nazaret, trăia o tânără fecioară care se numea Maria și care era rudă cu Elisabeta, soția lui Zaharia, deci cu mama lui Ioan Botezatorul.

Și într-o zi, pe care noi o sărbătorim la 25 martie, i s-a arătat Îngerul Gavriil și i-a vestit că îl va naște pe Fiul lui Dumnezeu(…)Iar Maria, iacă a rămas nedumerită.

După această întâmplare, Maria a înțeles că îl va naște pe Fiul lui Dumnezeu și s-a gândit să-i facă o vizită rudei sale în ținutul muntos, acolo unde se găsea.

Repet, în timp ce Elisabeta se găsea în luna a șasea a stării de binecuvântare, ne povestește Sfântul Evanghelist Luca, în mod cu totul emoționant, și vă rog dacă nu ați făcut-o până acum, faceți-o acum, luați un Nou Testament și deschideți la primele pagini ale lui Luca și veți vedea o scenă emoționantă, cum știu să se întâlnească și cum știu să converseze două femei sfinte. Maria, care era tânără, foarte tânără pe lângă ruda ei, care era o femeie în vârstă, a salutat-o cu foarte multă bună cuviință, dar Elisabeta, insuflată și ea de sus, i-a spus, de unde mie cinstea aceasta, cum de sunt eu atât de onorată, de cinstită, ca să vină la mine Maica Domnului meu?

Elizabeta a fost prima ființă care a numit-o pe Sfânta Fecioară Maria Maica Domnului, așa cum o numim noi astăzi și cum a fi numită peste toate veacurile.

Și ne mai spune Sfântul Evanghelist Luca (…)că, în clipa în care cele două femei s-au întâlnit, pruncul care avea șase luni a săltat cu bucurie în pântecile Maicii Sale.

Citește și: Sfântul Ioan Botezătorul, Înaintemergătorul Domnului

Elisabeta s-a umplut de Duhul Sfânt. Iubiții mei, v-am amintit că Ioan îl avea pe Duhul Sfânt încă de când era zămislit în pântece(…)Este extraordinar să constatăm că o mamă îl primește pe Duhul Sfânt prin fiul ei care încă nu s-a născut.

Ne spune tot Sfântul Evanghelist Luca faptul că Maria a rămas în vizită la Elisabeta  încă trei luni de zile. Aceasta însemnează în mod sigur că Maica Domnului a fost de față la nașterea Sfântului Ioan Botezătorul.

Și trebuie să ne imaginăm pe Sfânta Fecioară Maria, care avea să devină  maica lui Dumnezeu, uitându-se în ochii pruncului și el uitându-se în ochii ei. Într-o scenă de mare sfințenie și de mare bucurie duhovnicească, o bucurie pe care numai îngerii o pot avea(…)

Pentru noi creștini este o mare sărbătoare astăzi(…)Aș vrea să reținem nu numai bucuria duhovnicească din istoria mântuirii noastre, dar aș vrea să reținem cu toată stăruința, vă spun, ideea de sfințenie a familiei(…)

Să rugăm pe Sfântul Ioan Botezătorul și să-i rugăm pe părinții lui care de asemenea sunt sfinți în calendarul nostru, Zaharia și Elisabeta. Și să rugăm mai cu însemnă pe Maica Domnului să ne dăruiască tuturor sănătate (…) lumină, cât mai multă lumină dumnezeiască în sufletele noastre și hotărârea de a merge drept pe drumul Evangheliei lui Iisus Hristos pentru sfințenia familiei și pentru veșnicia poporului”.