Soarta dictatorilor arabi

După ce tatăl lor a fost condamnat la închisoare pe viaţă, Gamal şi Alaa, cei doi copii ai fostului preşedinte Hosni Mubarak, vor avea de înfruntat un nou proces în care sunt acuzaţi de nereguli financiare. Ei au fost judecaţi deja într-un dosar de corupţie, împreună cu tatăl lor şi au fost achitaţi, conform verdictului pronunţat sâmbătă. Miza o reprezintă cele 2-50 de miliarde de dolari, la cât este estimată averea familiei fostului dictator.

Libia

În Libia, fostul lider Muamar Gaddafi a sfârşit împuşcat, pe 20 octombrie 2011, într-o gură de canal, după ce convoiul în care se afla a fost atacat de aviaţia franceză. Cadavrul său a fost expus câteva zile ân camera frigorifică a unei măcelării din Misrata, alături de trupurile ministrului Apărării şi al fiului său, Mutassim Gaddafi.

De judecată vor avea parte doar fiul lui Gaddafi, Saif al-Islam, şi fostul şef al serviciilor secrete. Curtea Penala Internaţională a solicitat ca procesul să aibă loc la Haga, pentru că noile autoritţti libiene (Consiliul Naţional de Tranziţie sprijinit de Occident) nu sunt capabile să garanteze corectitudinea actului de justiţie. Autorităţile de la Tripoli au refuzat cererea CPI.

Colonelul Gaddafi a fost lichidat, iar noul regim încearcă acum să gestioneze averea clanului său: cladiri in Londra, acţiuni la clubul Juventus Torino, mii de hectare in Spania, în Costa del Sol şi sute de milioane de dolari în bănci străine. Pentru occident o miză mult mai mare o reprezintă fosta Autoritate Libiană pentru Investiţii, care dispunea de un fond de 70 de miliarde de dolari si care a achizitionat 3% din actiunile Perasons Gropu, ceea ce o face unul dintre cei mai importanţi acţionari ai proprietarului „Financial Times”. Libia mai deţine 2% din grupul Fiat şi 7,5% din clubul de fotbal Juventus Torino, 2% dintr-un consorţiu cu producătorulitalian de arme Finmeccanica, 7,5% din banca italiana UniCredit şi este acţionar la banca oandezo-belgiană Fortis.

Tunisia

În Tunisia, ţara în care au început revoluţiile arabe, în decembrie 2010, procurorii tribunalului militar au solicitat pedeapsa cu moartea pentru fostul dictator Zine El Abidine Ben Ali. Capul de acuzareeste acelaşi ca şi în cazul lui Hosi Mubarak: ordinul dat soldaţilor de a deschide focul asupra populaţiei în patru oraşe tunisiene. Au murit 338 de persoane şi 2.147 au fost rănite.

Ben Ali este judecat în absenţă de un tribunal militar si de unul civil. El a fost deja condamnat la 66 de ani de inchisoare de un tribunal civil pentru comerţ ilegal cu arme, trafic de droguri şi deturnarea banilor publici.

Este puţin probabil însă ca Ben Ali să execute pedeaspa. El a fugit în Arabia Saudita, pe 14 ianuarie 2011, după ce avionul său a încercat să se îndrepte spre Franţa, o ţară prietenă în timpul celor 23 de ani de regim autoritar. De altfel, fostul ministru francez de Externe, Michele Alliot-Marie, şi-a petrecut vacanţa din decembrie 2010 în Tunisia, pe spezele fostului dictator şi a propus chiar guvernului de la Paris să contribuie la suprimarea revoltelor.

Noul regim de orientare moderat-islamistă de la Tunis a cerut, fără succes, Arabiei Saudite să-l extrădeze pe fostul dictator şi pe sotia sa, Leila Trabelsi. Pe numele lui Ben Ali a fost emis un mandat de arestare al Interpolului.

Se estimează că familia Ben Ali a controlat 30-40% din economia tunisiană şi că averea sa se ridică la circa 10 miliarde de dolari.
Arabia Saudită, monarhia absolutistă care este acum sanctuarul lui Ben Ali, după cum a fost şi pentru dictatorul ugandez Idi Amin sau pentru Habib Burguiba (preşedintele îndepărtat chiar de către Ben Ali), judecă cu o cu totul altă unitate de măsură situaţia din Siria. Aici, Arabia Saudită susţine revoluţia şi cere chiar o intervenţie armată împotriva regimului şiit al lui Bashar al-Assad.

Yemen

Pentru fostul preşedinte yemenit Ali Abdullah Saleh, soarta a fost mai blândă. În februarie 2012, Saleh a renunţat la preşedinţia statului pe care l-a reunificat în anii ’90 şi a fost înlocuit de fostul său vicepreşedinte, iar acum ţara este condusă de un guvern de uniune naţională, care include şi forţele loiale lui Saleh. Timp de doi ani de zile, Yemenul va trece printr-o etapă de tranziţie, timp în care Saleh s-ar putea autoexila într-o ţară din regiune. El a cerut 50 de milioane de dolari pentru a rămâne în Emiratele Arabe Unite. O alternativă este şi exilul în Etiopia.

Yemenul post-Saleh este controlat în parte de militanţi al-Qaeda, de rebelii hutiţi din nord şi de forţele guvernamentale. Ţara a devenit o pepinieră a organizaţiei teroriste.

Siria

În Siria, soarta preşedintelui Bashar al-Assad este incertă. Arabia Saudită şi Qatarul doresc o intervenţie militara care să ducă la sfârşitul regimului, o soluţie sugerată şi de SUA sau Franţa. Rusia se opune acestui scenariu în Consiliul de Securitate al ONU. Preşedintele Barack Obama i-a propus omologului rus Vladimir Putin aplicarea scenariului yemenit în Siria, cu înlocuirea preşedintelui, nu şi a întregului regim, caz în care Bashar al-Assad şi familia sa pot găsi refugiu într-o altă ţară.

Beneficiid de o situaţie internă mai stabilă, în cazul Marocului, sau de faptul că găzduieşte Flota a V-a a SUA, în cazul Bahrainului, regii din cele două state arabe au reuşit să se menţină la putere cu compromisuri minore.