Socialistul Francois Hollande va fi adversarul lui Nicolas Sarkozy la prezidenţialele din 2012

Actualul preşedinte de dreapta al Franţei, Nicolas Sarkozy, îl va avea ca principal contracandidat la alegerile prezidenţiale de anul viitor pe Francois Hollande, ales duminică, în urma unui scrutin intern cu două tururi, candidat al Partidului Socialist.

Rivala lui Hollande în aceste alegeri primare, organizate pentru prima oară de socialiştii francezi după model american, a fost Martine Aubry, actualul lider al socialiştilor. Ea şi-a recunoscut înfrângerea înainte chiar de a fi anunţate rezultatele finale.

În discursul în care şi-a revendicat victoria, Hollande – care a avut 56% din voturile exprimate de circa 2,7 milioane de persoane – a spus că îi va reprezenta pe cei care nu mai pot suporta politicile lui Sarkozy.

Sondajele de opinie sugerează că l-ar putea înfrânge pe actualul preşedinte, care nu şi-a anunţat însă în mod oficial candidatura pentru un nou mandat.

Dincolo de norocul pe care l-a avut prin descalificarea lui Dominique Strauss-Kahn din cursa electorală internă – din cauza scandalului sexual în care a fost implicat la New York – Francois Hollande a muncit din greu pentru victoria sa, notează BBC. El a început să-şi pregătească intrarea în cursa electorală internă încă de acum un an. A străbătut ţara făcându-şi o reţea de susţinători. Şi-a construit atent discursul şi imaginea, astfel încât să pară şi un om de stânga, şi un om de centru. S-a arătat un om al consensului, având un caracter prin care se face uşor plăcut. „Dar oare are tot ce-i trebuie pentru a-i face faţă lui Nicolas Sarkozy în dificilele luni de campanie care urmează? Va putea conduce apoi Franţa în anii dificili care se aştern în faţă?”, se întreabă analiştii. Ei reamintesc că este vorba despre o persoană care niciodată în viaţa sa nu a deţinut vreun post ministerial, nici măcar la nivel inferior. Dar nici Barack Obama nu a făcut-o, spun, în replică, susţinătorii săi. El a promis că va aduce o „altă viziune asupra Preşedinţiei”, că va fi candidatul „respectului şi al dialogului” şi a spus că vrea să pună magia la loc în visul franţuzesc.

Aubry a salutat victoria lui Hollande şi a promis, la rândul ei, că va depune toată energia de care dispune pentru ca el să fie preşedinte peste şapte luni. Francois Hollande, în vârstă de 57 de ani, care a condus partidul timp de peste zece ani înainte de Aubry, este văzut ca un om înzestrat cu un adevărat geniu politic.

El a fost partenerul de viaţă a lui Ségolene Royal, contracandidata socialistă în faţa căreia Sarkozy a obţinut o victorie facilă la alegerile din 2007. Hollande şi Royal au patru copii împreună – cel mai mare de 27 de ani, cel mai mic de 19 ani -, dar s-au despărţit la doar o lună după înfrângerea socialistei de către Sarkozy, în 2007.

Alegerile prezidenţiale în Franţa vor avea loc la 22 aprilie 2012, cu al doilea tur la 6 mai.

Dreapta care îl susţine pe Sarkozy a încercat, duminică, să minizeze candidatura lui Hollande şi au spus că dezbaterea se va reechilibra acum, iar socialiştii vor avea de răspuns la „o mulţime de întrebări”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.