Prefectura departamentului Var, din sudul Frantei, pe Costa de Azur, s-a gandit să-i determine pe soferi la moderatie in privinta consumului de alcool in noaptea dintre ani venind cu initiativa de a-i recompensa pe cei depistati cu alcoolemie zero la volan cu un bon de benzina.
Soferii care vor fi opriti de filtrele politiei rutierte din Var intre orele 02.30 si 6.00 si care vor fi depistati cu alcoolemie zero vor primi un bon de benzina in valoare de 20 de euro. Directorul de cabinet al prefectului a declarat ca se incearca astfel nu numai recompensarea soferilor, ci si incurajarea soferilor de a ceda volanul persoanelor din anturaj care nu au consumat alcool.
Banii pentru bonurile de benzina provin din fondurile prefecturii destinate imbunatatirii securitatii rutiere.
Potrivit unei anchete, circa 88% dintre francezi intentioneaza sa consume alcool de Revelion, iar 43% dintrei ei vor petrece noaptea dintre ani in alt loc decat la domiciliu.