Se apropie sfârșitul ultimei săptămâni din Postul Mare, și, cum zilele de iarnă păreau să mai zăbovească pe plaiurile hunedorene, o zi mai caldă este numai bună de o plimbare și de reflexie. Pentru că zona dimprejurul Orăștiei are un farmec aparte, am plecat la drum spre Ciungu Mare, sat așezat sub Vârful Ciungilor, la peste 900 m altitudine.
În Apuseni, sunt zeci de sate si cătune abandonate de oameni. Multe au fost părăsite de-a lungul anilor, altele s-au stins pur și simplu după ce toți locuitorii au îmbătrânit si au murit. Exemplele sunt numeroase, iar Ciungu Mare, sat care înglobează și cătunele Valea Rea și Frăsinei, este doar unul dintre ele. Ca să ajungi în acest sat risipit de munte trebuie să o iei pe drumul comunal care pleacă din localitatea Romos și care urcă abrupt cale de 8 km, pe un traseu destul de greu accesibil.
Pe creastă, sub Vârful „La fata ai bătrână”, drumul intersectează urcând spre Cugir, jud. Alba.
Numeroasele puncte de belvedere, despre care citisem, îmi „fac cu ochiul”; de la Stâna Frăsinenilor se vede toată Valea Mureșului, inclusiv orașele Alba Iulia, Cugir, Orăștie și Deva.
Dar nu mă decisesem încotro să apuc, fiind unul dintre cele mai lungi sate din România (mai bine o oră de traversat cu piciorul, de la un capăt la altul), și este atât de multă liniște în natură, încât îmi este greu să mă decid să pornesc la drum, pentru că peisajele m-au fermecat. Până și timpul părea să se fi oprit aici, iar stâlpii funerari din țimtirimul familial de la marginea satului mă fac să cred asta. Acei stâlpi ce țin la căpătâi loc de cruce bărbaților ce sunt îngropați, iar feciorilor neînsurați li se pune pe stâlp o pasare din lemn. Deși adevărata semnificație a obiceiului s-a pierdut, tradiția continua să trăiască și la Ciungu Mare.
Așa că am luat satul la pas. În ciuda izolării, oamenii de aici își duc mai departe viața, au făcut o asociație și au captat izobarele așa că au apă curentă, au „curent” (energie electrică) și semnal la telefonul mobil. În unele zone, cele aproximativ 20 de familii rămase fac din tată-n fiu agricultură, în ciuda solului stâncos care le dă totuși necesarul de cartofi și fasole. Insă, după cum am văzut creșterea animalelor este activitatea de bază a celor ce mai locuiesc aici.
În zare, pe câte o culme de deal, poți observa casele vechi, risipite, înconjurate de pășuni și păduri, legate una de alta prin drumuri ce par așezate acolo de mâna unui pictor. Caii pasc liberi, prin acest loc de basm în care peisajele te îmbată cu frumusețea lor. Aici, Creatorul a făcut minuni. Iar oamenii care își duc traiul, deloc ușor, în aceste locuri, prin respectul pe care-l poartă naturii, fac din acest loc unul divin. Deși la Ciungu Mare primăvara vine doar prin luna mai peisajele ce te întâmpină la tot pasul sunt rupte din Rai, iar oamenii își duc traiul în aceste locuri în care natura este prieten și dușman deopotrivă.
Satele risipite, pierdute printre dealuri, pare că-și își dau ultima suflare și nu atât de mult din cauza evoluției. Din păcate, deodată cu ele pierdem nu doar parte din istoria noastră, cât parte din identitatea națională. Din păcate, bulgărele de zăpadă, transformat în avalanșă, a strivit aproape orice șansă de scăpare și redresare a satelor și cătunelor din munți.
@ Charlie -iata ca ai descoperit un cuvint care te defineste : „Tzoapa”!Si ca tzoapa ce esti „agresezi”prin limbajul suburban pe multi.Mergi acolo de unde ai „evadat”si-ti ia pilulele ,sau „bulinele”. Nu mai elucubra , te stiu pina si pampersii pruncilor ce poama esti. Sarbatori pascale fericite la …. locul de unde ai evadat.Si roaga-l pe cel ce te-a procreat sa te „recunoasca”. Dar slaba nadejde. El e cu ceva clase mai sus de tine. Probabil regreta ca….. Ai venit pe lume.Daca vrei sa stii cum s-a facut colectivizarea -iti spun eu. Dar mai ales cine erau activistii .Incepind de sus cu Hannah Pauker. Ar fi ilogic sa ti-ii insir pe „mitici”, parca asa li se spune,nu? Iar din parte-mi cred ca un simplu „mars”la cotet e destul .( M-ai suparat , da rau. Ai grija ce mai elucubrezi)