„Spre exemplu, acum a apărut o nouă fumigenă: cică eu aş avea o casă în Franţa, la Nice”, scrie Radu Mazăre într-un comunicat de presă în care lămureşte această problemă.
casa
Volumul 10 Mai. Casa Regală a României în cronici radiofonice (1930-1944), publicat de Editura Casa Radio, în colaborare cu Muzeul Brăilei Carol I, a fost lansat astăzi, la Sala Radio, în prezenţa Alteţei Sale Regale Principele Radu. Într-o atmosferă emoţionantă, marcată de intonarea Imnului Regal, cei prezenţi au rememorat momentele istorice esenţiale ale înfiinţării, prin […]
Românii caută cel mai des pe Google „cât costă o casă?”, iar germanii – „cât costă un BMW?”. Sunt doar două dintre rezultatele unei cercetări inedite realizate de un site din Statele Unite, transmite Digi24. Ineditul studiu a pornit de la întrebarea „Cât costă?”, iar rezultatele la care s-a ajuns sunt grăitoare. Potrivit studiului, întrebarea […]
Mai multe magazine şi restaurante cu nume din Bucureşti şi din ţară au fost închise pe o perioadă cuprinsă între o lună şi trei luni.
Două nuduri par să domine licitaţia din 10 martie, organizată de Casa Tajan, celebrând, chiar dacă puţin mai târziu, puterea de seducţie a femeii, a cărei Zi Internaţională este serbată astăzi.
E greu de crezut, România are o lege prin care foştilor preşedinţi li se pune la dispoziţie o locuinţă, de lux, se-nţelege, pentru tot restul vieţii.
Cu siguranţă, pentru mulţi dintre noi, 2014 a fost un an nefast. Întunecat. Până şi umorul sau a lipsit, ori a fost aproape negru. S-a întâmplat asta şi în America, cea care ne obişnuise cu tot felul de comedii trăsnite, filme şi seriale TV, bancuri, caricaturi, scrieri haioase şi tricouri cu inscripţii amuzante – parcă […]