PNL, prin vocea purtătorului de cuvând Ionuț Stroe, răspunde acuzaţiilor lansate de PSD remarcând…
pnl
Nu-mi vine să cred că liberalii adevăraţi, cei din vechiul PNL, nu s-au dus la aniversarea a trei ani de la căderea guvernului MRU.
Precum baciul moldovean din perla folclorului literar românesc, cel ce ne păstoreşte acum, ca ţară, pare să fie din ce în ce mai singur, deşi nu spune nimeni că s-ar pune la cale vreun complot al cuiva împotrivă-i. Din contră, toţi par să-şi aibă buzele unse cu miere în ce îl priveşte. Deci apelul din […]
Copreședintele PNL Alina Gorghiu a anunţat miercuri că partidul va ataca la CCR hotărârea Senatului privind respingerea …
Copreședintele PNL Alina Gorghiu a comentat, pe pagina de Facebook, deciziile luate în cadrul Consiliului Național al PSD care îi privesc pe social-democrații cu probleme în justiție.
Un prim proiect de vot prin corespondenţă a fost depus de PNL la Parlament. Proiectul (şi eventual altele) ar putea fi finalizat până la sfârşitul sesiunii din iunie. De ce este necesară o simulare generală a procedurilor în toamna acestui an.
Nici măcar secret deschis nu mai este faptul că PNL așteaptă guvernarea, însuși partidul s-a deconspirat, ofertând un program de guvernare de 129 de pagini, cu o sinteza de 41 de pagini.
Două lucruri triste au căzut peste noi la sfârşitul săptămânii trecute.
Parlamentarii din Comisia electorală au votat o întoarcere în timp cu 25 de ani. Care sunt consecinţele unei inflaţii de partide politice. PNL a votat cu voioşie un amendament care se va întoarce împotriva sa.
Grupul parlamentar liberal începe demersurile de demitere din funcție a Avocatului Poporului, Victor Ciorbea.
Unul dintre marile mistere ale politicii ultimilor ani nu doar că nu se limpezește cu trecerea timpului, ci, dimpotrivă, pare că devine tot mai amplu, e vorba de decăderea unui nume de prim rang, Crin Antonescu, scrie Bogdan Tiberiu Iacob pe site-ul inpolitics.
Noul preşedinte al ţării, de fiecare dată cînd este întrebat, spune că îşi doreşte un guvern liberal, plusînd cu nostalgie că acela ar fi „un guvern al meu!”.
Partidul Naţional Liberal consideră că atât consilierii judeţeni şi consilierii locali, cât şi primarii şi preşedinţii de Consilii Judeţene care au profitat de prevederile neconstituţionale ale Ordonanţei de Urgenţă 55/2014 trebuie să îşi piardă mandatul, a declarat astăzi Ludovic Orban, liderul Grupului parlamentar al PNL din Camera Deputaţilor. Într-o conferinţă de presă, acesta a expus […]
Liberalii au înaintat trei acţiuni în justiţie la Curtea de Apel Bucureşti. Pârât, premierul Victor Ponta. Motivul: refuzul repetat de a organiza alegeri parţiale.
Șefii noului PNL au anunțat luni, după ședința partidului, că liberalii vor…