Mi-am propus să am un dialog cu toți cei care fac planuri pentru repornirea României. Este clar acum că nu vom scăpa curând de virus și că va trebui să învățăm să conviețuim cu el, să ne facem planuri de viitor, să fim fericiți pentru că viața nu așteaptă după virus. Cei care refuză să facă planuri bazându-se pe scenariul că ne vom relua viața și obiceiurile exact de unde le-am lăsat cred că greșesc.
Zilele trecute băiatul meu cel mic m-a întrebat: tata, când o să putem merge din nou la teatrul de păpuși? Pentru că nu am putut să-i dau un răspuns vă invit să discutăm acest subiect ca să putem avea un răspuns nu doar pentru Tudor, ci pentru toți cei care vor să se întoarcă în biblioteci, în săli de teatru sau de cinema, la operă, lansări de carte sau la expoziții de pictură.
Nu sunt adeptul teoriei care văd că încearcă să-și facă loc în mediul online: vom avea meciuri fără suporteri și spectacole fără spectatori. Nu cred nici o secundă că „like-urile” pot să înlocuiască aplauzele, deci trebuie să găsim soluții ca spectatorii să fie prezenți, fizic, la actul de cultură. Și dacă va trebui să fim mai puțini, cei care vom fi în sala de spectacole o să aplaudăm mai tare ca să-i suplinim pe cei lipsă.
Nu mă pricep să dau sfaturi actorilor și regizorilor despre cum să facă repetiții sau spectacole și să se simtă în siguranță. Cred că este greu ca într-o piesă de teatru sau la operă să poți păstra distanțarea socială, ca să nu mai vorbim de măști de protecție. Aici doar ei pot să spună care sunt soluțiile. Pentru noi, cei care stăm în sală, cred că se vor găsi soluții, dacă ne gândim la ele de astăzi.
Probabil că nu vor mai fi spectacole cu săli pline, cel puțin o perioadă. Văd că în alte țări se discută varianta cu limitarea numărului de spectatori în ideea de a se realiza o distanțare socială. În plus spectatorii vor avea măști. Instalațiile de aer condiționat vor trebui să aibă filtre suplimentare pentru a micșora riscul de răspândire a virusului.
Spațiile închise vor trebui dezinfectate periodic, dar din fericire există nebulizatoare sau alte aparate care pot face acest lucru. Probabil că va trebui modificată legislația, astfel încât să se poată refuza intrarea în sală a persoanelor care au febră (asta înseamnă aparat de testare la intrare). Sunt convins că cei din acest domeniu se gândesc și la alte măsuri și se vor găsi soluții.
Am văzut cu surprindere că în alte țări bibliotecile și librăriile sunt printre primele spații de cultură care se vor redeschide. Poate că eu încă sunt captivul bibliotecilor în care obișnuiam să umblu, unde cărțile circulau de la o persoană la alta, și nu îmi dau seama cum s-ar putea asigura aici masurile de prevenție. Este posibil ca cei care iau în calcul redeschiderea lor să aibă cărțile în formă digitală și atunci poate fi mai simplu.
Cred că pentru sălile de expoziții se vor găsi soluții similare cu cele pentru magazine, unde nu ne vom mai putea înghesui, ci vor avea acces doar un număr limitat de persoane. La fel va fi și în cazul muzeelor.
România a devenit în ultimii ani un actor important în industria cinematografică. Sper să nu pierdem acest renume și această oportunitate. Sper ca odată ce transportul aerian își va reveni și lumea va reveni pe platourile de filmare. Este o industrie importantă pe care nu avem voie să o neglijăm.
Oricât de mult mi-aș dori să ajung din nou la concerte uriașe cu artiști mari, cred că ele vor fi amânate mult timp. Dar oamenii sunt inventivi și, poate, vor fi și aici idei.
În concluzie, și autorități, și spectatori, trebuie să fim pregătiți să plătim un preț mai ridicat pentru supraviețuirea culturii românești, pentru că fără ea viața noastră nu e întreagă. Dacă s-a putut închipui o modalitate, dincolo de limita legii, pentru a sprijini industria media, ar trebui găsite soluții și pentru sprijinirea culturii. În special pentru cei mulți din acest domeniu care sunt liber profesioniști și nu sunt angajați la o instituție care să le plătească un ajutor de șomaj.
Soluții sunt, trebuie să le găsim, să le experimentăm, să ne împărtășim ce a mers și ce nu a mers, să fim creativi, să anticipăm. Cred că acum este momentul să intervină asociațiile profesionale pentru a impulsiona și a facilita schimbul de informații între cei care încearcă, cei care experimentează. O rețetă universală nu există.
Trebuie să încetăm să fim doar reactivi. Trebuie să anticipăm, trebuie să acționăm acum pentru ca artiștii și oamenii de cultură să poată trece peste această perioadă dificilă și pentru a reporni cât de repede tot ce se poate reporni. Sunt de făcut proceduri, sunt de făcut achiziții, sunt de schimbat legi, sunt de pregătit oamenii pentru schimbări. Am ratat startul în lupta împotriva coronavirusului, haideți să nu ratăm și startul repornirii României. Dacă trebuie să ne reinventăm ca să facem asta, haideți să începem de acum.
§ Prostia îngroapă RO: Dacă ai fi scris corect numele Szörös, aș fi putut accepta că ești deștept iar eu proastă. Ce dovadă ai că acei judecători aleși pe criterii de capacitate profesională și probitate morală, complet diferite de ale absolventului de liceu industrial Tudorică Slugărel, cel cu ievaluarea și ale celor din CCR, cu decizia de a judeca ceea ce nu-i privea? Dai și tu cu barda ta de ‘telectual frustrat, aiurea-n târg, să te dai mare-n ceva, cumva! Pământul acoperă gura tuturor, până la urmă. Iar o critică corectă a faptelor greșite ale acestei clase politice ORDINARE, cea mai slabă din istoria RO, merită mereu făcută, dacă e constructivă. Dar nu-mi convine când numele țării mele e târât în noroi de tâlhari inepți, cum se pare că ești și tu, dacă așa gândești: „Și dacă ar râde, unde e problema?”.