Taxe noi pentru companiile care scot bogățiile țării

Titularii contractelor de concesiune/permiselor vor fi obligați la plata către bugetele locale a unei taxe pentru activitatea de prospecțiune, explorare şi exploatare a resurselor minerale, precum şi către bugetul de stat a unei redevenţe miniere, se arată în proiectul legii minelor pus în dezbatere de Ministerul Economiei. În actul normativ aflat în vigoare, din 2003, se stipulează că redevența minieră se calculează aplicându-se o cotă procentuală din producția realizată iar banii se virează către bugetul statului. Proiectul pus în dezbatere prevede o taxă anuală pentru activitatea de prospecţiune de 341 lei/kmp, una pentru activitatea de explorare de 1.367 lei/kmp (aceasta se dublează după 2 ani şi devine de 5 ori mai mare după 4 ani) și una pentru activitatea de exploatare de 34.180 lei/kmp. Valoarea taxelor va fi reactualizată anual, la propunerea autorităţii competente, prin hotărâre a guvernului, în funcţie de rata inflaţiei.

Taxele se datorează anual şi se plătesc anticipat, pentru anul următor până la data de 31 decembrie a anului în curs, sau la acordarea concesiunii/administrării miniere proporţional cu numărul de luni rămase până la sfărşitul anului în curs. Proiectul de lege mai stipulează faptul că redevenţa minieră se stabileşte conform legii în vigoare la data încheierii contractului de concesiune ori la eliberarea permisului de exploatare. Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, are opţiunea de a solicita titularului contractului de concesiune pentru exploatare ca plata redevenţei să se facă prin compensare cu produsul minier realizat. Mecanismul prin care se realizează plata în natură a redevenţei în conformitate cu prezentul articol, se stabilește prin hotărâre de Guvern. Verificarea exactităţii datelor şi a informaţiilor pe baza cărora se calculează taxa pentru activitatea minieră şi redevenţa minieră se face de către autoritatea competentă, precum şi de către organele fiscale din subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. Sumele reprezentând taxa pentru activitatea minieră şi redevenţa minieră datorate Bugetului de Stat se declară de către plătitor la organul fiscal competent până la termenul de plată prevăzut în reglementările în vigoare. Pentru neplata la termen a taxelor pentru activitatea minieră şi a redevenţei miniere se datorează dobânzi şi penalităţi de întârziere, conform legislaţiei fiscale în vigoare.

Cei mai importanți jucători de pe piața explorării și exploatării resurselor minerale sunt Complexul Energetic Oltenia, Complexul Energetic Hunedoara, Cuprumin, Salrom, Roșia Montană Gold Corporation, Minvest Deva etc. Acestea au concesionate suprafețe considerabile și care sunt, prin noua lege, taxate chiar dacă nu se produce nimic. „Îmbunătățirea reglementărilor în domeniul resurselor minerale prin noua lege, va avea un impact macroeconomic, prin eficientizarea exploatării acestora, atragerea investitiilor si cresterea veniturilor bugetare, redeschiderea minelor cu activitatea încetată și aprobată prin hotărâre a Guvernului și reintegrarea în circuitul economic a forței de muncă disponibilă pe plan local”, se spune în expunerea de motive din proiectul de lege pus în dezbatere publică.

În prezent, legea spune că redevenţa minieră cuvenită bugetului de stat se stabileşte, la încheierea licenţei ori la eliberarea permisului de exploatare, după cum urmează: o cotă procentuală de 4% din valoarea producţiei miniere pentru cărbuni, minereuri feroase, neferoase, de aluminiu şi roci aluminifere, de metale nobile, radioactive, pământuri rare şi disperse, pietre preţioase şi semipreţioase, produse reziduale miniere, roci bituminoase, ape minerale terapeutice, ape termominerale, ape geotermale şi gazele care le însoţesc, gaze necombustibile, nămoluri şi turbe terapeutice; echivalentul în lei a 0,70 euro, pe unitatea de producţie minieră, pentru substanţe nemetalifere;
echivalentul în lei a 0,35 euro, pe unitatea de producţie minieră, pentru roci magmatice, roci metamorfice, calcare industriale şi de construcţii, dolomită, gresie şi tufuri industriale; echivalentul în lei a 0,40 euro, pe unitatea de producţie minieră, pentru argile, marne, loess, nisip şi pietriş, nisip şi roci caolinoase; echivalentul în lei a 0,55 euro, pe unitatea de producţie minieră, pentru alabastru industrial, piatră ponce, sienite nefelinice, gips, cretă, nisip silicios, bentonită, nisip caolinos, ardezie şi diatomită; echivalentul în lei a 2,0 euro, pe unitatea de producţie minieră, pentru bazalt ornamental, dacit ornamental, andezit ornamental, riolit ornamental, granit ornamental şi granodiorit ornamental; echivalentul în lei a 2,50 euro, pe unitatea de producţie minieră, pentru alabastru ornamental, aragonit ornamental şi siliconite ornamentale; echivalentul în lei a 3,0 euro, pe unitatea de producţie minieră, pentru marmură, calcar ornamental, gresie ornamentală, travertin şi tufuri ornamentale; echivalentul în lei a 0,80 euro, pe unitatea de producţie minieră, pentru săruri haloide.

Redevenţele miniere se achită la cursul de schimb oficial lei/euro stabilit în prima zi lucrătoare a lunii octombrie din anul precedent, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Redevenţa minieră cuvenită bugetului de stat pentru ape minerale naturale se stabileşte la sursă, în echivalentul în lei a 4 euro/1.000 litri, la cursul Băncii Naţionale a României de la data plăţii.

În prezent există în jur de 21.400 de contracte concesiune semnate de Agenția Națională pentru Resurse Minerale (ANMR) și diverse companii pentru o serie întreagă de substanțe precum ape minerale, ape plate, ape subterane, căldură din sistemele geotermale, cărbuni, dioxid de carbon mofetic, minereuri auro-argentifere, minereuri de aluminiu și roci aluminifere, minereuri de elemente rare și disperse, minereuri de metale feroase, minereuri de metale neferoase, minerale utile nemetalifere, minereuri utile metalifere, roci bituminoase, roci ornamentale, roci utile, săruri haloide, turbe și nămoluri terapeutice. Cele mai multe dintre acestea, aproape 19.000 sunt contracte pentru exploatarea rocilor utile.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Cristian Cretu 866 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.